Contraceptiv de urgență cu o singură administrare
Autor: Andreea ALDEA
Publicat la 19 octombrie 2007
O companie producătoare de medicamente a lansat pe piața din România un nou contraceptiv de urgență. Escapelle este comercializat sub forma unei singure pilule si se eliberează fără prescripție medicală femeilor cu vârsta de peste 18 ani
O companie producătoare de medicamente a lansat pe piața din România un nou contraceptiv de urgență. Escapelle este comercializat sub forma unei singure pilule si se eliberează fără prescripție medicală femeilor cu vârsta de peste 18 ani. Escapelle are cea mai ridicată eficiență dacă se administrează în primele 24 de ore de la producerea contactului sexual neprotejat sau de la eșuarea metodelor de contracepție utilizate. Totodată, medicamentul poate fi administrat ori de câte ori este necesar, fără a proteja însă pacientele de diferitele infecții care pot fi contactate în timpul unui act sexual neprotejat și fără a substitui metodele tradiționale de contracepție.
Avantajul noului medicament constă în faptul că poate fi administrat doar o singură dată. Produsul este disponibil în farmacii la prețul de 55 de lei. Pe piață mai există un contraceptiv de urgență, Postinor, produs tot de aceeași companie ce a lansat pe piață Escapelle.
Un nou vaccin împotriva cancerului de col uterin
Piața farmaceutică din România s-a „îmbogățit” și cu un nou vaccin împotriva cancerului de col uterin. Cervarix, recent aprobat de Uniunea Europeană, este administrat în trei doze în decursul unei perioade de șase luni. Acesta asigură protecția de 100% împotriva leziunilor precanceroase, care au legătură cauzală cu papilomavirusul uman tipurile 16 si 18. Compania producătoare a inițiat un program de reamintire prin SMS, astfel, dacă dorești să ți se reamintească datele de administrare a dozelor 2 și 3, trimite un mesaj la numărul 1889, cu textul DOZA și data la care ai făcut primul vaccin. Odată trimis acest vaccin, vei primi un mesaj de confirmare și două mesaje de confirmare înainte de dozele doi și trei, la datele corespunzătoare.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu