Copos la zid

Vigoarea cu care a explodat „scandalul Copos” l-a făcut până și pe președintele Traian Băsescu, cel mai autorizat vânător de corupți, să se întrebe dacă este normal ca un personaj pus sub acuzare, dar căruia nu i-a fost probată vinovăția să fie linșat mediatic. O spune cel care în decembrie 2004, imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale, spunea că îl va „executa” cu mâna lui pe primul reprezentant al noii puteri care va fi acuzat de corupție. Traian Băsescu prelua în mod creator o altă promisiune electorală, cea a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care amenințase cu execuții în masă pe stadion ai corupților, în totalitate, limitându-se la o acțiune particulară ce viza zona de vârf a fenomenului. Mi-e greu să mi-l imaginez pe președinte punându-i pistolul la tâmplă vechiului său prieten George Copos, de care îl leagă nu doar frumoase amintiri rapidiste și nu doar din vremea când era ministru al Transporturilor. De aici, poate și această dare înapoi, care nu s-a manifestat în alte ocazii, de o gravitate, cel puțin aparent, incomparabil mai mică. Care poate fi, totuși, explicația înverșunării cu care o afacere derulată de investitorul rapidist pe când nu era membru al Executivului, inflamează mass media? George Copos vine, ca mulți alții dintre reprezentanții clasei politice actuale, din eșalonul tânăr al fostului UTC unde n-a avut însă o poziție care să-i îndreptățească actuala traiectorie politică. Tip pragmatic și inventiv, dar mai ales după ‘89, el și-a construit traseul din pași mici și modești. A început cu prăjiturile, a continuat cu televizoarele Samsung fără accize cărora le monta el telecomenzile, a continuat cu câteva privatizări folositoare - în special cea de la Pitești - și folosindu-se de talentul unor foști colaboratori de la UTC și-a dezvoltat diverse afaceri care l-au adus în situația de a arunca un ochi asupra potențialului remarcabil din sport. Așa a devenit „investitor’’ la Rapid (în fapt, un distribuitor al fondurilor de reclamă ale coreenilor de la Samsung) sportul deschizându-i ușile spre politică unde a știut să se folosească de toate oportunitățile pe care i le ofereau microbiștii din diferite guverne. S-a menținut la o distanță prudentă de politică, realizând pericolul pe care l-ar fi reprezentat afilierea la unul dintre partidele puternice, în momentul în care acesta nu mai era la putere. A făcut pasul doar atunci când prietenul și tovarășul său de tenis și de afaceri Dan Voiculescu i-a sugerat oportunitatea unică de a accede nemijlocit la putere prin jocul întâmplărilor din finalul lui 2004. Intrarea sa în guvern direct pe postul de vicepremier a fost privită la început ca o chestiune onorifică, dar a înțeles repede perspectiva folosirii lui, pentru că la adăpostul etichetei executive nu numai că și-a putut continua afacerile, dar a și reușit să le sporească exponențial, devenind o amenințare pentru „grupurile de interese’’ concurente. Așa cum am văzut că în România nimic nu este întâmplător, nu cred că e întâmplător nici atacul declanșat împotriva sa pe o poveste care are puține șanse să rămână în picioare. Un atac cu dublu impact pentru că Loteria este și ea o miză majoră și nu puțini sunt cei care au pus ochii pe ea, neașteptând decât momentul potrivit pentru a o putea prădui după datină. Nu vreau să spun că lucrurile ar fi curate, sută la sută, cum nu este nici o tranzacție în care se împletesc anumite interese. Este însă o diversiune menită nu atât să-l sacrifice pe Copos, cât să forțeze ieșirea de la guvernare a conservatorilor, cu toate consecințele de bănuit într-un an cu mari și greu de descâlcit probleme.