Concerte cu spectatorii în picioare la Filarmonică?!
Autor: Ionuþ DINCÃ
Publicat la 12 iunie 2013
Lucrările la noul sediu al Filarmonicii sunt aproape gata, însă, concertul inaugural programat pe 30 iulie ar putea fi amânat, din cauza faptului că licitația pentru scaunele din sala de spectacol este blocată de o contestație
În luna iulie, Filarmonica Brașov ar trebui să se mute în casă nouă, respectiv în clădirea în care până în anul 2004 a funcționat Cinematograful Patria
Lucrările la noul sediu al Filarmonicii sunt aproape gata, însă, concertul inaugural programat pe 30 iulie ar putea fi amânat, din cauza faptului că licitația pentru scaunele din sala de spectacol este blocată de o contestație
În luna iulie, Filarmonica Brașov ar trebui să se mute în casă nouă, respectiv în clădirea în care până în anul 2004 a funcționat Cinematograful Patria. Spațiul a necesitat unele lucrări de consolidare, printr-o metodă modernă, respectiv cu fibră de carton, fiindcă altfel, ar fi trebuit desfăcut tot acoperișul pentru a înlocui stâlpii de rezistență, dar și de extindere.
Lucrările se apropie acum de final, iar edilii au lansat, din timp, licitația pentru achiziția scaunelor speciale care vor fi montate în sala de spectacole a noului centru cultural, numai că o contestație le dă bătăi de cap și în acest caz. „Au fost patru firme care și-au depus oferta și am ales-o pe cea mai bună din punct de vedere economic, respectiv prețul cel mai mic. Dacă valoarea investiției fusese estimată la aproape 380.000, câștigătorul ne-a oferit un preț de 260.000 de lei. Contestația este acum la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și sperăm să se rezolve cât mai repede”, a spus Cecilia Doiciu, șefa Direcției de Relații Externe, Cultură și Evenimente, din cadrul Primăriei Brașov. Edilii au programat concertul inaugural al noului sediu al Filarmonicii pentru data de 30 iulie, fiindcă restul lucrărilor vor fi finalizate până la acea dată.
Evenimentul va trebui însă, amânat, dacă licitația pentru cele 511 scaune nu va fi deblocată. „Restul lucrărilor sunt în grafic și nu vom avea alte probleme. Sala Mare este în proporție de 95% gata, respectiv, săptămâna aceasta, se toarnă betonul pentru amplasarea scenei și mai este de montat parchetul. În sala mică se lucrează deja la scenă, iar în spațiile administrative mai este de dat a doua mână de zugrăveală”, a explicat Doiciu.
Sala de spectacole va avea, în total, 483 de locuri, iar scena va avea 185 mp, pe care vor încăpea 100 de artiști. În jurul vechiului cinematograf au mai fost construite trei corpuri noi de clădire, unde a fost amenajată și o sală mai mică de audiții, cu 53 de locuri, dar și spațiile administrative și tehnice. Fondurile necesare realizării întregii investiții se ridică la valoarea de 8,7 milioane de lei, bani de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu o cofinanțare de 2% din partea autorităților locale.
Foto: NIKON
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu