banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8737 - 02 sep 03:38

Crăciun cu 12 victime

Autor: Andrei CONSTANTIN

Publicat la 28 decembrie 2006

12 persoane au fost rănite și mai multe autoturisme au fost avariate în urma unor accidente de circulație petrecute în zilele de Crăciun pe șoselele brașovene

12 persoane au fost rănite și mai multe autoturisme au fost avariate în urma unor accidente de circulație petrecute în zilele de Crăciun pe șoselele brașovene. Polițiștii spun că majoritatea incidentelor s-au produs din cauza vitezei excesive și a neatenției. Cel mai grav accident s-a petrecut în cea de-a doua zi de Crăciun, pe Valea Bogății. O femeie a rămas fără brațul drept, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un parapet de la marginea șoselei. Potrivit oamenilor legii, șoferul autoturismului rula cu viteză foarte mare, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat mai mulți stâlpi de pe marginea șoselei și s-a oprit în parapet. În urma impactului, atât șoferul cât și doi pasageri din mașină au fost răniți. Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost necesară intervenția echipajului de descarcerare. „La fața locului, am găsit o femeie cu brațul retezat. A trebuit să tăiem stâlpul lateral al mașinii pentru a scoate victimele”, a precizat sergentul Florin Avram, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov. Cei trei răniți au fost preluați, imediat, de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță. „Accidentul s-a soldat cu trei victime. O femeie avea brațul secționat, iar alți doi pacienți au suferit mai multe politraumatisme” a declarat doctorul Emilian Mățău, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Brașov. Victimele vitezei Alte patru persoane au fost rănite, în aceeași zi, în urma unui accident petrecut la Babarunca. Și de această dată, principala cauză a producerii incidentului a fost viteza excesivă. Două mașini s-au ciocnit violent. În urma accidentului, traficul pe DN1A a fost blocat mai bine de o oră. Coloana de mașini s-a întins pe mai mulți kilometri. Tot marți, la Racoș, doi tineri au fost răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un zid. Polițiștii spun că șoferul nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu polei, iar mașina a derapat și s-a izbit de zid. Chiar dacă atât șoferul cât și un pasager din dreapta sa au fost răniți, cei doi au fugit de la locul accidentului. Conducătorul auto a fost prins însă de oamenii legii, iar acum este cercetat penal. Cu mașina în pârâu Un alt accident s-a produs ieri, când o persoană a ajuns la spital în stare gravă după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un parapet. Evenimentul s-a produs între Poiana Brașov și Brașov. Alți doi soți din Azuga și copilul lor, de numai șase ani, au fost la un pas de moarte după ce mașina în care se aflau a derapat pe șoseaua acoperită de polei și a plonjat într-un pârâu din zona Pârâul Rece. Șoferița, soțul său și copilul lor au fost răniți și transportați la spital. Medicii spun că rănile suferite de cei trei nu au fost foarte grave, iar pacienții se află acum în afara oricărui pericol. Alte două mașini s-au ciocnit, ieri, la Timișul de Sus. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat, iar cealaltă s-a izbit de un parapet. Șoferii celor două autoturisme s-au ales doar cu câteva zgârieturi.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie