Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 22 octombrie 2025
Furios că maşina iubitei lui a fost avariată, un tânăr de 21 de ani s-a răzbunat crunt pe celălalt şofer, de 65 de ani. Victima n-a depus plângere, dar revolta unui braşovean a urnit sistemul
O banală tamponare în trafic a fost urmată de un incident deosebit de violent, luni, 20 octombrie, în jurul orei 08:00, în apropierea intersecţiei Zorilor - Calea Bucureşti din Braşov. Furios că maşina iubitei lui a fost avariată, un tânăr de 21 de ani s-a răzbunat crunt pe celălalt şofer.
Întâmplarea a fost filmată de un martor care a făcut-o publică apoi pe reţelele sociale. În imagini se văd cele două maşini care se tamponaseră trase pe dreapta. Coborât să vadă daunele, unul dintre şoferi este atacat violent din spate de un alt individ. Împins cu putere, bărbatul cade şi se loveşte cu capul de capota maşinii din spate. Martorii spun că agresorul, un tânăr de 21 de ani, ar fi fost iubitul unei tinere al cărei autoturism fusese implicat în tamponare. A reacţionat extrem de violent deşi pagubele erau nesemnificative. Victima, un bărbat de 65 de ani din Bistriţa, a refuzat îngrijirile medicale şi nici nu a depus plângere.
Postarea care i-a adus pedeapsa
Incidentul nu a apărut în rapoartele IPJ date publicităţii, dar cazul a fost pus la „judecata publică” de un braşovean, martor la incident. Pe lângă conduita golănească a tânărului, acesta a acuzat şi lipsa de reacţie a Poliţiei.
„Cred că acest individ merită făcut faimos. Nu ştiu exact în ce condiţii s-a întâmplat accidentul, doar am auzit zgomotul. În orice caz, e o tamponare uşoară — maşina albă de-abia avea ceva. În maşina neagră era un şofer în vârstă, 70-80 de ani. În cea albă, o doamnă tânără. În altă maşină, din faţă, era iubitul femeii tinere, care s-a dat jos şi l-a împins pe domnul în vârstă. Am coborât ca să mă iau de lepra aia şi, la colţ, era o maşină de poliţie. Le-am spus ce s-a întâmplat — au oprit la faţa locului, dar nici măcar nu l-au legitimat. Au zis că, dacă domnul nu depune plângere, nu au ce face. Nici nu s-au uitat la filmare sau măcar să-l legitimeze pe ăla. Nu ştiu eu exact legea, dar sunt sigur că, în baza filmării, cel puţin o amendă se poate da pentru conduită neadecvată în trafic. Tot ce au făcut poliţiştii a fost să-mi ceară numărul de telefon ca să îl dea colegilor care s-ar ocupa de caz. Mi se pare foarte penibil comportamentul asta. Chiar aşa facem pe şmecherii cu un om în vârstă”, se arată în mesajul semnat „Martor/ Atenţie! Imagini cu puternic impact emoţional”.
Din Râşnov, 24 de ore în arest
Ca urmare a publicării acestor scene, s-a autosesizat şi Poliţia, iar agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi cercetat pentru loviri şi alte violenţe. „Deşi persoana vătămată, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Bistriţa, nu a sesizat incidentul, agresiunea a fost surprinsă video de un martor, iar pe baza imaginilor poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de «lovirea sau alte violenţe»”, a transmis marţi IPJ Braşov.
Tot marţi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a confirmat ancheta penală. „În dimineaţa zilei de 20.10.2025, în jurul orei 08:00, în apropierea intersecţiei str. Zorilor cu str. Calea Bucureşti din mun. Braşov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din mun. Bistriţa, iar celălalt condus de o femeie. După accident, cei doi conducători au coborât din autoturisme. La scurt timp, la faţa locului a ajuns suspectul, un bărbat în vârstă de 21 de ani, din oraşul Râşnov, prieten al conducătoarei autoturismului implicat în accidentul rutier, care l-a împins pe bărbatul în vârstă de 65 de ani, acesta din urmă dezechilibrându-se şi căzând pe carosabil. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. Actele de urmărire penală au fost realizate de Secţia 4 Poliţie Braşov, sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. De asemenea, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect presupune existenţa unei bănuieli rezonabile, pe bază de probe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană şi nu este de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie”, a precizat prim-procuror adjunct Cornaciu Larisa, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.



'DanaBv'
2025-10-22 14:51:37
'1. Si eu vreau sa stiu daca s-au luat masuri impotriva celor doi politisti de decor. 2. Fatuca draga, sper ca se va intampla sa citesti ce-ti scriu, rupue urgent orice fel de relatii cu individul ala, altfel in curand vei ajunge si tu calcata in picioare, la propriu, din cauza ca n-ai pus destula sare in mancare sau ca n-ai spalat o lingurita. 3. OMULE care ai luat de la bun inceput atitudine si-ai sarit sa-l aperi pe mosulica, iti multumesc din suflet. Pentru ca raul sa triumfe e destul ca oamenii buni sa nu faca nimic. De-aia n-a triumfat raul in cazul asta, pentru ca tu n-ai stat cu mainile in san, ca politistii aia.'
'VAX POPULI'
2025-10-22 13:19:44
'Cand legea e STRAMBA,apar situatii mai tari decat cele din filmele S.F. cu prosti.'
'Willy'
2025-10-22 12:11:15
'Cine sunt cei doi gabori care au intors capul in partea cealalta? Arestati si cercetati! De aia ii platim? Sa frece butelia?'
'Minnie'
2025-10-22 08:43:28
'Numai 24 ore de arest? Gogu asta ar trebui sa stea la inchisoare cel putin 30 zile.Astfel de specimene din pacate sunt tot mai frecvente pe soselele noastre ...Pai daca domnul agresat ajungea in fata masinilor care circulau si era ucis? Eu in locul lui l-as da in judecata pe agresor...Ca ce chestie pui tu mana pe mine, gogule?'
'Cineva'
2025-10-22 08:34:17
'Totusi de ce acei doi politisti de la fata locului nu au intervenit?'
'Ariana'
2025-10-22 07:30:46
'Furiosului ar fi bine să stea câteva luni la răcoare, sa aibă timp sa reflecteze la ce a făcut. Un filfizon care se crede viteaz, dar care are un singur neuron in căpățâna. '
Zilele acestea polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov participă la evenimentele educative ce se desfășoară în grădinițele și școlile din județ în cadrul[...]
2025-10-22 citeste mai multUn accindent de circulaţie a avut loc marţi, 21 octombrie, în jurul orei 17.30, la intersecţia străzilor Bronzului şi 1 Decembrie 1918 din cartierul braşovean Tractorul. Din fimarea făcută[...]
2025-10-22 citeste mai multLuni, 20 octombrie, în jurul orei 11.30, poliţiştii au depistat, pe DN 10, în localitatea Prejmer, judeţul Braşov, în cadrul unui control, un bărbat, de 63 de ani, din municipiul[...]
2025-10-22 citeste mai multProcurorii DNA au demarat, marţi, 21 octombrie, 12 percheziţii în mai multe judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor auto second-hand, cu un prejudiciu[...]
2025-10-22 citeste mai multO profesoară de biologie din județul Iași a fost obligată de instanță să plătească despăgubiri morale unui elev, după ce l-ar fi lovit în timpul unei ore de curs. Magistrații au decis[...]
2025-10-22 citeste mai mult
'Willy'
2025-10-22 19:19:10
'@DanaBv La ce idei aveti in cap doresc sa va intreb si eu ceva: ati fost si dvs. la marsul dereglatelor rele de gura pro palestiniene ale caror probleme cu masculii decurg din cauza capitalismului? In opinia dvs. nu exista cumva si varianta ca baiatul dorind sa dea dovada de cavalerism a exagerat si a cam sarit calul? Chiar credeti ca dorind sa impresioneze fata, de fapt omul e un agresor in stare latenta care isi va babardi concubina sau nevasta din cauza nerespectarii gramajului de sare in mancare? Ati trecut prin din astea sau de unde elucubrati? Sunteti un pericol pentru societate cu ideile astea, chiar va stimam intr-o vreme. Femeile normale la cap ii apreciaza pe cei ce le sar in aparare. Nu cred ca daca stai pompalau intr-un scandal, in opinia unei femei esti chiar omul potrivit pentru a intemeia o familie. '