Codul manierelor imbecile
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 05 august 2008
După ce ne-a făcut să credem, o oarecare perioadă, că ceva s-a schimbat în comportamentul domniei sale, președintele Băsescu revine în trombă la apucăturile anterioare
După ce ne-a făcut să credem, o oarecare perioadă, că ceva s-a schimbat în comportamentul domniei sale, președintele Băsescu revine în trombă la apucăturile anterioare.
Repezindu-se, între două vizite externe, să facă băi de mulțime prin localitățile inundate, unde n-avea altă treabă decât să le ridice moralul sinistraților, președintele tuturor românilor nu s-a abținut să nu plesnească nițel guvernul. Și, pentru a face cât mai evidentă diferența dintre modul său de abordare și al altora, a evidențiat „maniera imbecilă” în care a procedat acel ministru care, în loc să meargă el prin glodul satelor, i-a chemat pe primari la un comandament într-un birou oarecare. Observați prudența președintelui: n-a afirmat: ministrul cutare e un imbecil pentru că... Nu! A spus limpede: cel care a procedat așa a folosit o „manieră imbecilă”. Deci nu ministrul, ci maniera. O altă precauție diplomatică a dlui președinte a fost aceea de a nu-l da în vileag pe ministrul cu pricina. Ne-a lăsat pe noi să ghicim, pasându-ne și răspunderea în cazul unei identificări eronate.
Dacă cu acest prilej președintele a oferit o veritabilă lecție de diplomație, tot la inundații ne-a demonstrat că poate fi și direct, la obiect, când e cazul. La un... comandament (nomina odiosa) oarecare, i-a sărit în ochi un primar pus la patru ace, în costum. Cum el însuși era într-o ținută sportivă și cu cizmele aferente în picioare, nu și-a putut stăpâni un sentiment de revoltă: noi umblăm în cizme și vine ăsta să ne sfideze cu mocasinii lui! „Măi, îmi vine să dau de pământ cu tine când te văd!, i-a spus, de la obraz, stăpânindu-se cu greu să nu pună în aplicare intenția. Vă dați seama ce-ar fi ieșit dacă-l lua pe tip în brațe și dădea de pământ cu el? S-ar fi scufundat în noroi de i-ar fi rămas la vedere doar mocasinii.
Cu aceste două acțiuni memorabile, președintele nostru și-a marcat participarea la ediția din acest an a inundațiilor naționale. Următoarea reprezentație, la anu'!
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu