Corupţia anticorupţiei

Cum poţi să combaţi, în mod real, fenomenul corupţiei cu un aparat care mustăceşte de corupţie? Este dilema din care, se pare, nu putem ieşi. Iată cazul de la Ploieşti - o veritabilă fortăreaţă a corupţiei în cele mai variate forme ale sale. Însuşi şeful DGA Prahova, Constantin Ispas şi adjunctul şefului Poliţiei judeţene, Adrian Rădulescu, alături de un ofiţer de la BCCO, Emilian Saghel, au fost reţinuţi de procurori şi duşi în faţa judecătorilor sub acuzaţiile de trafic de influenţă, luare de mită şi spălare de bani, între altele. Adică exact domeniile pe care erau datori să le controleze şi să le cerceteze spre a fi sancţionate.

Că aşa ceva se întâmplă la un asemenea nivel se pot mira doar naivii. În fapt, aproape toate organismele create în scopul combaterii acestui flagel - corupţia - sunt infestate de persoane care folosesc avantajele funcţiilor şi poziţiilor lor spre a comite ei înşişi asemena fapte.

A devenit aproape o regulă ca cine deţine o autoritate de acest gen să o folosească în scop propriu, sub acoperirea formală a funcţiei. De ce să ne mirăm de ce se întâmplă la Ploiesti, când avem chiar la Bucureşti cel mai subiectiv exemplu: şefa DIICOT, Alina Bica, acuzată şi cercetată pentru ceea ce a acuzat şi cercetat ea la alţii. De ce să ne mirăm că anticorupţii de la Ploieşti hăituiau şi ameninţau persoane care puteau să le dea în vileag isprăvile, când avem exemplu deja celebru al comisarului Berbeceanu, căruia chiar şeful DNA de la un judeţ îi confecţionase un dosar pentru obrăznicia de a nu fi avansat un amic de al său?

Exemplele pot curge gârlă şi singura concluzie logică ce se poate trage este aceea că ne-am concentrat pe organizarea de structuri stufoase şi ineficiente, preocupate mai puţin de obiectivul de fond, cât de supravieţuirea şi găsirea de noi pretexte pentru a acumula putere. Avem, la scară, modelul serviciilor secrete, mai multe şi mai mult consistent garsnisite decât pe vremea dictaturii în ciuda faptului că ameninţările reale cărora trebuie să le facă faţă sunt mai puţine şi în multe cazuri preluate de organisme suprastatale.

În mormanul de instituţii - DNA, DIICOT, DGA, BCCO şi cîte or mai fi - mişună persoane ori fără competenţe, ori fără interese, ori cu interese contrare celor asumate de instituţii. De aici şi situaţii de acest gen, care dovedesc că fenomenul este practic generalizat şi că celor care sunt luaţi, totuşi, de valul anticorupţiei le vor lua locul alţii, mai prudenţi sau mai inventivi în metode. Înclin să cred că în lupta cu corupţia, organele statului nu mai reuşesc să distingă pădurea din cauza prea multor copaci sădiţi şi îngrijiţi cu varii interese. Sunt ncesesare, oare, toate aceste structuri? Nu se calcă ele în picioare şi nu îşi pasează unele altora responsabilităţile? Tot e la modă consultanţa americană: acolo sunt tot atât de numeroase instituţii represive, sau cele existente sunt mai adecvate şi mai bine articulate? Poate ne dă un răspuns în acest sens dl ambasador Klem, când se va dezmetici din şocul transferului într-o entitate diplomatică în care vreme de ani buni CIA a făcut regulile, nu Departamentul de Stat sau FBI-ul...