Coşmarul altora

Nu ştiu cum se simt cei nouă „împricinaţi” în ancheta Microsoft, dar probabil că somnul le este tulburat de perspectiva sumbră a unui final nefavorabil – deşi, dacă sunt cu adevărat nevinovaţi, nu ar avea de ce să se teamă. Cu atât mai mult cu cât încredrea în justiţie pare să fie un element comun al stării de spirit a celor care se confruntă cu legea.
Nu ştiu, de asemenea, ce sentimente încearcă personajele care vor dobândi, instantaneu, celebritatea negativă odată cu anunţurile DNA în legătură cu o afacere din acelaşi domeniu, dar cu sume mult mai mari puse în joc – pe masă şi pe sub masă. Este vorba de achiziţiile EADS făcute pentru securizarea frontierei în cadrul programului de intrare în spaţiul Schengen. Aici va intra în scenă un alt minister, cu alţi protagonişti şi cu, foarte probabil, noi recorduri ale mitei.
Întâmplător sau nu, DNA va face publice investigaţiile la momentul (ne)potrivit: adică în plină campanie electorală – indiferent de efectele pe care le-ar putea avea asupra principalilor competitori.
Dar, dacă este vorba de coşmare, mă gândesc că somnul multor altor persoane care nu intră în distribuţia celor două mega-afaceri IT este grav tulburat. Şi este vorba despre aceia care, într-un fel sau altul, au comis fapta inariminată: primirea mitei!
Mita este o chestiune specială. Există formule apropiate de perfecţiune (scuzaţi termenul) şi formule vulnerabile din varii motive. Mita (aproape) perfectă este cea care implică doar două persoane: cel care primeşte şi care dă (asta este ordinea în care pedepseşte legea fapta). Dacă interesele celor doi sunt coincidente şi nici unul nu are interesul să pună la îndoială înţelegerea, totul merge ca uns şi unica problemă, pentru „beneficiar”, este cum să disimuleze mita în existenţa sa cotidiană în aşa fel încât să nu trezească suspiciuni. Mita vulnerabilă este cea care implică mai multe persoane, cu interese diverse şi care nu sunt în stare să-şi acopere urmele aşa încât să nu fie depistată. Este cazul „Microsoft”: prea multe persoane implicate; prea mulţi bani; prea multe reţete de „socializare”; prea multe discrepanţe valorice între serviciile furnizate. Era aproape imposibil să nu se ajungă aici.
Coşmarul altora, legat de aceste două cazuri, nu are nimic de-a face cu ele. Este vorba de cei care s-au implicat de-a lungul timpului în astfel de acţiuni şi care trăiesc cu frica în sân că vor fi descoperiţi. Atunci când cineva va avea interesul să ia la bani mărunţi fiecare afacere proastă a statului. Viitorul lor este sumbru, mai ales că astfel de situaţii se derulează după principiul domino-ului: fiecare piesă care cade antrenează dezechilibrul celor din spatele său. Deja avem o imagine formată despre amploarea fenomenului, fiecare colţ de perdea ridicat care acoperă o zonă sau un domeniu, dă la iveală încrengătura de interese oculte care formează reţeaua mitei. Nu există, practic, domeniu în care să se fi declanşat  cercetări de specialitate să nu fi dat la iveală mita, cu tot alaiul de mituiţi şi mituitori. Amploarea celor două cazuri de pe „ţeava” parchetului este sugestivă pentru diagnosticarea cancerului generalizat al corupţiei din România. Şi pentru care există un singur tratament.