Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 13:28

Coco și-a făcut bagajul pentru Antarctica!

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 20 decembrie 2010

Cea mai tânără alpinistă profesionistă din România, râșnoveanca Crina Coco Popescu și-a pregătit echipamentele pentru cea crâncenă expediție de până în prezent

Coco și-a făcut bagajul pentru Antarctica! Cea mai tânără alpinistă profesionistă din România, râșnoveanca Crina Coco Popescu și-a pregătit echipamentele pentru cea crâncenă expediție de până în prezent. Coco va trebui să cucerească singură Mount Vinson, cel mai înalt munte din Antarctica, întrucât coechipierul ei preferat, tatăl Ovidiu Popescu, nu va participa din cauza costurilor crescute. În plus, ea va trebui să urce pe vulcanul Mount Sidley, un loc în care n-a mai ajuns niciun alpinist până în prezent. Miza e maximă: stabilirea recordului mondial în alpinism. Ba chiar Coco și-ar putea denumi un vârf montan după numele ei. Cea mai munțomană familie din România este în vervă în aceste zile. Râșnoveanca Crina Coco Popescu (foto) (15 ani), cea mai tânără alpinistă profesionistă din România, și Ovidiu Popescu, tatăl și antrenorul ei, se pregătesc să plece în Antarctica. În timp ce mama Gabriela Popescu se ocupă de ultimele detalii birocratice, Coco își verifică echipamentul. A început cu cortul, de fabricație rusească. „Cu cortul ăsta am fost în multe expediții. Este luat din Rusia. E de cinci ani și n-am avut niciodată probleme cu el”, ne spune puștoaica. 30 de kilograme de bagaje Tot echipamentul adolescentei este proiectat special să reziste la temperaturi de sub -30 de grade Celsius, fără să fie o mare povară. Într-un singur rucsac ea va căra cortul, pitonii, hamul, corzile, alimentele, echipamentele de comunicație și sacul de dormit. „Întotdeauna mi-a plăcut să dorm în cort, în sacul de dormit. Acesta este umplut cu puf de gâscă, rezistă până la – 30 de grade, poate chiar mai jos. Până acum l-am testat la – 20 și niciodată nu mi-a fost frig”. În plus, are de cărat îmbrăcămintea în sine: pe cap poartă cască de protecție, în mâini mănuși și bețe, iar în picioare bocanci speciali și schiuri sau colțari. Cu același echipament este dotat și Ovidiu Popescu. În total, echipamentul fetei cântărește circa 30 de kilograme, și va fi transportat cu ajutorul unei sănii. „Geaca și pantalonii sunt de puf. Sunt foarte ușoare și foarte bune. Bocancii au gheată interioară și inserție de aluminiu și sunt speciali făcuți pentru altitudini mari”, ne explică Coco. Coco, gata să se descurce singură Plecarea este programată pentru ajunul Crăciunului – 24 decembrie. Coco și tatăl ei vor lua avionul cu destinația finală Punta Arenas (Chile), unde se vor întâlni cu ceilalți membri ai expediției – italianul Mario Trimeri și rusul Max Bogatyrev. De aici, Coco se va despărți de tatăl ei și va zbura împreună cu ceilalți doi alpiniști spre Mount Vinson, cel mai înalt munte din Antarctica. Vârful său zgârie norii la o altitudine de 4.897 de metri. „E prima expediție mare în care Coco nu merge cu mine, din cauza costurilor, în primul rând. Ea a ajuns într-o etapă de pregătire în care poate să meargă și singură în expediții foarte bine organizate. Eu îmi fac probleme ca orice părinte, să vadă cum mănâncă, cum se îmbracă. Să nu răcească. E foarte bine antrenată și din acest punct de vedere nu-mi fac probleme”, ne-a spus Ovidiu Popescu. Coco este foarte curajoasă și nu cunoaște grijile părintești. „Facem o echipă foarte bună, dar fiecare se bazează pe el însuși, nu pe celălalt. Nimeni nu poate să facă ceva în locul tău!”, a declarat Crina Coco Popescu. „Dacă n-a fost nimeni, asta e: o să merg eu!” Echipa multinațională și-a programat să atingă vârful Vinson pe 6-7 ianuarie, după care se vor întoarce la baza internațională Patriot Hill, din Antarctica. Pe 11 ianuarie este programată atacarea celui mai înalt vulcan de pe acest continent, Mt Sidley (4.181 m). Echipajul se va aclimatiza în cadrul a două baze intermediare, iar pe 17 ianuarie ar trebui să ajungă pe munte. Acest vulcan nu a mai fost explorat de alpiniști până în prezent, astfel că, odată cucerit, vârfurile sale ar putea să primească numele cuceritorilor. Astfel, Coco ar putea să boteze un vârf muntos. „Mount Sidley este într-o zonă foarte izolată, aproape necunoscută. A existat o singură expediție de cercetare vulcanologică, însă expediții alpine nu au fost realizate de niciun alpinist. Practic, această expediție realizată de Clubul Seven Sumit Rusia este prima expediție alpină din regiune. Cei care vor ajunge pe vârf vor fi primii alpiniști care au pus piciorul pe el. În plus, Mario Trimeri și Coco vor fi primii alpiniști din lume care termină circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent”, a precizat Ovidiu Popescu, tatăl și antrenorul lui Coco. „M-am uitat pe internet și m-am documentat despre tot ce se știe despre Mount Sidley și chiar vreau să merg acolo. Dacă n-a fost nimeni, asta e: o să merg eu!”, ne spune alpinista. 70.000 de euro - costurile expediției Odată întorși la baza internațională, Coco și tatăl ei vor pleca împreună pe vulcanul Ojos del Salado, unde vor face aclimatizarea pentru următoarea expediție – cucerirea Everestului. Practic expediția e 3 în una – și costă 70.000 de euro. „Față de alte expediții, e o expediție scumpă, însă practic sunt două expediții în una. Plus că este o premieră pentru Mount Sidley. Dacă ne gândim așa, costurile nu mai par foarte ridicate”, a declarat tatăl alpinistei. Reușita expediției va însemna o cunună de recorduri pentru Coco: prima femeie pe Mt Sidlei, singura femeie din lume care a terminat circuitul 7 Vulcanoes și cea mai tânără alpinistă profesionistă din lume. Astfel, Coco va intra în Cartea Recordurilor.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie