Commedia del’arte

Teatrul Evului Mediu, cunoscut sub numele de „commedia del’arte” se baza pe un truc simplu: complicitatea dintre actori și spectatori. Aceștia din urmă se prefăceau a nu vedea și a nu înțelege ceea ce nu servea tema, dimpotrivă stimulând și dirijând jocul actorilor în direcția cunoscută și așteptată de toată lumea. Adică, un fel de „voi vă faceți că jucați și noi ne facem că vă credem”… Cam așa se întâmplă în politica românească actuală: avem câteva personaje, despre care știm totul, și care nu fac altceva, de-a lungul actelor, decât să rostească replici mereu rostite, să-și dea în mod repetat cu mătura în cap, să-și pună piedici, dând brânciuri în hohotele de râs ale asistenței. Cu totul și cu totul demn de această artă mi s-a părut recentul schimb de scrisori dintre președinte și premier, care, mai nou, dialoghează pe calea corespondenței. Parcă-i și vezi scriind cu râvnă, trecându-și limba pe marginea plicului pentru a-l lipi, punând marca și repezindu-se la cutia poștală pentru ca, mai apoi să aștepte, fremătând, după ușă, să sune poștașul cu răspunsul. Ce-și scriu cei doi fruntași ai nației. Păi, despre caniculă. Și despre secetă. Cum stă și bine unui om venit din popor și întors la acesta călare pe referendum. Traian Băsescu se arată foarte îngrijorat de modul în care soarele pârjolește culturile sub privirile nesimțitoare ale responsabililor publici. Și îi cere fostului său prieten Tăriceanu să ia toate măsurile pentru a contracara efectele negative ale secetei. Mă mir doar că anterior n-a făcut o vizită de lucru pe o tarla crăpată sahelic de soarele Bărăganului, pentru a dialoga cu țăranii care au furat tuburile de irigații pe tema incompetenței guvernului. Ce face „andrisantul”? Călin Popescu Tăriceanu? Răspunde, tot pe calea poștei. Și zice că e impresionat de faptul că pe președinte îl preocupă grija față de guvern, drept pentru care îi cere ajutorul: să implice societatea civilă în lupta cu antisecetă! Care societate civilă? Să fim serioși: o știe toată lumea: aia care a fost la Neptun cu elicopteru’ să se întâlnească cu președintele și să pună țara la cale. Societatea civilă aceea care le știe pe toate și dă lecții la orice oră din zi și din noapte, pe orice temă. Are dreptate Tăriceanu: să se treacă de la teorie la practică. Să-i vedem pe civici la treabă, udând porumbul cu stropitoarea și floarea-soarelui cu cana. Un lucru este cert: din corespondența celor doi va rezulta o nouă față a societății civile – una mai activă și mai pragmatică, care-ar putea-o face să se transforme în partid și, în cele din urmă, să ajungă la guvernare!