Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 12:49

Cu ce schimbări vine anul şcolar 2016 – 2017

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 05 sepembrie 2016

Cu ce schimbări vine anul şcolar 2016 – 2017

Anul şcolar 2016-2017 începe în 12 septembrie şi aduce câteva modificări. Pentru elevii care intră acum în clasa a VIII-a, cea mai importantă este cea referitoare la modul în care vor intra la liceu. Ponderea mediei claselor V - VIII în calculul mediei de admitere în învăţământul liceal va reprezenta 20%. Acum este 25%, a explicat, la sfârşitul săptămânii trecute, secretarul de stat pentru Învăţământ Preuniversitar, Monica Cristina Anisie. Totodată, admiterea la liceu se va încheia mai repede - în 21 iulie, pentru că vor fi doar două etape: una computerizată şi alta în care se vor analiza cazurile speciale. Acum, admiterea la liceu se încheie în septembrie, după trei etape. O altă noutate este eliminarea prevederii potrivit căreia nota finală după contestaţii la examenele naţionale se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.
De asemenea, s-a mai stabilit că programul Şcoala Altfel, de 5 zile, să fie programat prin ordin ministerial.
Pentru prima dată a fost aprobat un statut al elevilor din mediul preuniversitar, iar manualele claselor a XI-a şi a XII-a vor fi gratuite, a precizat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei. Acesta a mai anunţat că va începe evaluarea inspectorilor şcolari generali pe diferite componente: asigurarea calităţii, respectarea legalităţii, audit. De asemenea, în luna octombrie, se va organiza concurs pentru funcţia de director în toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Metodologia de concurs a fost deja aprobată de ministrul Educaţiei.
În privinţa examenelor dascălilor, definitivatul va fi programat în vacanţa de primăvară, şi nu în vară, aşa cum este în prezent. Titularizarea va fi în 12 iulie. Metodologiile sunt în lucru.
Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie. Anul şcolar are 35 de săptămâni de cursuri şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 - 16 iunie 2017). Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţa intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 - 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie - 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în 9 iunie 2017.
 

+4 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie