La ce se întâmplă în aceste zile, pur şi simplu, nu m-aş mira dacă aş vedea la ştiri cum mascaţii o înhaţă, de la birou şi o duc la audieri pe... Codruţa Kovesi! Atâta ar mai lipsi, practic, după ce prin această experienţă au trecut şefa DIICOT, Alina Bica şi şeful ANI, Horia Georgescu. Glumesc, bineînţeles, şi sper că aşa ceva nu se va întâmpla.
Cazul acestuia din urmă este, de departe, cel mai interesant – ca să folosesc un eufemism. Horia Georgescu era perceput ca unul dintre cei mai îndârjiţi luptători anticorupţie, el neezitând să atace la vârf – dacă e să ne amintim doar „hărţuirea” tenace a lui Iohannis pe când nu era încă preşedinte şi, cu obstinaţie –a lui Mircea Diaconu, urmărit fără milă de la teatru până la Parlamentul European. Intransigenţa sa avea însă o explicaţie care abia acum a ieşit la iveală: scheletele din fişetul de la Agenţie, reprezentând şpăgile uluitoare din vremea când era vicepreşedinte al Comisiei de despăgubiri de la ANRP şi acorda cu largheţe sume mult peste valoarea proprietăţilor ce nu mai puteau fi retrocedate.
Horia Georgescu inaugurează şi o altă etapă din relaţia DNA cu suspecţii-învinuiţi: aceea a rezistenţei – fizice – a acestora. El a fost singurul corupt reţinut care a ieşit din sediul Parchetului încătuşat cu mâinile la spate. De ce? Simplu: s-a opus încătuşării şi a reacţionat cu violenţă la intenţie!!!
Mai gravă decât fenomenul corupţiei în sine este componenta sa care se manifestă în sânul instituţiilor abilitate să lupte împotriva ei. Că e corupţie în administraţie, în servicii publice, în ministere sau în instituţii e una. Când, însă, corupţia se manifestă în magistratură, în parchet sau în structuri de control este grav. Foarte grav – pentru că este atacată şi erodată însăşi baza societăţii democratice. Fenomenul generează lipsa de încredere în statul de drept şi în justiţie şi trasează calea spre statul mafiot şi spre dictatura banului.
Corupţia nu este, însă, un dat, în sine. Ea se manifestă şi înfloreşte atunci când i se crează condiţii favorabile. Acţiunile anticorupţie din ultima vreme au două ţinte principale: contractele publice ale instituţiilor administrative – primării şi Consilii Judeţene – şi procesul de retrocedare a proprietăţilor confiscate sau naţionalizate. În prima categorie, cercetările au relevat contribuţia decisivă a lipsei de transparenţă care face din consilii şi consilieri piesă de decor sau complici, acordându-se primarilor şi şefilor de CJ putere discreţionară de decizie la adăpostul căreia se comit toate abuzurile posibile. În cel de-al doilea descifrăm o veritabilă tehnologie a spolierii banului public. Modul în care au fost gândite şi legiferate textele respective arată toate portiţele lăsate la discreţia fraudatorilor: incompetenţa comisiilor, posibilitatea de a lua decizii neverificabile, acceptarea evaluărilor excesive, posibilitatea concesionării drepturilor în favoarea samsarilor şi „îngheţarea” valorilor la nivelul de vârf dinaintea crizei imobiliare – toate acestea au constituit sursele de îmbogăţire ilicită a funcţionarilor statului implicaţi în procese şi a aranjorilor cu suport politic care au mişunat în jurul lor.
Dacă acum procurorii pescuiesc încă la întâmplare, o recoltă reală de corupţi poate veni doar din reverificarea temeinică a întregului proces de restituire şi de analiză a activităţii tuturor factorilor de decizie din instituţiile implicate: comisii de fond funciar, comisii de restituire din primării, Agenţia de restituire şi Fondul Proprietatea – acesta construit cu dedicaţie, ca un „depozitar” al şpăgilor.
Adaugă un comentariu