Curs BNR

1 EUR = 4.9477 RON

1 USD = 4.7247 RON

1 GBP = 5.8810 RON

1 XAU = 277.4951 RON

1 AED = 1.2863 RON

1 AUD = 3.3196 RON

1 BGN = 2.5297 RON

1 BRL = 0.9335 RON

1 CAD = 3.6853 RON

1 CHF = 4.7380 RON

1 CNY = 0.6999 RON

1 CZK = 0.2002 RON

1 DKK = 0.6649 RON

1 EGP = 0.2586 RON

1 HUF = 1.2761 RON

1 INR = 0.0609 RON

1 JPY = 3.6529 RON

1 KRW = 0.3714 RON

1 MDL = 0.2493 RON

1 MXN = 0.2362 RON

1 NOK = 0.4874 RON

1 NZD = 3.0037 RON

1 PLN = 1.0627 RON

1 RSD = 0.0421 RON

1 RUB = 0.0733 RON

1 SEK = 0.4745 RON

1 TRY = 0.2976 RON

1 UAH = 0.1599 RON

1 XDR = 6.3176 RON

1 ZAR = 0.2938 RON

Editia 7698 - 18 mai 02:47

Cu 18 minute înainte de evacuare: Primăria Braşov şi proprietarii clădirii şi curţii Grădiniţei nr. 13 s-au înţeles la preţ

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 11 mai 2022

Cu 18 minute înainte de evacuare: Primăria Braşov şi proprietarii clădirii şi curţii Grădiniţei nr. 13 s-au înţeles la preţ

După ce luni, 9 mai, directorul Grădiniţei nr. 13 din Braşov, prof. Carmen Băcanu, a anunţat că în 10 mai, ora 14.00, urmează a se pune în aplicare o decizie de executare silită de către proprietarul terenului pe care este curtea unităţii şi aleea de acces, marţi, pe ultima sută de metri, situaţia s-a schimbat. Mai exact, marţi, la ora 13.43, Primăria Braşov a anunţat că, în cursul dimineţii, municipalitatea braşoveană a primit o nouă ofertă din partea reprezentantului celor doi proprietari – unul care deţine clădirea în care funcţionează Grădiniţa nr. 13, de pe strada Agrişelor nr. 10, şi unul care deţine terenul aferent acestei clădiri, în suprafaţă de 659 mp. Noua ofertă, au menţionat reprezentanţii municipalităţii braşovene, „este mult mai mică decât cea solicitată în primă fază şi de această dată se încadrează în valoarea maximă stabilită de expertul independent prin evaluarea comandată de Primăria Braşov”.
De asemenea, viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu, a anunţat că ,,tot astăzi (10 mai, n.r.) am primit câte o notificare din partea reprezentantului proprietarilor şi din partea executorului judecătoresc, cu privire la procedura de anulare a executării silite”.
Pasul următor în demersul de cumpărare a clădirii şi terenului grădiniţei va fi obţinerea acordului Consiliului Local Braşov pentru achiziţionarea în limitele maxime stabilite de evaluator. La începutul acestei luni, municipalitatea braşoveană a anunţat că valoarea rezultată în urma expertizei realizate la comanda primăriei este de 554.000 de euro, fără TVA, pentru ambele imobile, cu precizarea că evaluatorul independent a stabilit şi un preţ maxim la care pot fi achiziţionate clădirea şi terenul.
Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia după ce proprietarul clădirii va finaliza procedurile de intabulare, având în vedere faptul că, la acest moment, construcţia nu este intabulată.

Municipalitatea are în plan să modernizeze grădiniţa
„Din păcate această situaţie trenează de mai mulţi ani, dar, după aprobarea Consiliului Local, lucrurile vor intra în normal, iar municipalitatea va putea lua în calcul modernizarea acestei grădiniţe. Având în vedere că toate achiziţiile de imobile de către primărie se pot face doar în baza unui raport de evaluare, a fost necesară o perioadă de negociere şi mă bucur că cei doi proprietari au înţeles că, în conformitate cu prevederile legale, nu putem depăşi limita stabilită de evaluator”, a continuat viceprimarul Flavia Boghiu.

Clădirea, din 2020 cu proprietar, din 2021 închiriată
Grădiniţa nr. 13 funcţionează într-un clădire proprietate privată pe care municipalitatea a închiriat-o, în anul 2021, pentru o perioadă de 10 ani, după ce cu un an mai devreme instanţa de judecată a obligat-o să restituie în natură acest imobil.

Rost de bani? A cumpărat un teren cu clădirea altuia pe el
În ceea ce priveşte terenul, acesta este tot proprietate privată, titular fiind o altă persoană decât cea care deţine clădirea. Terenul de sub curtea grădiniţei şi de sub o parte a clădirii a fost retrocedat foştilor proprietari, decizia fiind emisă în anul 2013. Ulterior, acest teren a fost vândut, iar noul proprietar a deschis un proces în instanţă. Unitatea a mai fost închisă în anul 2019, tot în urma unei executări silite venite din partea proprietarului terenului. La momentul respectiv, unitatea a fost redeschisă după ce municipalitatea braşoveană a obţinut din partea instanţei decizie, ce îi dădea dreptul să folosească terenul.
Anul acesta, proprietarul terenului, prin avocat, a transmis o nouă decizie de executare silită, însă municipalitatea braşoveană a obţinut în instanţă o hotărâre executorie prin care îl obligă pe proprietar să permită accesul, până la soluţionarea litigiului care are ca obiect constituirea dreptului de servitute de trecere.

+3 -4

Comentarii

'Barbu Gh.'

2022-05-10 20:34:48


'Ia citiți: „Grădinița nr. 13 funcționează într-un clădire proprietate privată pe care municipalitatea a închiriat-o, în anul 2021, pentru o perioadă de 10 ani, după ce cu un an mai devreme instanța de judecată a obligat-o să restituie în natură acest imobil. În ceea ce privește terenul, acesta este tot proprietate privată, titular fiind o altă persoană decât cea care deține clădirea.” PLUS FAPTUL CĂ NU-I ÎNTABULATĂ. Mai sunt și alte ilegaități?'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional