Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 19:52

„Creierul” Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, aproape gata

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 11 ianuarie 2023

„În mai puţin de un an am reuşit să proiectăm şi să construim o clădire modernă, unică la nivel naţional”

„Creierul” Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, aproape gata

Clădirea de contingenţă a Aeroportului Internaţional Braşov, unde sunt mai echipamentele de radionavigaţie, camerele de luat vederi, dar şi alte aparate ce vor fi folosite pentru dirijarea traficului aerian din centrul de la Arad, este aproape finalizată. De altfel, după o scurtă vacanţă de sărbători, muncitorii Asocierii SC UTI Construction and Facility Management SA - SC Bog’Art SRL au reluat lucrul în 9 ianuarie, iar în 10 ianuarie preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a făcut o vizită pe şantier, pentru a analiza activităţile care mai sunt de realizat în perioada următoare.

Se mai lucrează la finisaje şi remedieri
„Clădirea de contingenţă a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a ajuns în stadiu final de execuţie, 98% din lucrări fiind deja realizate”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov după vizita pe şantier.
Potrivit informaţiilor furnizate de Horia Cazacu, manager de proiect, mai rămân de executat ultimele finisaje şi remedieri, activităţi de punere în funcţiune, reglare şi testare a echipamentelor şi instalaţiilor aferente clădirii, precum şi finalizarea împrejmuirii perimetrului acesteia, în aşa fel încât să se poată trece la procedurile privind recepţionarea obiectivului.

Proiect început în luna ianuarie a anului 2022
Valoarea totală actualizată a acestui contract este de 83.202.337 lei, iar lucrările au început în luna ianuarie a anului 2022. Practic, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, „în mai puţin de un an am reuşit să proiectăm şi să construim o clădire modernă, unică la nivel naţional, care va asigura funcţionarea echipamentelor de înaltă performanţă cu ajutorul cărora vor fi asigurate serviciile de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Sunt mulţumit de modul cum a fost implementat acest contract atât pe partea de construcţie a infrastructurii, cât şi în ceea ce priveşte echipamentele furnizate, instalate şi puse în funcţiune până în prezent pe amplasamentul de la Ghimbav, la clădirea de contingenţă şi la sediul DSNAR Arad de unde se va realiza dirijarea zborurilor pe aeroportul nostru”.
Contractul încheiat cu Asocierea SC UTI Construction and Facility Management SA - SC Bog’Art SRL a cuprins proiectarea, construcţia şi funcţionalizarea clădirii de contingenţă, precum şi fabricarea, instalarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor specifice care asigură serviciile de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Este vorba atât despre echipamentele instalate în amplasamentul aeroportuar şi deja verificate cu prilejul zborurilor de calibrare care au avut loc în luna decembrie 2022, respectiv ILS/DME şi DVOR/DME, cât şi despre echipamentele şi aparatura care compun turnul virtual de control, instalate în clădirea de contingenţă şi la Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad din cadrul ROMATSA, care are în responsabilităţi controlul traficului aerian pe Aeroportul Braşov.

Cum este structurată clădirea de contingenţă   
Clădirea de contingenţă are parter, două etaje, un etaj trei retras şi acoperiş sub formă de platformă de observaţie pentru serviciul de meteorologie, este în prezent terminată şi funcţională, având în vedere că a fost racordată la reţelele de utilităţi şi fibră optică.
La parterul clădirii de contingenţă, un spaţiu tehnic, au fost instalate echipamentele pentru sistemele de comunicaţii radio, comunicaţii terestre, sistemele de navigaţie aeriană, precum şi serverele şi echipamentele aferente sistemului remote tower. Pe lângă acestea, au fost instalate tablourile electrice, sursele de alimentare UPS şi grupul electrogen.
Spaţiile de la etajul întâi au funcţiuni administrative, fiind pregătite pentru a găzdui birourile angajaţilor, în timp ce etajul al doilea a fost împărţit într-o zonă destinată sistemelor meteo care sunt în curs de instalare şi implementare în momentul de faţă şi o altă zonă alocată pentru o ulterioară dezvoltare a sistemului de turn virtual.
La etajul al treilea au fost instalate alte echipamente aferente turnului virtual, iar pe acoperiş a fost montat sistemul video format din 14 camere de luat vederi fixe şi 2 camere mobile de înaltă rezoluţie.

+8 -2

Comentarii

'Lazar'

2023-01-11 08:02:33


'Sper sa fie asigurata paza pentru aceste obiective de la aeroport si sa nu ne trezim ca vin baietii dupa cupru.'

'Rammstein'

2023-01-11 03:19:53


'Se putea să nu apară și aeroportul?...doctorul în domeniu ne explică cum a făcut un ou...'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie