Crima organizată şi rădăcinile sale economice

Este de-a dreptul straniu cum oameni consideraţi în general deştepţi nu reuşesc să vadă clar soluţia unei probleme, deşi aceasta îi calcă uneori pe bătături.

De douzeci de ani poliţia se luptă cu crima organizată. Cu infractori care, constituiţi în bande, acţionează cu violenţă pe toate căile posibile pentru a pune mâna pe bani şi bunurile altora. „Lupii singuratici” nu prea mai au ce căuta în lumea aceasta dură, iar marea lecţie pe care au învăţat-o şi infractorii este că „unirea face puterea”. Organizarea pe principii paramilitare şi administrarea produsului în regim de veritabilă societate comercială au făcut ca unele clanuri interlope să rivalizeze cu businessmanii autentici. În spatele lor s-au constituit veritabile structuri de putere economică şi de influenţă politică ce fac ca o bună parte din agoniseala ilicită să fie „albită” şi introdusă în circuitele curente.

Tot de douăzeci de ani, structurile de represiune care acţionează în acest domeniu urmează aceeaşi cale lipsită de eficienţă: raiduri nocturne urmate de arestări şi de trimiteri în judecată cu probe insuficiente. După perioade mai scurte sau medii, infractorii ies din puşcărie şi le râd în nas copoilor, dându-se pe mai departe mari prin conacele cu grădini zoologice pe care le posedă cu acte în regulă.

Se pare însă că ceva se schimbă. Poliţiştii au început să înţeleagă că acest joc de-a v-aţi ascunselea are un singur antidot: anihilarea bazei economice a crimei organizate. Fără bani şi fără bunuri, cămătari şi sportivi care fac acum legea ar deveni nişte nimeni. Pentru asta este însă necesară nu doar o legislaţie mai dură, ci şi o aplicare a acesteia mai consecventă. Multe instanţe de judecată dovedesc o timiditate suspectă în a aplica măsura confiscării nu doar a bunurilor obţinute ilegal, dar şi a celor cu acoperire legală, despre care este evident că nu puteau fi realizate altfel. Lunga epopee a fraţilor Cămătaru s-ar fi terminat de mult dacă justiţia le-ar fi confiscat averile prin care ei au continuat să-şi exercite influenţa şi să-şi impună deciziile în puşcărie fiind. Acţiunea recentă a DIICOT de identificare şi punere sub sechestru a bunurilor acestora este un bun început pentru o acţiune care vizează nu atât eradicarea crimei organizate – asta n-au reuşit-o nici unii mai dotaţi sau mai experimentaţi ca noi – dar măcar reducerea ponderii crimei organizate în viaţa socială. Ruperea acesteia de suportul material este cheia. Nu poţi să nu te miri, de pildă, că abia acum organele de represiune s-au gândit să pună sechestru pe averea lui Hayssam, după şapte ani în care afacerile sale oneroase au continuat să se deruleze prin intermediari. Un set complet de măsuri de acest gen, pe care le-ar putea elabora CSAT-ul într-un răgaz al hârjoanei penibile dintre preşedinte şi premier, ar putea constitui baza unei autentice operaţiuni în interesul securităţii naţionale.