Corupţia prin rubedenii

DNA a lansat o investigaţie care are ca obiectiv depistarea parlamentarilor care încalcă principiile incompatibilităţii şi ale conflictului de interese, prin angajarea la birourile parlamentare a membrilor de familie şi a rudelor. După un calcul aproximativ, mai mult de o sută de parlamentari – fără cei deja cercetaţi şi condamnaţi – se află într-o astfel de situaţie. Cu siguranţă că cercetările ce vor fi efectuate cu o atenţie pe măsura „conflictului de interese” dintre DNA şi Parlament, vor depista numeroase alte cazuri, pentru că asta apare să fi devenit o regulă în materie de jecmănire pe căi amiabile a banului public.

N-ar fi o problemă dacă neamurile aleşilor ar fi în posesia unor calificări corespunzătoare şi dacă chiar şi-ar face treaba. Realitatea – pe care nimeni nu o mai contestă – este ca aceşti angajaţi ai birourilor parlamentare sunt cei mai tipici sinecurişti, mulţi dintre ei neştiind nici măcar unde sunt situate locurile lor de muncă.

Din păcate, aceasta nu este singura cale pe care deputaţii şi senatorii o folosesc pentru a-şi mări veniturile în mod evident oneros. Mulţi dintre ei îşi angajează în „cruciş” rudele („eu o angajez pe nevastă-ta şi tu pe a mea!”) sau profită de statutul pe care-l deţin pentru ca, prin presiuni, să-şi angajeze nevestele şi copiii, chiar în aparatul birocratic al Camerelor. Este de notorietate cazul senatorului Damian Florea (personaj pe care nimeni nu l-a auzit vreodată grăind de la tribună, dar care e cunoscut ca un cal breaz pentru aranjamentele de culise pe care le face) care şi-a angajat mai întâi nevasta ca secretară, pentru ca apoi să o propulseze până la nivelul de secretar general adjunct al Senatului! Calitate în care cucoana respectivă nu face nimic pentru că, în general, nu se percepe la nimic altceva decât la făcut cafele şi vorbit la telefon. Prestaţie pentru care încasează o leafă consistentă care se va mai şi majora conform unui proiect adoptat de Cameră.

Este un caz, din nefericire nu singurul. Dacă cineva îşi va pune mintea să descopere toate reţelele de rubedenii din sectorul public, se va îngrozi de ce va descoperi. În primul rând, că nu există nevastă de şef mai mare sau mai mic din instituţiile de stat care să nu se fi ales cu un loc călduţ şi bine remunerat în sistem.

Este, desigur, una dintre căile pe care banul public nu numai că nu produce prestaţii de calitate, dar se iroseşte fără rost şi fără nici un fel de control. Şi poate că a venit timpul ca ofensiva împotriva corupţiei să vizeze şi această categorie.