Codrul - fratele vitreg al românului?

De prin anii 97-98, când a fost promulgată nefericita „Lege Lupu” a restituirii integrale a proprietăţilor forestiere, asupra pădurii se exersează un veritabil viol cu perversiuni care n-a încetat, practic, nici un moment. Lucruri de-a dreptul odioase s-au petrecut sub ochii guvernanţilor şi nu puţini dintre ei au devenit parte a beneficiilor obţinute printr-un jaf sistematic. Multă vreme s-a indus ideea falsă că tăierile ilegale se fac doar în pădurile retrocedate pe care nu le mai păzeşte nimeni sau ai căror proprietari vor să-şi scoată rapid bani pe care i-au investit în preluarea drepturilor litigioase. În realitate însă, din 2004 şi până în urmă cu vreun an, Regia ROMSILVA a constituit actorul principal al jafului cu aparenţe legale. Preluată de către liberali, în ministeriatul lui Flutur, şefia Regiei a fost dotată cu oameni de paie a căror unică îndatorire era să răspundă comenzilor de partid. Nu vreau să spun că din roadele pădurii nu s-au înfruptat şi udemeriştii (mai ales) sau social-democraţii (destui), dar liberalii au fost piua-ntâi în tot timpul în care au guvernat sau au fost aliaţi. Jocul acesta a încetat doar în momentul în care s-a aplicat legea şi conducerea Regiei a fost desemnată prin concurs şi a fost supravegheată de un consiliu de administraţie legal constituit. Prea târziu, poate, pentru a mai repara tot răul făcut de administratorii incapabili sau rău intenţionaţi de genul unor Aldea, Maftei sau cei care au mai fost pe acolo.

Faptul că noul Cod Silvic întâmpină atâtea piedici – inclusiv de la vârful politicii – arată că prădătorii nu sunt dispuşi să renunţe prea uşor la pradă şi că au încă suficiente pârghii pe care să apese. Cazul austriecilor de la Schweighoffer nu este singular, există nenumăraţi antreprenori care supravieţuiesc pe baza lemnului furat „legal” sau prin diverse expediente şi sunt gata oricând să „ungă” maşinăria politicilor cu aparenţe oneste.

Faptul că Executivul a decis să ia o măsură drastică – prin sistarea exporturilor – este unic în istoricul distrugerii sistematice a pădurii şi se poate presupune că este chiar o măsură pripită atâta timp cât acţiunile sale trebuie să răspundă unor exigenţe europene care proclamă libera circulaţie a mărfurilor şi produselor. Exporturile de lemn brut constituie o rană adâncă a economiei româneşti, care reduce de câteva ori încasările care ar putea fi obţinute din prelucrare. Nu sistarea exporturilor – pentru că Regia practic din asta trăieşte – ci stimularea antreprenorilor autohtoni de a-şi dezvolta capacităţile de prelucrare, găsirea de formule de finanţare pe termen lung poate constitui adevărata soluţie – care ar rezolva şi problema unor monopoluri de genul celui protejat de la Cotroceni.

Preşedintele Iohannis are dreptate: problema defrişărilor ilegale este o problemă de siguranţă naţională. A fost şi până acum, dar nimeni n-a băgat-o în seamă. Nu avem voie ca pentru nişte interese de moment să sacrificăm viitorul şi sănătatea nu numai ale naţiunii române, ci şi a acelei părţi a Europei căreia îi asigurăm aerul curat şi climatul corespunzător. Iar o implicare mai puternică a factorilor europeni – în special a acelora din domeniul mediului  - mi se pare o necesitate de primă urgenţă.