Condamnare cu suspendare

În evaluarea ministrului Toader există şi o jumătate bună. Aceasta se referă la ceva ce nimeni n-ar fi îndrăznit să facă, de teama represaliilor din partea Pieţei şi a sponsorilor calificaţi ai „părţii vătămate”: faptul că acesta scrie, negru pe alb, pe 19 pagini, că Lazăr şi Kovesi (de fapt, Kovesi şi Lazăr) sunt vinovaţi de încălcarea Constituţiei. Aici, fostul constituţionalist nu o mai scaldă: cei doi corifei ai anticorupţiei (de fapt una şi ceva) se fac responsabili de „ingerinţe în activitatea de legiferare - o încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat. DNA şi-a arogat competenţa de a efectua o anchetă într-un domeniu care excede cadrul legal, Ministerul Public creând o presiune asupra membrilor Guvernului, având drept consecinţe descurajarea, intimidarea legiuitorului de a-şi îndeplini atribuţiile constituţionale”
Este o impecabilă punere la punct a celei care ne-a împuiat urechile  până în ajunul rezultatului evaluării cu stereotipul că „DNA(adică ea) şi-a făcut treaba!”. A făcut-o nu doar prost, dar şi ilegal, iar Codruţa Koveşi cea mult elogiată nu are de ce să fie mândră, chiar dacă un campion al democraţiei, precum ambasadorul Klemmm o mângâie pe creştet şi o încurajează să facă ceea ce în America sa natală n-ar fi posibil. De acum înainte şefa DNA nu va mai avea dreptul (şi, sper, nici tupeul) să se mai laude cu activităţile sale fără să încalce principiile subordonării instituţionale.Aş putea spune chiar că acesta este momentul din care DNA încetează să mai fie un for suprainstituţional, revenind la condiţia sa firească de departament al unei instituţii subordonate ministerului de resort. Este momentul în care Toader ar putea să impună şi o încetare a delirului verbal care a caracterizat acţiunile din ultima vreme ale lui Kovesi şi Lazăr, odată cu reglementarea regimului declaraţiilor de presă.
În ce situaţie ne aflăm acum? În aceea în care doi infractori dovediţi sunt „iertaţi” în numele oportunităţii printr-o sentinţă cu „suspendare”(de la executare) şi cu obligaţia de a ispăşi la locul de muncă. Un procedeu neobişnuit - la fel cum neobişnuită este şi culpa celor doi, pentru că nu-mi amintesc să se mai fi înregistrat până acum o acuzaţie dovedită de acest fel. Şi poate că în Codul Penal ar trebui înscrise şi sancţiunile legale  pe care le implică o astfel de fărădelege - una dintre cele mai grave, sub raportul respectului faţă de legea fundamentală. Decizia - rabinică - a ministrului este importantă şi din alt punct de vedere: fapta poate atrage după sine şi acuzaţia de recidivă în cazul în care şefa DNA va fi tentată să repete experimentul (indiferent cine va mai reclama), iar şeful său să o susţină ( pentru că doar în asta a constat rolul său). Iar la bilanţul următor, notările din mapele profesionale nu se vor mai putea menţine la nivelul calificativelor indecente de până acum.
P.S. Extrem de interesant - şi de elocvent - îmi apare faptul că Piaţa şi tefeliştii de profesie nu s-au mai ridicat să apere cu piepturile lor onoarea nereperabilă  a împricinaţilor. Să fie un semn că intrăm, tiptil, în legalitate? Chiar cu preţul...oportunităţii?