Conspirația „favorizării infractorului”

Destul de greu mai poate pune, cineva de bună credință, la îndoială slugărnicia Parchetului și acțiunile sale în favoarea puterii protectoare. Punerea sub acuzare a doctorului Brădișteanu și a celor trei polițiști care l-au ridicat pe Adrian Năstase de la domiciliu, după ce l-au împiedicat să se sinucidă - nota bene: cu cătușe la mâini, în timp ce omul sângera pe targă! - reprezintă o nouă etapă a escaladării abuzurilor comise în acest caz de către DNA, exclusiv în scopul descurajării oricărei forme de protest și a protejării celor pe care opinia publică îi consideră responasabili de condamnarea ab initio a fostului premier. Ceva similar a încercat același DNA, cu același Daniel Morar cocoțat în vârful său și în cazul „Hayssam”, cînd profesorul Beurean a fost acuzat, de la cotroceni că l-ar fi operat pe sirian deși aceasta n-ar fi avut cancer - afirmație contrazisă de analizele anatomopatologice efectuate după intervenția chirurgicală. În mod de-a dreptul stupefiant, medicul era făcut responsabil de salvarea vieții acuzatului, ceea ce a produs complicații enorme, instituții ale statului fiind nevoite ulterior să-i organizeze fuga din țară! Este, acum, rândul lui Brădișteanu. Nu se înțelege exact ce înseamnă „favorizarea infractorului” dar, se poate bănui că, este vorba despre faptul că medicul ar fi depus eforturi mai mari decât i-ar permite legea pentru arestabili sănătatea pacientului care, în virtutea unor regulamente penitenciare, ar fi trebuit să fie lăsat să moară, pentru ca nu cumva să genereze bănuieli de „favorizare”. Această metodă de intimidare se încearcă, cu mâna CSM-ului, împotriva avocaților. Persistă aici vechea mentalitate din procuratura comunistă (exprimată extrem de sugestiv de intervențiile fostului ministru al Justiției, Monica Macovei, înlăturată din Guvernul Tăriceanu tocmai pentru incompetența cu care a gestionat ministerul și erorile grave comise la adăpostul protecției prezidențiale), care acordă avocaților drepturi minimale, apărarea fiind considerată și ea o formă de favorizare a infractorului! Că martorii sunt de obicei supuși unor presiuni pentru a declara ceea ce cere acuzarea, este de acum o practică binecunoscută. Stau și mă întreb cine urmează să fie acuzat. Nu cumva presa care exprimă îndoieli față de corectitudinea acțiunilor parchetului? Nu cumva, chiar eu, prin aceste rânduri, favorizez infractorul și mă fac culpabil? N-ar trebui oare să aștept să-mi bată la ușă procurorii și să-mi fluture pe la nas un mandat?