Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
DUMBRĂVIȚA
Publicat la 26 sepembrie 2025
Primăria Dumbrăvița anunță că vor începe controale pe linia de salubrizare, pentru depistarea localnicilor care nu au încheiat contracte de ridicare a deșeurilor cu operatorul autorizat.
Consecința? Zeci de mii de euro se cheltuiesc anual pentru curățarea gropilor de gunoi, apărute din cauza celor care refuză să încheie contract de salubritate sau nu declară numărul real de persoane din gospodărie, după cum arată primarul satelor Dumbrăvița și Vlădeni, Anisia Costescu. „Doar ultima «descoperire» a Gărzii de Mediu va costa bugetul local undeva la 6.000 euro. 6.000 euro pentru a curăța o groapă ilegală de gunoi de la Vlădeni, una dintre ele. Este de-a dreptul deranjant să vezi cum pleacă banii din bugetul local pe lipsa de responsabilitate a unora”, a declarat aceasta.
Cu suprataxă: 50 de lei/lună
Astfel, din luna octombrie, Primăria va începe verificări casă cu casă. Pentru gospodăriile fără contract sau cu număr de persoane declarat mai mic decât cel real, se vor impune direct taxele corespunzătoare.
Conform Regulamentului de salubritate, pentru fiecare persoană care fie refuză să încheie contract cu Comprest sau pentru fiecare persoană omisă a fi adăugată la numărul real de persoane care locuiesc la o adresă, se va impune o taxă specială în valoare de 2x tariful/lună /persoană. „Undeva la peste 50 lei de persoană. Aceste impuneri vor fi emise (retroactiv – n.r.) cu data de 1 mai 2025. Se vor adăuga și impunerile din 2024 dacă nu s-au achitat taxele conform legii”, arată sursa citată.
50 de lei/kg pentru cine încurcă pubelele
Amenzi vor primi și cei care nu colectează selectiv. „Voi începe personal verificările în containere iar cei care nu colectează selectiv și corect vor fi taxați, cu aceiași valoare. 2x tarif/lună/persoană. Fiecare kilogram de gunoi colectat neconform revine sub formă de «amendă» către primărie”, anunță Anisia Costescu.
Informații așteptate: câți stau în casă, plătesc sau nu gunoiul
Primarul face și un apel și către sătenii care respectă legea: să furnizeze informații despre vecinii contravenineți. Li se promite anonimatul. „Nu este normal. Nu trăim în pădure. Dacă vrem să facem parte dintr-o comunitate, trebuie să ne supunem regulilor de conviețuire socială. Pentru a putea proteja bugetul comunei și a investi în drumuri, iluminat public, parcuri și alte nevoi reale, am solicitat Consiliului Local să găsim împreună cele mai bune soluții. Dar este nevoie și de sprijinul dumneavoastră: ne puteți transmite, sub protecția anonimatului, dacă știți gospodării unde nu există contract de salubritate sau unde numărul real de persoane este mai mare decât cel declarat. Noi le vom verifica pe toate, însă orice ajutor este binevenit”, spune edilul.
„Fiecare cetățean trebuie să înceapă să respecte regulile de conviețuire”
Anisia Costescu mai arată că nu e loc „de întors”: „voi fi foarte fermă în tot ceea ce presupune gestionarea deșeurilor”. „Ne-am fi dorit să nu fie nevoie de aceste impuneri, însă din păcate banii trebuiesc recuperați de către primărie și fiecare cetățean trebuie să înceapă să respecte regulile de conviețuire în comunitate. Orice ban mutat din buget pentru a acoperi cheltuieli care nu ar trebui să existe (curățarea gropilor de gunoi ilegale, transport suplimentar de deșeuri) înseamnă lipsă de investiții în altă parte”, transmite primarul comunei Dumbrăvița.

Sediul administrativ al RATBV de pe strada Hărmanului va intra în reabilitare. Anunțul a fost făcut joi, 25 septembrie, de primarul Brașovului, George Scripcaru, care a precizat că pentru[...]
2025-09-26 citeste mai multPrimăria Braşov va evalua toate artezienele din Braşov
2025-09-26 citeste mai multPreşcolarii şi elevii din şcolile din judeţul Braşov (cu excepţia celor din municipiul Braşov) vor primi lactatele incluse în Programul pentru Şcoli al României (cunoscut şi sub[...]
2025-09-26 citeste mai multPentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, constructorul va încasa 29.615.328 de lei
2025-09-26 citeste mai multAnul trecut, o parte din imobil s-a prăbuşit, în urma unor lucrări neautorizate şi acum a fost încadrată în clasa I de risc seismic
2025-09-26 citeste mai mult
'Willy'
2025-09-26 15:30:01
'In Brasov pe cand? Prea se umplu repede ecoinsulele alea. Inseamna ca la asociatie sunt mai putini musterii trecuti la intretinere decat locatari reali in bloc. Chiriasii, de exemplu. Face unul contract dar stau mai multi atarnatori in apartament.'