banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8784 - 07 noi 01:36

Compania Apa îşi extinde reţelele în zona noului spital al Braşovului

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 20 sepembrie 2018

Investiţia este estimată la 3,8 milioane de lei, iar lucrările vor dura 16 luni

Compania Apa îşi extinde reţelele în zona noului spital al Braşovului

Având în vedere că pe strada Institutului din municipiul Braşov se lucrează la Centrul de afaceri şi tot aici ar urma să fie construit Spitalul Clinic Regional de Urgenţă Braşov, Compania Apa Braşov a început demersurile pentru extinderea reţelelor în această zonă. Astfel, Compania Apa a lansat licitaţia pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în zona străzii Institutului, dar şi pe strada Egretei, valoarea contractului fiind estimată la suma de 3.196.650 fără TVA, respectiv 3.804.013 lei cu tot cu TVA. Pentru realizarea lucrărilor ce fac obiectul acestei licitaţii, ofertele de la constructorii interesaţi sunt aşteptate până la data de 5 noiembrie.
Potrivit documentaţiei aferente licitaţiei, conducta de alimentare cu apă va avea o lungime totală de 2.267 metri, iar în proiect mai este prevăzută execuţia a 8 cămine de vane, dar şi a 23 de hidranţi. În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, se vor monta aproximativ 710 metri de conductă din fontă şi se vor fi amenaja 15 cămine de canalizare. Sistemul de canalizare din această zonă va fi racordat la colectorul ce urmează a face legătura cu staţia de epurare de la Feldioara.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data intrării în vigoare a contractului.
Reamintim că spitalul regional se va construi pe un teren cu o suprafaţă totală de 18 hectare, iar pentru acest proiect este în derulare procedura de achiziţie a unui consultant care să elaboreze studiul de fezabilitate, a cărui valoare este de 135.000 de lei. În conceptul proiectului noului spital se arată că unitatea ar urma să aibă 800 de paturi. Clădirea ar urma să aibă o suprafaţă totală de 120.000 de mp, astfel încât pentru fiecare dintre paturi să existe o suprafaţă de 135 mp, conform normativelor în vigoare. Spitalul va avea Unitate de Primiri Urgenţe, un bloc operator cu 12 săli de operaţie, un centru de transfuzie şi o bancă de sânge, un centru de transplant, dar şi un crematoriu. În cadrul spitalului ar mai urma să fie amenajat şi un centru de cercetare, unde să fie amenajate mai multe săli de curs şi amfiteatre. De asemenea, spitalul va avea heliport, dar şi o zonă de cantină - restaurant.
În ceea ce priveşte Centrul de afaceri, lucrările la acest obiectiv -  pentru care municipalitatea braşoveană a obţinut o finanţare europeană – au început în anul 2014, au fost sistate în anul 2016, după ce a fost reziliat contractul cu constructorul, iar anul trecut au fost reluate lucrările, estimarea reprezentanţilor Primăriei fiind că anul acesta vor fi gata.

+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie