Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 14 aprilie 2020
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat luni, într-o intervenţie televizată, că unele sectoare agricole vor fi afectate aproape complet de secetă dacă în următoarele zile nu vor fi precipitaţii. „Noi, ca Guvern, am drămuit foarte bine, am monitorizat de la începutul crizei ceea ce se întâmplă cu stocurile, ce se întâmplă cu preţurile. Peste toate s-a suprapus şi această secetă, nemaiîntâlnită, spun specialiştii, şi atunci am luat nişte măsuri care am considerat că sunt cele mai bune. Am văzut ce pagube imense a produs această secetă până acum, coroborat cu îngheţul, iar în zonele care nu sunt irigabile şi, din păcate, avem foarte multe asemenea suprafeţe, această secetă a produs deja foarte mari pagube şi dacă în următoarele zile nu va ploua, cu siguranţă, pagubele vor fi aproape de 100% pentru majoritatea culturilor care au fost însămânţate în toamnă. De aceea, noi am dat drumul unor comisii care să constate şi să evalueze pagubele, în aşa fel încât să ştim foarte exact care sunt sumele pe care ar trebui să le alocăm ca să compensăm pierderile pe care le au agricultorii din cauza secetei”, a spus ministrul Adrian Oros.
Întrebat cum ar relansa agricultura României după pandemia de COVID-19 şi de câţi bani ar fi nevoie pentru acest lucru, Adrian Oros a răspuns: „Orice ministru ar vrea să atragă cât mai multe sume după trecerea acestei perioade de criză care, cu siguranţă, va marca, într-un grad sau altul, fiecare segment de activitate. Deocamdată, noi monitorizăm ceea ce se întâmplă. Ştim cum a fost afectate până acum fiecare segment de activitate, şi producătorii, şi procesatorii. Ştim că sunt foarte multe stocuri pe care nu reuşesc să le vândă, pe de o parte. Pe de altă parte, unii se plâng că au crescut preţurile. Noi trebuie să ne gândim şi la cumpărători care trebuie să cumpere produsele la preţuri corecte, dar, în acelaşi timp, şi la producători şi la procesatori să reziste pe piaţă. Ar fi vorba de câteva miliarde bune. (...) Noi suntem încă la începutul crizei. (...) Cu siguranţă, vom şti, în momentul în care apar primele rezultate negative să intervenim şi să le corectăm”.
Consiliul Politic Naţional al PSD a votat, luni, 15 iunie, să acorde mandat preşedintelui formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru negocieri cu premierul desemnat Adrian Veştea, potrivit unor surse[...]
2026-06-16 citeste mai multCând alegi un slot online, nu contează doar tema jocului sau valoarea mizelor. Furnizorul îți poate spune multe despre felul în care este construit jocul: grafică, funcții bonus,[...]
2026-06-16 citeste mai multUn dezvoltator imobiliar din zona nouă a cartierului Tractorul din Braşov va trebui să demoleze un etaj pe care l-a ridicat în plus, nerespectând proiectul aprobat iniţial. Etajul ar[...]
2026-06-16 citeste mai multDupă anunţul preşedintelui României, Nicuşor Dan, care l-a desemnat pe liberalul braşovean să formeze noul Guvern, dar şi după reacţiile vehemente ale unor lideri de la Bucureşti ai partidului,[...]
2026-06-15 citeste mai mult
Nicolae
2020-04-14 12:09:09
Așa arată blestemul lu Ceaușescu - ne-a lăsat 3.000.000. ha de teren irigate și acum mai avem 300.000 ha,restul fiind distruse.