banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8740 - 07 sep 16:30

Criza financiară a afectat suma strânsă la Balul de Caritate

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 01 iunie 2009

Doar din licitații, sâmbătă seara s-au adunat 1 miliard și 300 de mii de lei. În total, rotarienii brașoveni au strâns 80.000 de euro pentru renovarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie Brașov

Doar din licitații, sâmbătă seara s-au adunat 1 miliard și 300 de mii de lei. În total, rotarienii brașoveni au strâns 80.000 de euro pentru renovarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie Brașov. Anul trecut, Mihaela Rădulescu a strâns de circa două ori pe atât Ca în fiecare an, oamenii de afaceri din Brașov s-au întâlnit pentru a cheltui zeci de mii de lei în scopuri nobile, la Gala de Caritate Rotary. Evenimentul a avut loc sâmbătă seară, în atmosfera intimă de la Barul de noapte al hotelului Aro Palace. Rotarienii sperau să strângă cel puțin 100 de mii de euro pentru renovarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Pediatrie Brașov. N-au adunat decât 80.000 de euro, bani proveniți din licitații, din sponsorizări făcute înaintea balului, din biletele de intrare la eveniment. Din licitațiile de la Balul de caritate - „O șansă în plus”, amfitrioana evenimentului, Oana Cuzino, n-a reușit să strângă decât 1 miliard și 300 de mii de lei. Chiar dacă o mare vină a acestei sume de două ori mai mici decât anul trecut o poartă criza financiară, emoțiile Oanei Cuzino n-au convins afaceriștii brașoveni să-și deschidă buzunarele, pline chiar și acum. Anul trecut, Mihaela Rădulescu, a reușit să scoată din licitații 150.000 de euro. „Icoana te protejează, primarul te sprijină” Printre zecile de oameni de afaceri veniți la Balul de caritate s-a aflat și primarul George Scripcaru. Care n-a venit cu mâna goală, ci cu o icoană pictată de călugări de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și care îl reprezenta pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. „Cred că pot să mă despart de această icoană dragă mie, care mi-a fost dăruită de ziua mea. Este o icoană făcătoare de minuni, la propriu și la figurat. Icoana te protejează, primarul te sprijină”, a promis primarul George Scripcaru celui dispus să scoată cât mai mulți bani din buzunar pentru ea. Icoana a fost vândută cu suma de 7.000 de lei. Doar 6.000 de lei pentru cel mai scump parfum din lume În general, obiectele licitate, au trecut cu greu de suma de 7000 de lei. Chiar dacă este o prezență foarte agreabilă, totuși, Oana Cuzino nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Spre exemplu, unul din cele mai scumpe parfumuri din lume – No. 1 by Clive Christian, a fost s-a vândut foarte ieftin. Parfumul a fost oferit de omul de afaceri Camelia Șucu. Nu sunt cunoscute toate ingredintele folosite de creatorul acestei arome, iar pentru un miros super rafinat, doamnele din cea mai înaltă clasă socială plătesc până la 3000 de dolari, potrivit site-urilor de profil. Oana Cuzino a pornit licitația pentru acest parfum de la 2.000 de lei. Nu a ajuns decât la 6.000 de lei. Cam 2000 de dolari și un pic. Cine l-a obținut a scăpat de un drum până la un magazin din Vest. Sau de taxele de livrare. Au mai fost licitate un tablou oferit de artistul Gabriel Stan, patronul Kronart Brașov, o miniatură aurită a Casei Albe, pe care familia Geoană a primit-o pe vremea în care reprezenta interesele românilor la Ambasada României la Washington, în 1997. De asemenea, pentru cauza copiilor brașoveni, în licitație a intrat și un steag din Brazilia. Studentul clubului Rotary, Joao Gabriel de Oliveira Moraes, venit la Brașov printr-un program educațional, a adus la eveniment chiar steagul orașului său natal. Victor Hoffman, președintele Rotary Brașov în mandatul trecut, își va împodobi casa cu steagul orașului Pindamonhangaba, plătind pentru acest lux 5.000 de lei. Obiectele din fotbal nu prea au fost la mare căutare Și FC Brașov s-a alăturat cauzei rotarienilor, oferind o minge cu autografele componenților echipei, inclusiv a selecționerului Răzvan Lucescu. Romeo Teodorescu a cumpărat-o cu doar 3.500 de euro. Mănușile lui Dani Coman, portarul FC Brașov, au fost cumpărate cu 3.000 de lei, iar tricoul cu nr. 10 al starului Florentinei și căpitanul echipei naționale, Adrian Mutu, a fost adjudecat pentru suma de 4.000 de lei. Anul trecut, doar mingea primarului George Scripcaru s-a dat cu 9.000 de euro. E drept, nici criza financiară nu își arătase colții… Tricoul lui Ilie Năstase, cel mai scump obiect licitat Tricoul legendei Ilie Năstase a fost cel mai dorit de oamenii de afaceri brașoveni. Dar aici a fost meritul primarului George Scripcaru, care și-a îmbrăcat haina de „licitator” și a trecut la treabă. Rând pe rând, a luat fiecare masă a afaceriștilor, mărind prețul tricoului original, cu semnătura tenismenului. „Uite, tricoul ăsta este chiar pentru tine, unul care ți se potrivește perfect ție. Oferi ceva pentru el?”, s-a adresat primarul unui om de afaceri. Cum nu prea avusese succes, a trecut la altă masă. Prețul tricoului sărise de 10.000 de lei, dar parcă tot mai mergea ceva. „Cine oferă mai mult, eu, din colecția mea, îi voi da o rachetă de tenis și un set de mingi noi-nouțe, de la Dumitru Hărădău”, a plusat primarul. Cum însă echipamentul de sport nu era complet, afaceriștii au așteptat că primarul să-și „îmbunătățească” oferta. „Voi scoate din raftul meu, de acolo, și o pereche de pantofi de sport originali Adidas”. Prețul deja sărise de 22.000 de lei. Primarul a plusat, oferind în plus un echipament de trening. Prețul a crescut din nou. „23.000 de mii, tot ce am promis până acum, plus o lună de abonament gratis pe teren”, a mai promis primarul. „Plus un serviciu de avocatură a domnului Rusu, pe componenta partaj, executări silite, proces”, a mai glumit primarul. „Hai 26.600 și ești prietenul meu. Hai să vedem cine are nevoie de primar. Las că veniți voi la mine și atunci am să vă scot banii din buzunare”, a promis, șugubăț, Scripcaru. În cele din urmă, tricoul, aprig disputat de cei doi David ai Brașovului, a fost adjudecat de europarlamentarul Dragoș David, care a promis că în următorul mandat are de gând să facă mult mai multe pentru acest spital. „Profesionalismul nu este suficient” „Este o seară foarte emoționantă pentru mine. În calitate de șefă de secție terapie intensivă pediatrică la Spitalul de Copii Brașov, realizez în această seară (sâmbătă seară - n.r.) că nu este suficient profesionalismul, nu este suficientă dăruirea la patul bolnavului, dacă nu există sprijin de la comunitate. În seara asta am înțeles că există avocați cu interesul legitim al copilului și acest interes trebuie să îl asigurăm în continuare”, a declarat Luciana Petrescu, medic primar pediatru, doctor medicină, șeful secției Terapie Intensivă Pediatrie Brașov. „O seară reușită” Potrivit Siminei Costan, președintele Rotary Brașov 2008-2009, în urma licitației s-au strâns 1.300.000 de lei. Alt miliard a venit din sponsorizările de dinaintea Balului de caritate. Bani s-au mai adunat din biletele pentru Bal (costul unuia fiind de 700 RON de persoană) și din biletele vândute la tombola din seara evenimentului. Omul de afaceri Gabriel Stan a oferit și el sâmbătă o donație de 7.000 de euro. „A fost o seară super. Sunt foarte încântată de felul în care a decurs evenimentul, chiar speranțele noastre se pare că se vor împlini și cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor din Brașov, concetățeni, prieteni, cunoștințe, oameni de bine, sperăm să adunăm bugetul necesar să terminăm proiectul acesta. Suma de care avem nevoie este de 100 de mii de euro. Dar nu contează dacă nu o să o adunăm în această seară, pentru că după cum am spus, vremurile sunt grele, însă apreciem tot ceea ce se face. Eu cred că și din acțiunile pe care le vom întreprinde de aici încolo vom reuși să ajungem la această sumă”, a declarat Simina Costan, președintele Clubului Rotary 2008 – 2009.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie