Codul manierelor (ne)diplomatice

După trei ani în care pentru interesele americane s-au zbătut domnii Butcher şi Thompson – despre care se spune că ar avea dublă subordonare, faţă de Departamentul de Stat şi o altă instituţie centrală – Statele Unite au numit un ambasador. Unul de profesie, care închide seria de contributori la campaniile electorale ale preşedinţilor, recompensaţi cu un post diplomatic.  

Ca orice nou venit, dl Hans Klemm a făcut vizite de prezentare la Cotroceni, la Victoria, dar şi la Palatul Parlamentului. Mai puţin uzuală a fost însă vizita la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde diplomatul a ţinut să se pozeze alături de doamna Livia Stanciu şi să o încredinţeze de sprijinul său pentru „puternicele instituţii judiciare”. Gestul e frumos, dar neuzual. Mă întreb ce ecouri ar fi stârnit o vizită similară pe care noul ambasador român, George Maior, ar fi făcut-o, după ce şi-a prezentat familia preşedintelui Obama, la Curtea Supremă de Justiţie, prezentîndu-se unuia sau mai multor dintre cei nouă judecători supremi, pentru a-i asigura de sprijinul României în activitatea desfăşurată de aceştia.

Şi mai puţin uzual mi s-a părut un alt gest recent: invitarea generalului Florian Coldea la ambasada Franţei şi decorarea acestuia cu o înaltă distincţie a statului francez. Nu cred că presa şi opinia publică de pe Sena ar fi găsit un eventual gest de acelaşi fel – să zicem, decorarea cu o înaltă distincţie românească a unuia dintre adjuncţii şefului DST, un fel de SRI franţuzesc – firesc, fără să-şi pună anumite întrebări.

România este, însă, o ţară atipică şi ce se întâmplă pe la noi nu seamănă cu ce se întâmplă pe la alţii. Mă întreb prin ce altă ţară un înalt funcţionar al unei ambasade – fie ea şi a Statelor Unite – convoacă la sediu preşedinţii camerelor Parlamentului? Acesta a fost demersul însărcinatului cu afaceri Dean Thompson, care, împreună cu ambasadorii Franţei şi Angliei, i-a chemat pe Tăriceanu şi Zgonea la o discuţie în Băneasa. Atunci doar opoziţia preşedintelui Senatului a făcut ca forul legislativ să nu fie umilit. Faptul că funcţionari diplomatici străini ţin o prea strânsă legătură cu înalţi oficiali ai statului român este, poate, un lucru pozitiv, dar când aceste lucruri se întâmplă peste capul autorităţilor ierarhice, care nici măcar nu sunt consultate sau informate, apar semne de întrebare. Apar semne de întrebare şi când la o festivitate de genul Zilei Naţionale a unei ţări-prietene, printre invitaţi se numără şi simpli judecători, angrenaţi în dosare intens mediatizate şi controversate – cum a fost cazul judecătoarei Camelia Bogdan, care tocmai fusese „aleasă” de doamna Stanciu să îl "execute" pe Voiculescu. Dacă e să aruncăm o privire în urmă vom vedea că de-a lungul timpului au existat forme variate de „consiliere” a românilor de către puterile suzerane: turcii luau ostatici la Stanbul pe fiii domnitorilor, iar ruşii numeau câte un comisar pe lângă fiecare responsabil guvernamental. Astăzi, într-un moment delicat pentru o Românie confruntată cu o ofensivă totală împotriva corupţiei, lumina nu mai vine de la răsărit, ci direct de la Nord şi în forme specifice. Iar indicaţiile le primim de la cei pe care nu a avut cine să-i consilieze atunci când în numele aceleiaşi lupte împotriva unui flagel global, au comis derapaje şi abuzuri de gen Guantanamo...   

Post Scriptum. Primesc din partea unui distins reprezentant al Corpului Diplomatic, ES dl ambasador Florin Vasilescu urmatorul mesaj: "Pe tacute, Conventia de la Viena privind limitele activitatii diplomatilor, de acum 50 de ani, e de domeniul frumoaselor povesti de adormit copiii...E vorba de art.41 alin.1 din Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice, conform careia diplomatii "au datoria de a nu se amesteca in treburile interne ale statului in care sunt acreditati".Conventia e din 18 aprilie 1961.