Crăișorul Zăbrăuților

Mă întreb, uneori, dacă toți acești oameni care se cred politici și care se dau în stambă cu aproape orice prilej, s-ar mai comporta la fel dacă soarta, viața, i-ar fi lăsat la locul lor și nu i-ar fi târât pe scena pe care se consumă marile producții de doi bani. Și cum ar fi arătat ei în rolul originar, de oameni cumsecade, care-și văd de treburile lor zilnice. Mă întreb, de pildă, cum ar fi arătat Gigi Becali, dacă ar mai fi fost și astăzi doar un machedon înstărit din Tunari, căruia oile nu i-ar fi adus beneficiile pe care i le-au adus schimburile inspirate de terenuri cu parteneri dezinteresați, la care ne-am fi dus, ca tot omul, să mai luăm vreun kil de brânză sau vreo două-trei blăni de oaie să ne facem cojoace pentru iarnă. Probabil că am fi schimbat cu el câteva vorbe despre vreme, prețul laptelui și despre ce mai fac nepricepuții ăia care, acolo sus, se fac că ne conduc! Și mă mai întreb cine poartă responsabilitatea paranoiei - deocamdată încă simpatice, agreabile - a acestui Gigi Becali, înălțat pe capota Maybach-ului, în noaptea plină de vâlvătăi din Ferentari, ca un soi de Crăișor al Zăbrăuților, lăsându-i muți pe amărâții din această zonă defavorizată care nici nu prea au cu ce plăti facturile. Dar nici nu le-ar trece prin cap să plătească vreodată ceea ce pentru ei pare a fi un drept venit de la Dumnezeu: apa, lumina și căldura! Iar dacă nu vine de la Dumnezeu, vine de la dom’Gigi, care este în stare să le azvârle miliardele pentru plata facturilor așa cum le azvârlea Sile Cămătaru euroii lăutarilor la nuntă. Gigi Becali a descoperit cu surprindere mecanismul popularității atunci când intrând în culisele fotbalului s-a trezit înconjurat de camere și de reporteri. Iar când a mai văzut și cât atârnă popularitatea în derularea afacerilor, a devenit pur și simplu dependent de aceasta. Trebuie să ai o construcție interioară foarte solidă ca să nu fii impresionat atunci când vezi că orice prostie căreia-i dai drumul pe gură se amplifică spectaculos prin imagine și prin pagina de ziar până la a deveni o manifestare de geniu. Cel puțin pentru acea parte a publicului care, în socotelile tale, contează. Episodul Zăbrăuți arată două lucruri: primul - că Gigi Becali are o vocație reală de binefăcător. O dovedesc gesturile lui de până acum, care nu au avut doar o conotație propagandistică. Dar și că - al doilea - a învățat să speculeze mediatic tot mai bine nevoile reale cărora el le răspunde mai rapid și mai concret decât o pot face autoritățile. În fața acestora el câștigă mai des și mai convingător decât Steaua, în fața adversarilor din campionat. Iar de aici până la viziunea sa politică, pe care a și expus-o cu naturalețe - o combinație Cuza și Abramovici - nu ar mai fi decât pasul pe care ar trebui să-l reprezinte alegerile. Istoria recentă a dovedit însă că, în ciuda tuturor eforturilor manipulatoare încercate din varii direcții, marele mut - care este electoratul - are un instinct mult mai clar și mai puternic decât orice construcție de marketing politic.