Corbii justiției nu-și scot ochii!

Scandalul cu traficul de influență și mită pentru promovarea la examenele magistraților dezvăluie o fațetă interesantă a justiției. Și anume „cifre de afaceri” ale dreptății. Dacă un magistrat este gata să ofere 50.000 de euro ca să devină procuror șef asta poate să însemne două lucruri: primul, că omul are suficienți de mulți bani puși deoparte din alte surse decât salariul, chiar dacă acesta este unul consistent, și este dispus să-i cheltuie ca să-și pună o tresă pe umăr, avansând în ierarhia profesională și socială. Al doilea, că investind 50.000 de euro pentru a obține funcția de procuror general la Argeș, dl Eugen Cojocaru spera nu doar să-și scoată banii, dar și să obțină și un profit pe măsură. Evident, nu din leafă. Atunci din ce? De 18 ani umblă zvonuri insistente că justiția română e o tarabă, unde fiecare funcție, fiecare încadrare, fiecare sentință are un preț, negociabil sau nu. În funcție de speță. Că cine merge de-a-n-boulea, cu încredere în dreptate, se înșală amarnic și suportă consecințele. Că presiunile au fost atât de mari încât, treptat-treptat, i-au convins și pe cei obișnuiți să-și facă în mod corect meseria să „cupleze” la un „lanț al slăbiciunilor” care a creat veritabile trasee de albire a unor dosare, de scoatere de sub urmărire sau de absolvire a unor persoane cu culpe mai mult decât evidente. Perdanți siguri în aceste procese au rămas cei sortiți să moară cu dreptatea în mână pe altarul unui sistem nu doar nereformat, dar supus chiar unei veritabile cangrene. O dovadă în acest sens este chiar decizia comisiei de procurori a CSM-ului, instituție compusă, până la urmă, din persoane nu mai corecte, ci doar mai abile și mai capabile să construiască scheme de susținere eficiente. „Corb la corb” nu-și scoate ochii, spune un binecunoscut proverb și nu va fi nimeni prea mirat dacă la capătul acestui caz nu se vor înregistra nici condamnări și nici măcar trimiteri în judecată.