Cu bulină pe frunte

Din bun simţ dacă nu din alt motiv, câte o bulină roşie ar trebui aplicată pe frunţile celor care au contribuit la intrarea în vigoare a uneia dintre cele mai nesăbuite reglementări legale,  cărora i-ar putea face concurenţă doar dezbaterea în forul legislativ a complicatei probleme a numărului de câini la care au dreptul ciobanii, în funcţie de zona geografică şi de mărimea turmei: de la un câine mare şi unul mic (?) până la vreo trei maxim. În legea asta a vânătorii nu s-a găsit nimeni să legifereze şi numărul de oi pe care au dreptul să le jertfească urşii şi lupii pe care animalele de protecţie nu au cum să le înfrunte.
Însă nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre de-acum celebra bulină roşie, cea care indică ce imobile urmează să se prăbuşească la primul sughiţ mai puternic al scoarţei terestre de sub noi. Bulina de pe fruntea celor pomeniţi ar trebui să indice pericolul iminent al unor legiferări la fel de stupide şi negândite ca cea care a dat, practic, peste cap, viaţa oraşului. Sub imperiul emoţiei cauzate de tragedia de la Colectiv s-a considerat că este momentul potrivit pentru a se impune, practic peste noapte, o măsură incompletă şi nesăbuită. În 24 de ore, micile afaceri de pe la parterele imobilelor cu probleme au trebuit să se închidă. Pe nimeni n-a interesat că sunt mii de oameni lăsaţi pe drumuri fără a li se da nici o şansă de supravieţuire. N-a interesat – culmea – nici măcar faptul că statul însuşi îşi dădea cu stângul în dreptul renunţând tot peste noapte la încasări din taxe şi impozite, dar suplimentând costurile şomajului. Nu doar atât: laolaltă cu comercianţii au fost sancţionaţi şi artiştii – câteva sute – care aveau ateliere în aceleaşi locaţii şi cărora nimeni – cu atât mai puţin uniunile de creaţie – erau în măsură să le ofere un refugiu în 24 de ore.
Privind lucrurile din perspectiva administrativă înţelegem că nu te poţi juca cu vieţile unor oameni. Dar asta după ce te-ai jucat deja aproape patru decenii în care nu s-a mişcat un deget (ba da: câteva clădiri au fost, totuşi, consolidate, de ochii lumii). A fost de parcă Mărmureanu ar fi anunţat un cutremur iminent a doua zi. Dar, ce este mai ciudat în toată povestea asta, e că nu interesează pe nimeni ce se va întâmpla cu cei care locuiesc efectiv în clădirile cu bulină şi care pot muri liniştiţi la viitoarea – eventuală – catastrofă.
Dacă cineva ar fi gândit cu adevărat asupra rostului şi efectelor acestor măsuri ar fi luat în consideraţie un proiect concret menit să conducă la consolidarea, nu la eliberarea spaţiilor. Un proiect cu termene precise, cu perioade de graţie pentru relocarea micilor afaceri, cu alternative locative din partea administraţiei locale. Gonirea victimelor in spe nu rezolvă nimic. Reuşeşte doar să pustiască zone întregi care pulsau de viaţă. O viaţă cu riscuri, e drept, dar viaţa însăşi implică nenumărate riscuri. Unele mai perfide decât cutremurul, pentru care nu poţi să-l învinovăţeşti decât pe Cel de Sus.
Iată de ce cred că o revenire asupra acestei reglementări şi o completare a sa cu prevederile necesare este de maximă urgenţă.