banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8769 - 16 oct 05:03

Crezi că e bun Dr. Google sau Dr. ChatGPT?

Autor: Andreia IONIŢĂ

Publicat la 06 mai 2025

Crezi că e bun Dr. Google sau Dr. ChatGPT?

Într-o eră în care tehnologia oferă răspunsuri instantanee la orice întrebare, mulţi români apelează la internet sau chiar la inteligenţa artificială, precum ChatGPT, pentru sfaturi medicale. Însă medicii avertizează: automedicaţia ghidată de informaţii incomplete sau greşite poate pune viaţa în pericol.

Pprieten sau duşman?
 „Doctorul Google” a devenit deja un fenomen. În loc să consulte un specialist, mulţi pacienţi caută simptomele pe internet şi îşi stabilesc singuri tratamentul. Consecinţele pot fi dramatice: întârzieri în diagnosticare, tratamente nepotrivite sau agravarea bolilor. Dr. Hadrian Borcea, medic  SMURD, avertizează că unii pacienţi ajung în stare critică la spital din cauza deciziilor luate pe baza informaţiilor online.
Despre utilizarea ChatGPT în medicină, dr. Sandra Alexiu (foto stânga), preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, explică: „ChatGPT este bun dacă îi oferi informaţii corecte; dacă nu, rişti ca tratamentul să nu fie personalizată.
Ea atrage atenţia că, deşi ChatGPT poate colecta şi sintetiza informaţii vaste din surse medicale, calitatea rezultatului depinde de cât de exacte sunt datele oferite de utilizator. Un pacient care omite simptome importante, istoricul medical sau alte detalii esenţiale poate primi recomandări greşite. În plus, anamneza - discuţia detaliată dintre medic şi pacient - rămâne o componentă esenţială pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului personalizat, imposibil de realizat corect exclusiv prin Inteligenţa Artificială:  „Nu ne putem opune. E trend, e inovaţie, e de folos, însă va trebui să avem grijă cum îl folosim”, subliniază dr. Alexiu.

„Dr.Google” poate speria pacienţii: riscul anxietăţii din cauza informaţiilor alarmiste
Dr. Alice Vasiliade, medic specialist şi medic de familie, atrage şi ea atenţia asupra efectelor negative ale autodiagnosticării pe internet. „Utilizarea Google sau a aplicaţiilor pentru diagnosticare medicală, uneori, nu este benefică”, avertizează ea.
De multe ori, primele rezultate afişate la o simplă căutare a unui simptom sunt asociate cu boli grave precum cancerul sau leucemia, ceea ce induce o frică inutilă în rândul pacienţilor:
„În general, utilizarea acestor surse poate induce frică, anxietate şi panică. Dacă ai o pregătire medicală, poţi să încerci să pui întrebări sau să înţelegi mai multe. Dar dacă nu ai? Eu nu aş folosi. Dacă nu ai pregătire, e mai degrabă periculos.”, spune medicul Alice Vasiliade.
Ea subliniază că tratamentele nu pot fi stabilite pe baza leacurilor populare sau a informaţiilor vagi găsite online. Consultul medical rămâne esenţial.

„Există un vechi dicton medical: nu există boli, există pacienţi”
Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru (dreapta), medic primar de urgenţe la Iaşi, adaugă o perspectivă echilibrată asupra folosirii inteligenţei artificiale în medicină: „Digitalizarea şi utilizarea inteligenţei artificiale nu sunt neapărat lucruri rele. Le folosim deja în fiecare zi la spitalul Nicolae Oblu din Iaşi, în chirurgie robotică, şi îi ajută pe medici.”
El subliniază însă că tehnologia nu poate înlocui rolul esenţial al omului în procesul medical. În faţa unui diagnostic dificil sau a unei patologii complicate, chiar şi medicii pot avea dileme: „Există un vechi dicton medical: nu există boli, există pacienţi. Fiecare caz e unic”.
Anamneza, palparea, evaluarea prin miros sau auscultaţia cardiacă sunt elemente imposibil de replicate prin AI. În plus, dr. Ciuhodaru ridică o problemă importantă:  „Cum va putea o inteligenţă artificială să comunice eficient cu un pacient suicidar, cu un dependent de droguri sau cu cineva intoxicat cu substanţe halucinogene? Partea de umanitate, de ascultare reciprocă, lipseşte”.
Medicul avertizează că, deşi AI poate fi utilă în practici repetitive, în medicina reală, factorul uman este esenţial: „Ne expunem unui risc privind vieţile noastre dacă ne bazăm exclusiv pe tehnologie. În această meserie, umanitatea contează”.

Tehnologia informează, medicul tratează
ChatGPT şi motoarele de căutare pot fi instrumente utile pentru informare, dar medicina reală nu înseamnă doar acces la date, ci şi experienţă, empatie şi adaptare la fiecare pacient în parte. Pentru sănătatea ta, nu lăsa un algoritm să ia decizii în locul unui medic. Nimic nu poate înlocui contactul direct, evaluarea clinică şi sfatul personalizat oferit de un specialist.




 

+2 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie