Cristi

Așa îl apelează colegii și ziariștii. Nu "Domnul Diaconescu", nici măcar "Diaconescu", ci "Cristi". Asta indică percepția unei persoane simpatice, apropiate, fără goma diplomatică pe care ar implica-o statutul său profesional. De când a făcut pasul în politică, promovat de Năstase de la Externe, la Ministerul Justiției, Cristian Diaconescu s-a impus în rândul colegilor prin calitățile sale de intelectual autentic, de bun vorbitor și de persoană aptă să întrețină relații cordiale cu cei din jur, evitând tensiunile. Pe baza acestor date partidul a decis să-l arunce în luptă, în campania municipală din 2008. Din păcate, Diaconescu a repetat, parcă la indigo, aventura similară a șefului său Geoană, din 2004, pierzând din primul tur în favoarea lui Oprescu. Au venit apoi alegerile parlamentare și intrarea la guvernare a PSD-ului alături de PDL, când postul de ministru de Externe părea înadins croit pentru el. În cele vreo nouă luni în care s-a aflat la comanda diplomației, Cristian Diaconescu a reușit performanța să nu se vadă! Fără ca Băsescu să-și opereze îndatoririle de resort într-un mod abuziv. Pur și simplu, aflându-se într-o poziție cu mare expunere mediatică, a reușit performanța de a nu ieși în evidență cu nimic! Nici măcar prin gafele prin care s-au remarcat predecesorii săi. Campania pentru alegerile prezidențiale social-democrate a marcat o etapă aparte în cariera sa politică. A oscilat aproape permanent între intenția de a candida și puseurile de renunțare. A oscilat și între susținerea diferiților candidați care, toți, l-ar fi dorit în echipa lor. Diaconescu însă a crezut - nu știu cu câtă tărie - că ar putea avea propria sa echipă și a rămas pe poziție până în ultimul moment. Când - definitoriu de acum - s-a retras în favoarea celui care se desprindea tot mai vizibil în perdant. Vârful de mediatizare l-a cunoscut însă, Cristian Diaconescu, abia când și-a anunțat despărțirea de partid. A făcut turul tuturor televiziunilor, dând aceleași explicații neconvingătoare și reușind să buimăcească pe toată lumea prin incoerența argumentelor. Cu această rundă finală și-a făcut, practic, cel mai mare deserviciu, demonstrând ceea ce unii doar bănuiau: că nu are nici forța, nici argumentele necesare unui lider autentic. Că nu a reușit să coaguleze în jurul său nicio echipă. Că nu are busolă politică. Alăturându-se colecției pestrițe de personaje din jurul lui Oprea, începe el însuși să poarte amprenta petelor specifice unei anumite rase. Și de politicieni. Rămânând ceea ce este: Cristi.