Cota unică variabilă

După ce s-au expediat 700.000 de somaţii pe adresa agenţilor economici, ca să-şi plătească urgent dările, în caz contrar urmând să fie controlaţi “la sânge” (lucru, desigur, imposibil la o asemenea amploare, fiscul fiind şi el limitat numeric) pe piaţă răzbate un zvon: cel al modificării cotei unice.

Cota asta a fost marea găselniţă a guvernării Alianţei DA. Dacă ţineţi minte, în 2004, imediat după alegeri a început o cursă nebună pentru formarea noului guvern, cu preţul “cumpărării” (destul de scump) a procentelor cu care umaniştii intraseră în Parlament sub pulpana social-democraţilor, manevră rămasă în istorie sub numele de “soluţia imorală”.

Prima măsură pe care a luat-o noul Executiv a fost aceea a instituirii cotei unice de impozitare, pe care teoreticienii alianţei o considerau baza viitoarei guvernări. Ironia sorţii a făcut ca această idee să aparţină PSD-ului, guvernului Năstase, doar că avansată nepotrivit de către ministrul de Finanţe de atunci, Tănăsescu, fără o consultare prealabilă cu preşedintele Iliescu, a fost respinsă de acesta (cum a fost respinsă şi ideea alegerilor anticipate, care ar fi oferit, foarte probabil, un alt curs evenimentelor).

Cota unică de 16% a fost fluturată ca un stindard al liberalismului economic ce urma să fie practicat în perioada următoare. Şi, la vremea respectivă, chiar a dat rezultate. E drept, pe fondul în care economia începuse să “duduie” (vorba lui Tăriceanu) şi evoluţiile nu prevesteau colapsul financiar din 2008.

Între timp, cota unică, pe care nici un alt guvern nu a mai avut curajul să o modifice, şi-a dovedit limitele, devenind tot mai apăsătoare pentru cei mulţi cu venituri mici şi tot mai avantajoasă pentru cei cu venituri mari. Egalitatea asta procentuală a început să roadă din veniturile statului, realitatea din buget nemaipotrivindu-se cu estimările. Guvernul se află într-un astfel de moment critic şi nu e de mirare că lui Chiţoiu i s-a dat ordin să facă nişte “simulări”. Şi probabil că nu va mai trece mult până când simulările se vor concretiza într-o măsură fiscală contrară tuturor principiilor economice: o cotă unică mai mare – ca şi orice altă taxare – nu va face altceva decât să-i împovăreze şi mai tare pe cei care plăteau oricum şi să-i forţeze să caute diverse subterfugii pentru a vira mai puţin în contul statului.

Este, dealtfel, o eroare clasică, pe care o resping toate forţele politice dornice să ajungă la putere şi pe care o îmbrăţişează atunci când sunt la înghesuială. Momentul actual se încadrează într-o astfel de definiţie.