Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 25 sepembrie 2015
Fosta „Şcoală Agricolă” a fost complet reabilitată şi modernizată
Foto: Noua unitate de învãþãmânt, fosta „ªcoalã Agricolã”, va fi inauguratã oficial luna viitoare
Începutul noului an şcolar a fost prilej de bucurie pentru toţi copiii din comuna Feldioara şi din satele aparţinătoare Reconstrucţia şi Rotbav, deoarece ei au fost întâmpinaţi cum se cuvine de către primarul Sorin Taus, viceprimarul Silviu Trifan, ca şi de cadrele didactice din şcoli şi grădiniţe.
Pe timpul vacanţei s-au efectuat unele lucrări de reparaţii şi întreţinere, igienizări şi dezinsecţii, astfel încât sălile de clasă şi celelalte spaţii aferente procesului educaţional-instructiv au asigurat şi continuă să asigure condiţii dintre cele mai bune pentru studiu şi pregătire.
Mai mult decât atât, Primăria şi firma Miele au oferit unui număr de 85 de copii încălţăminte, rechizite şi primul ghiozdan, scutindu-i astfel pe mulţi părinţi de o cheltuială în plus.
Deşi în ultimii ani s-au făcut investiţii importante în învăţământ, proiectul care vizează dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii şcolare mai are de parcurs încă două etape în drumul său spre finalizare. Vorbim aici de lucrările de extindere şi mansardare ale Şcolii Generale din cartierul Brazilor, care nu s-au încheiat deocamdată, precum şi de amplele lucrări de renovare/reabilitare executate în ultima perioadă, mai precis de anul trecut, la fosta „Şcoală Agricolă” din comuna Feldioara.
Noua unitate şcolară va fi inaugurată oficial luna viitoare
Lucrările la Şcoala primară sunt aproape încheiate, inaugurarea oficială a instituţiei complet reabilitată şi renovată urmând să aibă loc peste două sau trei săptămâni. Astfel, elevii vor învăţa într-un corp de clădire refăcut din temelii, extins, dotat şi modernizat pentru a satisface cele mai înalte exigenţe în ceea ce priveşte actul educativ.
Investiţia se referă la Liceul „Petru Rareş” din Feldioara, corpul C Clasele I-IV, cunoscut sub numele de „Şcoala Agricolă”. Clădirea era foarte veche, uzată fizic şi moral, astfel încât ea necesita îmbunătăţiri urgente, o reparaţie capitală, precum şi alte reabilitări şi dotări.
Lucrările şi operaţiunile desfăşurate aici au fost unele ample, deoarece totul a trebuit să fie refăcut şi schimbat din temelii. S-au făcut lucrări de consolidare la zidurile exterioare şi interioare, s-a refăcut complet faţada şi s-au executat tencuieli, s-au înlocuit podelele, ferestrele şi tâmplăria, acoperişul e nou, asta ca să nu mai vorbim de instalaţiile electrice şi sanitare. Centrala termică pe gaz metan a fost montată, instalaţiile electrice şi sanitare au fost complet înlocuite, montându-se şi lămpile şi toate celelalte corpuri de iluminat. Mai mult decât atât, vechiul imobil a fost extins, iar în acest nou corp de clădire („anexă”) a fost amenajată, printre altele, o sală mare şi complexă de sport ce beneficiază de asemenea de încălzire pe timpul iernii.
Proiectul beneficiază de finanţare din fonduri europene
Termenul de finalizare a investiţiei (18 luni) a fost aşadar devansat, în condiţiile în care intervenţiile au fost ample, deoarece a fost ridicat un nou corp de clădire de la zero, iar corpul C, în care vor studia elevii din clasele I-IV, a fost şi el complet modernizat. De asemenea, în bugetul proiectului care beneficiază de finanţare din fonduri europene sunt prevăzute să se realizeze şi alte amenajări, precum şi dotări substanţiale.

Foto: Aspect din timpul lucrãrilor la pasajul interior al clãdirii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu