banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9767 RON

1 USD = 4.7940 RON

1 GBP = 5.9683 RON

1 XAU = 441.7015 RON

1 AED = 1.3052 RON

1 AUD = 3.0134 RON

1 BGN = 2.5445 RON

1 BRL = 0.8320 RON

1 CAD = 3.3469 RON

1 CHF = 5.2859 RON

1 CNY = 0.6578 RON

1 CZK = 0.1984 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0953 RON

1 HUF = 1.2277 RON

1 INR = 0.0548 RON

1 JPY = 3.1515 RON

1 KRW = 0.3319 RON

1 MDL = 0.2561 RON

1 MXN = 0.2341 RON

1 NOK = 0.4271 RON

1 NZD = 2.7225 RON

1 PLN = 1.1872 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4406 RON

1 TRY = 0.1331 RON

1 UAH = 0.1157 RON

1 XDR = 6.2615 RON

1 ZAR = 0.2601 RON

Editia 8356 - 10 feb 06:16

Crucea eroilor Revoluţiei din Braşov va fi mutată

Autor:

Publicat la 25 noiembrie 2024

Deocamdată, sunt probleme cu avizul de la Cultură pentru noul monument care ar trebui dezvelit pe 22 decembrie

Crucea eroilor Revoluţiei din Braşov va fi mutată

Amenajarea unui monument al eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Braşov este un proiect mai vechi, care a prins contur prin programul de bugetare participativă al Primăriei Braşov. Monumentul ar urma să fie dezvelit anul acesta, pe 22 decembrie, când se vor comemora 35 de ani de la Revoluţie când, la Braşov, au fost ucise peste 60 de persoane, 150 au fost rănite, iar 55 au fost reţinute ca suspecte de terorism şi au fost eliberate ulterior. Cele mai multe dintre victime au fost ucise după 22 decembrie 1989 şi după preluarea conducerii judeţului de către armată şi crearea Frontului Salvării Naţionale.
Pentru amenajarea noului monument, în decembrie anul trecut, a fost încheiat un contract SC Techno-Sculpt SRL, pentru suma de 561.412,62 lei lei fără TVA. Sculptorul Alexandru – Marius Necşoi este artistul care a realizat lucrarea, iar potrivit contractului termenul de finalizare a proiectului era de 11 luni, în 3 etape: proiectare, crearea prototipului şi realizarea şi instalarea efectivă a „Monumentului Eroilor 1989”, inclusiv a instalaţiei de iluminat arhitectural.
Monumentul este finalizat, însă este necesară mutarea crucii care a fost până acum monumentul simbol al Eroilor Revoluţiei. Acesta ar urma să fie instalat în rondoul poziţionat în faţa mormintelor, spaţiu gândit special cu ani în urmă pentru un astfel de monument, şi în care, în acest moment, se află crucea metalică montată pe un soclu placat cu marmură albă.
În şedinţa de luna aceasta, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice din cadrul Direcţiei de Cultură Braşov a analizat proiectul, dar a solicitat unele retuşuri pentru a elibera avizul de mutare a vechiului monument şi de amplasare a celui nou. „În ceea ce priveşte mutarea crucii, se vor prezenta mai multe variante. Se vor prezenta desfăşurate privind relaţia monumentului cu vecinătatea. Documentaţia va fi asumată de un specialist atestat MC. Se vor motiva alegerile de amplasare (perspective, fundal, etc). Se vor prezenta informaţii tehnice privind mutarea obiectului”, se precizează în raportul comisiei de specialitate.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, crucea va fi mutată în apropiere, respectiv la marginea aleii dinspre Prefectură. „Vom prezenta Direcţiei de Cultură o completare a documentaţiilor aferente reamplasării crucii şi după ce ne va fi emis avizul, va începe amenajarea soclului, monumentul în sine fiind deja definitivat. Obiectivul nostru este ca lucrările să fie definitivate până pe 22 decembrie”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Noul monument va avea două componente deasupra nivelului solului, respectiv soclul din marmură masivă sub forma unui cub cu latura de 1,2 metri şi personajul stilizat care va fi făcut din bronz turnat în tehnica ,,ceară pierdută”, de aproximativ 3 metri înălţime. (BizBraşov.ro)

+2 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie