Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 16:17

Coşmar Rezidence: Un nou episod de la Braşov

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 28 sepembrie 2022

Coşmar Rezidence: Un nou episod de la Braşov

Consultaţi-vă cu un avocat şi citiţi cu mare atenţie actele pe care le semnaţi când vă cumpăraţi o locuinţă nouă! Altfel, riscaţi să ajungeţi în situaţia în care sunt zeci de oameni care au plătit acum trei ani avans pentru apartamente construite de un dezvoltator din Braşov, iar acum îşi văd visele şi planurile spulberate. Constructorul vrea să rupă înţelegerile cu ei şi să vândă casele altor clienţi, la preţurile vremurilor de acum. Cu o treime mai mari decât cele consfinţite în precontracte. Cazul a fost prezentat în serialul „Coşmar Rezidence”, de la Antena 1, care a mai relatat astfel de episoade din judeţul nostru.

Preţurile din 2019, acum prea mici pentru constructor
Apartament cu două camere: 60 de mii de euro. Apartament cu trei camere: 72 de mii de euro. Aşa sunau promisiunile cu care, în 2019, un dezvoltator imobiliar braşovean a încheiat zeci de antecontracte. Clienţii au plătit avans 15 sau 18 mii de euro – un sfert din valoarea apartamentelor, apoi au aşteptat actul de proprietate şi cheile locuinţei de vis.
Din cauza pandemiei, au acceptat inclusiv o prelungire a termenului de finalizare.



Surpriza de la finalizarea blocului
Începând din luna mai a acestui an, când blocurile au ajuns în stadiul de finisaje la interioare, surprizele au venit una după alta. Dezvoltatorul i-a notificat, pe rând, că le va rezilia antecontractele. Unora le-a explicat că preţurile materialelor de construcţie au crescut, altora le-a reamintit că în actele pe care le-au semnat în 2019 există o clauză care îl scuteşte de explicaţii suplimentare, câtă vreme le restituie avansul: „În cazul în care promitentul-vânzător întârzie predarea cu mai mult de 120 de zile lucrătoare de la data predării convenită, prezentul contract se desfiinţează de drept”.

„Este ireal ce se întâmplă”
„Este ireal ce se întâmplă, nu ne aşteptam la aşa ceva. După ce am aşteptat trei ani de zile, aproape, să ni se predea imobilele. Este o rea-credinţă din partea dezvoltatorului, pe care îl bănuim că vrea să ne vândă apartamentele cu preţurile care sunt astăzi. Ei nu îşi respectă termenele de predare a apartamentelor, practic, şi tot ei invocă anumite lucruri, ca să ne anuleze nouă antecontractele?”, a spus un client.

Codul civil le dă dreptate clienţilor
„Ce spune acea notificare, ce aţi aflat din document?”, au fost întrebaţi cei în cauză. „Că vor să rezilieze antecontractul, pe baza unei clauze din antecontract, folosită în mod abuziv. Acea clauză nu este făcută pentru vânzător, ci este făcută în favoarea cumpărătorului”, a fost răspunsul.
Codul civil le dă dreptate clienţilor. „Pactul comisoriu poate fi invocat numai de creditorul acestei obligaţii, iar nu şi de către cel culpabil de neexecutare”
, a declarat o clientă.

Pentru chei, încă 65%!
După primul val de indignare, plătitorii de avans s-au dus să negocieze cu dezvoltatorul. Să negocieze e mult spus, pentru că oamenii se plâng că au fost puşi în faţa faptului împlinit: ori cumpără apartamentele la preţuri mult mai mari decât cele agreate iniţial, ori rămân fără ele.
„Intenţia reală e vinderea apartamentului, la un preţ mult mai mare pentru că, atunci când am încercat să discutăm cu ei, au cerut 115 mii de euro, adică 45 de mii de euro peste preţul iniţial, peste cei 70 de mii (o majorare de aprox. 65%, n.r.). Pare că e ca şi cum rămâi fără casă, după trei ani. Adică îţi faci toate visele, te gândeşti cum o să fie acolo, că o să te muţi acolo”, a declarat un alt client.



Constructorul se ascunde. Ce ne sfătuie avocaţii
Dezvoltatorul a refuzat să facă orice comentariu. Cum ne ferim de asemenea practici, când vrem să cumpărăm o locuinţă? Specialiştii ne sfătuiesc să nu semnăm ce nu înţelegem. Şi să cerem eliminarea din acte a prevederilor neclare.
„Din punct de vedere legal, cumpărătorii au la dispoziţie mai multe posibilităţi. Prima posibilitate ar fi negocierea cu vânzătorul constructor, în sensul inserării în antecontract a unei clauze contractuale în care să se prevadă expres că vânzătorul constructor îşi asumă riscul schimbării împrejurărilor care au stat la baza fundamentării preţului de vânzare al imobilului”, a declarat avocata Andreea Vaman.
În plus, spun avocaţii, clauza de reziliere a înţelegerii din pricina întârzierilor ar trebui întărită cu penalităţi consistente, asumate, în clar, din antecontract, de dezvoltator.

Singura cale rămasă: instanţa
Specialiştii mai spun că adaptarea preţului locuinţei la realitatea actuală a pieţei materialelor de construcţii ar trebui reglată exclusiv de instanţa de judecată. Cale pe care au pornit acum şi o parte din cei care se consideră păcăliţi. Oamenii spun că dezvoltatorul le-a folosit, vreme de 3 ani, banii din avans, iar acum îi returnează din vânzarea către alţii a apartamentelor pe care şi le rezervaseră.
În prezent, dezvoltatorul vinde apartamentele cu două camere la preţuri ce ajung la 93 de mii de euro şi apartamentele cu trei camere, la preţuri de până la 115.500 euro.

Nu e primul caz din ţară
Tot în emisiunea „Coşmar Residence”, în vară, a fost prezentat un caz asemănător, de la Iaşi. Acolo oamenii achitaseră aproape integral locuinţele şi îşi aleseseră până şi gresia şi faianţa din interior când s-au trezit cu banii returnaţi şi fără casele visate. Au reclamat că despăgubirea primită de la dezvoltator nu le acoperă deranjul, iar câţiva dintre ei s-au şi adresat instanţei. Procesele sunt încă pe rol.

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie