Consilierii

Calitatea – sau funcția – de consilier a fost, practic, inexistentă înainte de revoluție. Ea a înflorit odată cu democrația, oferind un rost mulțimii de veleitari fără calificări precise, care se puteau insera astfel în mecanismele puterii. Locul în care care a prosperat, cu adevărat și cu ample implicații în context, a fost palatul Cotroceni. În primul său mandat, Iliescu a avut doar vreo trei consilieri, selectați dintre oamenii cu care lucrase și pe care-i cunoștea. Treptat, numărul lor a crescut, s-au împărțit pe două categorii (consilieri prezidențiali și consilieri de stat), primii fiind mai ceva decât ceilalți. Constantinescu n-a pus mare preț pe ei și a avut, probabil, cei mai puțini: Zoe Petre, fiul său Dan, Dorin Marian și-o perioadă, Hamagea. În concepția sa, președintele cerenist se considera suficient de deștept pentru a nu fi nevoit să plece urechea la ce-i spun unul sau altul, ca un veritabil lider zonal ce era. În ultimul său mandat, Iliescu a avut echipa cea mai stabilă, cu care și-a început și și-a sfârșit mandatul: Știreanu, Crețu, Miculescu erau oameni noi pe care președintele i-a mandatat cu încrederea sa până la capăt. La venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, lucrurile s-au schimbat fundamental. Odată cu creșterea explozivă a schemei – organigrama prezidențială a sporit, de la cei vreo 80 de angajați inițiali, la circa 100 (odată cu preluarea grădinarilor și a altor funcții administrative) până la vârful de astăzi, de peste 250 de oameni, ilustrând perfect alegoria omului gras pe care-l duce în spinare omul slab – statul! Principala caracteristică a armatei de consilieri care-l înconjoară pe președinte este fluctuația. Pe puțin vreo 50 de persoane au deținut în cartea de muncă această calificare pluridisciplinară, mai mult de jumătate dintre ei părăsind, din diferite motive, Palatul și pe președinte. Echipa de start, alcătuită după principii solide s-a destrămat rapid: Blaga – a plecat la Guvern, Stolojan s-a îndreptat și el către zări mai senine, Pleșu n-a rezistat prea multe lungile marșuri pe coridoare și așteptările interminabile în secretariatul din care se auzea clar clinchetul de pahare din interior și vocea caldă a Elenei Udrea. Adriana și Elvis Săftoiu l-au „trădat” pe cel ce le fusese idol, după ce Băsescu l-a licențiat pe soț din funcția nepotrivită de șef al spionajului, Mihai Stănișoaia s-a făcut ministru iar Alexandra Gătej a fost dovedită ca fiind colaboratoare a Securității. Din schema preponderent feminină, la un moment dat, au ieșit Stana Anghelescu, după sinuciderea soțului cercetat pentru trafic de țigări și Elena Udrea, cea înconjurată de prea multă invidie feminină, datorită poziției dominante pe care și-o adjudecase – episodul legat de ignoranța sa în materie de politică externă fiind doar un pretext. Ultimul – dar nu cel de pe urmă – este sociologul Lăzărescu. Despărțirea are loc pe un fond amiabil – prin voința părților. Explicația oferită de autorul basmelor cu Albă ca Yăpada și piticii politici este că nu dorește ca prin evaluările sale sociologice – de care nu se poate lipsi – să afecteze în vreun fel politica oficială a Cotrocenilor. E un punct de vedere. Adevărul-adevărat este că Traian Băsescu, care n-a pus niciodată preț pe părerile consilierilor – nu prea suferă în anturajul său persoanele cu personalitate, care-l pot stânjeni în mișcări și decizii. De aceea preferă să se despartă de ele atunci când lucrurile riscă să capete o turnură incomodă. Întrebarea pe care și-o pun mulți acum este doar cine va fi următorul? Din lista de cvasianonimi rămași se desprinde candidatura „canibalului” Cătălin Avramescu, ale cărui repetate lovituri cu bâta în balta mass media riscă să-l transforme într-un etalon deranjant. Cât despre Vladimir Lăzărescu, cred că n-ar fi exclus să-l reîntâlnim, după remaniere, pe vreo listă de candidați la funcții executive.