Comoara din camera de cămin

Sebastian Paic a strâns, în zece ani, peste 1.000 de obiecte vestimentare, pe care le păstrează cu grijă în camera de cămin în care locuieşte acum. „Comoara este într-o cămară a camerei de cămin. Am privilegiul de a avea o cameră de cămin cu cămară şi am improvizat sistemul unde să pot agăţa umeraşe cu cămăşile, pieptarele, zadiile şi alte obiecte”, a spus tânărul braşovean care este doctorand la Universitatea Babeş Bolyai.

Totul a început în anii de liceu, în Braşovul natal, când a decis să se înscrie în „Minisatul Sfântului Andrei”, un fel de cerc pe care îl susţinea regretatul profesor Ioan Sorin Apan. „Din păcate a plecat dintre noi, în 2012. Îl voi considera mereu mentorul meu. Nici măcar nu a predat la clasa mea, însă ce am învăţat la activităţile pe care le susţinea m-a marcat pentru totdeauna. Conducea un grup folcloric, colecţiona costume populare şi era extraordinar de erudit. Probabil, e cel mai citit om pe care l-am cunoscut vreodată. A fost coleg de facultate şi de armată cu Patapievici, îl şi pomeneşte într-una din cărţile lui”, a mărturisit Sebastian. Aici a învăţat să încondeieze ouă, să picteze icoane pe sticlă şi să facă încrestături în lemn. „Făceam şi spectacole, dar erau puneri în scenă a unor obiceiuri autentice, nu ce se face acum dansuri şi balet cu tematica populară. Era o încercare de a cunoaşte lumea arhaică, viziunea despre lume a ţăranului. Îmi plăcea folclorul şi înainte, dar nu aveam nici un discernământ”, povesteşte tânărul. 

 

 

Costume vechi de 120 de ani

Părinţii nu s-au împotrivit pasiunii lui Sebastian pentru acest domeniu. Nu a uitat de ea nici când a venit la Cluj, la facultate. Primele costume din colecţie au fost achiziţionate în vara următoare înscrierii la cursurile mentorului său, în Oteşti, satul bunicilor, situat lângă Drăgăşani. De atunci, bate ţara în lung şi lat, la târguri şi în curţile oamenilor, scormonind prin dulapuri, poduri şi coteţe şi îşi dă, lunar, toate economiile pe astfel de obiecte vestimentare tradiţionale. „Probabil le cumpăr mai ieftin decât ar valora, dar acum oamenii se despart ceva mai greu de ele. Majoritatea se uită cu un soi de dispreţ, nu înţeleg de ce le cumpăr, fac comparaţie cu ceilalţi tineri din sat care tind să plece la oraş şi să se îmbrace domneşte. Ei preferă costumele «stilizate» cu materiale şi accesorii actuale, care le scad valoarea“, a explicat Sebastian. A strâns, în toţi aceşti ani, fel de fel de costume populare româneşti, din care cele mai vechi au 120 de ani. Acum, sunt reprezentate în colecţia  peste 30 de zone etnografice din România.

Acum, cea mai mare dorinţă a tânărului colecţionar este să găsească un loc unde să expună permanent piesele pe care le-a strâns. Până atunci, perioada sărbătorilor de iarnă este numai bună pentru a-şi etala colecţia şi pentru a colinda prin sate aşa cum se făcea odată.