Cora, căţeluşa din căruciorul cu rotile

 

Viaţa poate fi foarte dură cu cei care ne sunt dragi, indiferent că aceştia sunt membri ai familiei, rude, prieteni sau chiar animale de companie. De fapt, cei care au animale în casă, le consideră pe acestea adevăraţi membri ai familiei. Pentru un om este o lovitură foarte grea să ajungă într-un scaun cu rotile, să nu se poată deplasa aşa cum i-ar plăcea. Avem însă numeroase exemple de oameni ajunşi într-o astfel de situaţie care au trecut peste ce li s-a întâmplat şi au început o viaţă nouă, chiar una de succes. În cazul unui animal, lucrurile par să fie mai simple, chiar dacă suferinţa este mare şi pentru patrupede. Cora, o căţeluşă de trei ani şi jumătate, pare de multe ori să nu-şi dea seama că nu îşi mai poate mişca jumătatea posterioară a corpului şi încearcă să se joace cu fiecare om sau câine pe care îl întâlneşte, aşa cum o făcea şi înainte să ajungă într-un cărucior cu rotile. Suzana, stăpâna ei, a luat-o de la Adăpostul din Triaj în urmă cu 3 ani, pe când Cora era un puiuţ negru şi frumos, în vârstă de numai 5 luni. Timp de mai bine de doi ani, Cora i-a adus numai bucurii stăpânei ei, de care s-a ataşat din prima clipă. În urmă cu mai bine de o jumătate de an, Cora a avut primele probleme de sănătate. Suzana a dus-a la două cabinete veterinare din Braşov şi a aflat că are ciocuri pe coloana vertebrală, problemă cu care se confruntă şi unii oameni. După ce a fost tratată de cei doi medici, Cora şi-a revenit şi a redevenit căţeluşa veselă cu care se jucau toţi copiii din cartier. Numai că această stare nu a durat foarte mult. Cora a început să nu se mai poată mişca şi stăpâna ei, împreună cu care locuieşte într-o garsonieră din Bartolomeu, a ajuns în pragul disperării. Tot căutând informaţii despre câini care au fost vindecaţi de veterinari, a aflat despre unul din Sfântu Gheorghe, cel mai celebru din zonă. Numai că un drum la două zile la Sfântu Gheorghe şi tratamentele costisitoare nu puteau fi susţinute financiar de Suzana, care are un venit mediu. „Am apelat la prieteni, la asociaţii care se ocupă de animale şi aşa am ajuns la Alina Ghica de la Animals Need Us, care m-a ajutat foarte mult. Am primit ajutor de la prieteni, de la cunoscuţi şi, la ultima şedinţă de terapie, chiar de la medicul de la Sfântu Gheorghe, căruia nu a mai trebuit să-i plătesc acea ultimă şedinţă. În cele din urmă am primit şi căruciorul de la Animal Needs Us, iar acum pot să o plimb zilnic pe Cora, aproape la fel ca înainte”, povesteşte Suzana. 

 

Ajutată să-şi facă nevoile

Pentru că are jumătatea posterioară paralizată, Cora nu poate să-şi facă nevoile singură. Stăpâna ei o ajută de fiecare dată, apăsând-o în zona vezicii urinare. „Uneori, când vezica îi este plină, mai face puţin şi singură, însă nu suficient. Din acest motiv, cât stă singură acasă o las pe un scutec absorbant mare şi atunci nu am probleme. Pentru că am gresie pe jos, ea mai merge prin casă târâş, dar numai când sunt şi eu acasă, astfel că nu face mizerie în casă”, mai spune Suzana, care spune că a fost foarte dificil în perioada în care mergea la Sfântu Gheorghe, atât din cauza banilor, cât şi pentru că era greu să plimbe un câine de 14-15 kilograme în braţe. 

 

Căruciorul de la ANU, salvarea Corei

 

Asociaţia Animals Need Us a ajutat-o pe Suzana în tipul tratamentului, dar cel mai mare ajutor a venit după încheierea acestuia: Cora a primit un cărucior cu rotile, cu ajutorul căruia se poate deplasa foarte uşor. Cora iese acum la plimbare de cel puţin două ori pe zi, aşa cum o făcea şi înainte să se îmbolnăvească. Ea pare să nici nu conştientizeze că merge ajutată de un cărucior de rotile: aleargă, se joacă cu toţi copiii, merge la fiecare om pe care îl întâlneşte şi cerşeşte (şi, în acelaşi timp, oferă) dragoste. Acum, când merge la plimbare pe sub Tâmpa sau chiar prin centrul oraşului, este o adevărată vedetă. Toată lumea o observă şi mulţi vorbesc cu ea, o mângâie sau chiar se joacă preţ de câteva secunde. Cora apreciază foarte mult orice atenţie şi se gudură pe lângă fiecare trecător. Pentru ea, un biet câine, nu contează că este într-un cărucior şi că îşi mişcă doar lăbuţele din faţă, important este că se poate bucura de fiecare clipă, ceea ce poate fi o lecţie şi pentru noi, oamenii.