Curs BNR

1 EUR = 4.9184 RON

1 USD = 4.1486 RON

1 GBP = 5.7813 RON

1 XAU = 241.9139 RON

1 AED = 1.1294 RON

1 AUD = 3.0777 RON

1 BGN = 2.5147 RON

1 BRL = 0.7982 RON

1 CAD = 3.3104 RON

1 CHF = 4.5849 RON

1 CNY = 0.6420 RON

1 CZK = 0.1933 RON

1 DKK = 0.6613 RON

1 EGP = 0.2642 RON

1 HUF = 1.3871 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.7998 RON

1 KRW = 0.3629 RON

1 MDL = 0.2314 RON

1 MXN = 0.2088 RON

1 NOK = 0.4713 RON

1 NZD = 2.9350 RON

1 PLN = 1.0821 RON

1 RSD = 0.0418 RON

1 RUB = 0.0569 RON

1 SEK = 0.4824 RON

1 TRY = 0.4910 RON

1 UAH = 0.1541 RON

1 XDR = 5.9209 RON

1 ZAR = 0.2906 RON

Editia 7509 - 04 aug 15:39

Cu 20km/h pe DN 1A: Blocada camioanelor, jandarmii și polițiștii puși în alertă

Autor: George ALDEA

Publicat la 10 mai 2021

TIR-iștii se revoltă pentru că au fost scoși de pe DN 1 și „înghesuiți” pe DN 1A: „Nu suntem de acord cu refacerea unui pod de 11 metri în 6 luni”. Ce spune Poliția, cum se justifică DRDP Brașov

Cu 20km/h pe DN 1A: Blocada camioanelor, jandarmii și polițiștii puși în alertă

Șoferii de autocamioane au dat apelul de protest vineri dimineață, pentru a bloca  DN1A cu un „marș în coloană” pe două sensuri. Adunarea s-a dat pentru ora 8 dimineață, după care, cu 20 km/h, un grup a plecat de la Brașov, iar un altul de la București, punctul de întâlnire fiind Ploieștiul.

Poliția: „Activitatea e neautorizată și evenimentul e monitorizat”
„Traficul rutier se desfășoară acum în condiții normale atât pe DN1, cât și pe DN 1A Brașov - Cheia - Ploiești. Circa 8 autocamioane sunt strânse în parcarea mare de pe centura ocolitoare a Brașovului, cu intenția de a se deplasa pe DN 1A către Ploiești. Activitatea e neautorizată și evenimentul e monitorizat de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Acum nu sunt probleme. Acum nu se ia în calcul blocarea traficului pe DN 1A”, declara în jurul orelor 8.00, Cătălin Bocai, comisar-șef  Centrul Infotrafic al Poliției Române. Ceva timp mai târziu, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunța că, de la Brașov, „un număr de aproximativ 15 autocamioane s-au pus în mișcare pe ruta DN 1A Brasov - Cheia - Ploieşti”.

Șoferii de TIR despre un DN1A, viitor „al morții”: în sectorul cu serpentine, trebuie să circulăm alternativ fără indicatoare, fără semafoare
Șoferii de TIR protestează astfel împotriva restricțiilor de circulație instituite începând cu data de 5 mai, care interzic total circulația camioanelor pe DN1 până la sfârșitul acestui an, din cauza lucrărilor la podul de la Azuga. Singura alternativă rămasă pentru trafic greu a rămas DN1A, dar TIR-iștii spun că drumul nu a fost pregătit.
„Motivul  este restricția de la Azuga peste pârâul Azuga, deci la acel pod de 11 metri prin care se deviază tot traficul de pe DN1 pe DN1A, drum de categorie inferioară pe care noi, cu transportul de marfă peste 7,5 tone, nu-l putem tranzita în siguranță. În sectorul cu serpentine nu permite tranzitarea a două camioane în paralel, deci trebuie să circulăm alternativ fără indicatoare, fără semafoare, lucru care va implica accidente, pierderi de vieți omenești. Plus că ne ridică costurile operaționale.  Nu suntem de acord cu refacerea acestui pod de 11 metri în 6 luni!”, a declarat Constantin Dogărescu, manager FORT, federație a transportatorilor.
Acesta a insistat că ei nu vor să blocheze traficul sau să creeze vreun disconfort celorlalți șoferi, ci doresc doar să se facă auziți.

Cum se justifică DRDP Brașov
„Atât pentru noi cât și pentru colegii din Prahova (DRDP București) a fost o prioritate punerea în ordine a DN1A pentru a ne pregăti de aceste restricții și de valori crescute de trafic. Din păcate nu am putut face tot ce ne-am propus din cauza ninsorilor (în zona de limită de județ cred că zăpada nu s-a topit nici acum…). Oricum starea drumului este foarte bună în acest moment și în câteva zile vom termina plombările. Intenționăm de asemenea să așternem un covor asfaltic nou de 5 km în zona Variantei Săcele. În acest fel considerăm că am făcut tot posibilul ca să asiguram condiții confortabile și sigure de trafic inclusiv pentru traficul greu. Oricum pe DN1A sunt probleme mai degrabă iarna când în zona de serpentine traficul se desfășoară mai dificil. Întelegem nemulțumirile transportatorilor și ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Stiu că s-a discutat la nivel de minister în repetate rânduri cu reprezentanții lor pentru a pregăti restricțiile de acum. Din câte stiu eu s-au efectuat inclusiv vizite în teren pentru a identifica alternative în zonă Azuga (inclusiv drumuri forestiere și drumuri industriale) dar nu s-a identificat nimic care să poată acomoda trafic greu. Podul care va intra în reparații (și care acum sta să cadă) nu se poate reabilita doar prin închiderea unei cai (e construit cu tehnologie veche adică nu este pe grinzi ci boltit) și este necesară construirea unui pod provizoriu pe care se va circula pe timpul lucrărilor. În jurul podului sunt case iar acest pod provizoriu de abia a putut fi încadrat într-un unghi care nu permite virajul TIR-urilor și din acest motiv s-a decis restricționarea totală a traficului de peste 7,5 tone.”, a transmis Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.

Podul problemă
Podul de la Azuga situat la kilometrul 135 în judeţul Prahova, a fost construit în anii 20. CNAIR a anunțat lucrări de reparaţii până la jumătatea lunii decembrie. „Termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 15.12.2021, însă, în urma unor discuții aplicate cu antreprenorul, se vor face demersuri pentru încheierea mai rapidă a acestora”, a transmis, vineri, CNAIR.

Pentru autovehiculele de până la 7,5 tone şi cele destinate transportului de persoane se permite circulaţia pe un pod metalic provizoriu şi pe podul în lucru (n.r., aşadar fără semaforizare) cu patru etape de deviere. Traficul greu, de marfă, a fost însă deviat total pe DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, începând din data de 5 mai, podul provizoriu, într-o curbă, fiind prea îngust pentru lungimea camioanelor. „În urma analizei efectuate împreună cu Poliţia Rutieră şi autorităţile publice locale, pe perioada executării lucrărilor, tranzitarea punctului de lucru, pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane este interzisă”, justifică CNAIR, într-un comunicat de presă.

Contractul pentru reparaţii capitale la podul Azuga a fost semnat în urmă cu doi ani, dar lucrările au fost întârziate din cauza unor probleme legate de relocarea utilităţilor.
Restricţia de trafic greu care a fost instituită pe DN 1 Valea Prahovei a fost subiectul unor discuţii destul de tensionate între Compania de Drumuri şi transportatorii rutieri. Practic, şoferii de camioane au acum la dispoziţie o singură rută între Bucureşti şi Braşov, şi anume DN 1A, având în vedere că pe DN 73 Bucureşti – Piteşti – Braşov este restricţie de tonaj la podul de lângă Rucăr (Argeş), iar pe DN 10 Buzău – Braşov este interdicţie pentru camioane la Siriu (jud. Buzău) cu deviere tot pe DN 1 A Cheia – Săcele. DN 1 A Cheia – Săcele este un drum mult mai greu, cu serpentine dificile şi carosabil mai îngust decât DN 1 Valea Prahovei.


 

+7 -4

Comentarii

'Victor brasoveanul'

2021-05-10 09:01:43


' Cea mai viabila solutie ar fi pe moment, pana la „finalizarea” autostrazii Bucuresi-Brasov (cam prin 2030 estimat de Ministrul de resort) ca tirurile sa fie transportate cu trenul.Aceasta varianta are foarte multe avantaje: \n -Descongestionarea traficului si implicit fluidizarea sa.\n -Reducerea gradului de poluare.\n -Reducerea accidentelor stupide provocate de tiristii grabiti si cei obositi. \n -Reducerea costurilor de transport per Km.\n -Economie la combustibilul consumat de tiruri si implicit la un pret mai mic al cursei.\n -Timpul petrecut de sofei pe timpul transportului se considera timp de odihna.\n -Soseaua nu se mai deterioreaza atat de grav si repede.\n -Infrastructura pentru aceasta varianta de transport este mult mai iefrina decat autostrada.'

'Andrei Dobre'

2021-05-08 22:47:05


'Din punctul meu de vedere dupa reparatia podului ca un cadou pentru noi cei ce facem transport de marfa sa se deschida dn1 zilnic intre orele 20 si 7 dimineata indiferent de ce zi a saptamanii este . Suntem obligati sa circulam numai noaptea macar atata lucru va cerem '

' NORBERT'

2021-05-08 20:38:59


'Atunci sa mancati carne si fructe cand o sa se livreze cu trenul CFR la magazine !!'

'Mario-Gabriel Sipica'

2021-05-08 11:58:15


'Eu am fost la mumte de paste si m.am intors catre Bucuresti pe DN1A pt ca imi place zona , dar pt tiriati este ft greu plus de asta si pt noi este periculos cei cu turisme pt ca acel tir iti ia banda aproape jumate pe curba si este un risc foarte mare de accidente ....'

'Alec'

2021-05-08 08:20:23


'Credeți că va fi gata în 6luni? Vă înșelați...eu cred că dura 8sau9, că mai și plouă!!!'

'Vlad Tepes'

2021-05-08 07:21:43


'Reduceti transportul auto de mare tonaj pe sosele si folositi transportul pe CFR Marfa care e falimentar la ora actuala .Exista alternative moderne de transport si de tranzit, de la un cap la altul al tarii,a mijoacelor auto de mare tonaj . In toate tarile Europei se practica acest tip de transport ,incarcarea mijloacelor auto in puncte fixe de triaj pe vagoane tip platforme,si expedierea lor pe zone geografice ( port,aeroport,zone de triaj cfr) '

'Rammstein'

2021-05-08 07:03:03


'În șase luni se putea termina ocolitoarea orașului Apucă...uitați-vă bai ăștia de la transporturi ca in olanda într-un weekend au făcut o subtraversare de autostradă pentru altă autostradă!!..vedeți clipul pe youtube,...'

'Hânganuț Tiberiu'

2021-05-07 14:41:56


'6 luni pentru un pod?O lună două trei ,dar nu șase oameni buni ,sunt prefabricate ,sunt atatea metode,doar ca cu acestea nu se pot baga niște bani în buzunar \n'

'Willy'

2021-05-07 11:03:59


'Au dreptate tiristii. Ce mama dracu, unde sa se inghesuie cu magaoaiele alea pe serpentine?'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional