Clopotul bisericii şi efectul de vindecare

Chiar dacă în oraşe nu mai are aceeaşi însemnătate, la sate, oamenii încă sunt anunţaţi că bătaie de clopot atunci când există un pericol, când moare cineva ori când e vremea să meargă la biserică. Însă sunetul clopotului bisericii mai era folosit şi în alte situaţii.
Se vorbeşte tot mai frecvent despre diferite terapii alternative, iar cea cu sunete este dintre ele. În Orient sunt practicate meditaţii cu boluri tibetane pentru efecte precum relaxare sau reducerea stresului. Cercetări mai profunde arată că celulele corpului, care conţine peste 60% apă, răspund la vibraţia sunetului.
Spre deosebire de Orient, la noi este cunoscut efectul dangătului de clopot, despre care vechi credinţe spun chiar că ar avea efect vindecător.  În ceea ce priveşte toaca, cadenţa lentă de la început care devine din ce în ce mai rapidă are rolul de a trezi energiile vitale ale organismului, pe care le amplifică.
Un articol publicat în anul 2005, în ziarul „Uralskii Rabocii”, aminteşte despre momentul în care „un vas plin cu bacterii patogene a fost plasat sub un clopot care suna. Surprinzător pentru toată lumea, la scurt timp, microbii au încetat să se reproducă”.
Se precizează că cercetări realizate în Suedia (1970) şi Rusia (1980) au arătat „spectrul radiaţiilor sonore ale clopotului este extrem de larg şi se extinde mult dincolo de diapazonul sonor simţit de urechea umană, adică peste 20.000 de Hz”, iar „clopotele funcţionează exact ca nişte generatoare de energie în gama ultrasonică, care distrug mediul patogen”.
Chiar dacă unii specialişti spun că acesta ar fi motivul pentru care în trecut se băteau clopotele atunci când era molimă sau ciumă, etnografii spun că, de fapt, clopotul era folosit şi ca metodă de comunicare, pentru anunţarea unor pericole sau îndepărtarea norilor periculoşi. Totuşi, nu este exclus efectul „magic” al sunetului clopotului.
„Iniţial, sunetul clopotului avea o funcţie magică şi era folosit la gonirea spiritelor. De aceea, în vremuri de demult, clopotele se trăgeau în toate situaţiile critice: dacă era molimă, dacă era pericol de invazie, dacă erau boli cumplite cum era ciuma, se trăgeau clopotele”, explică etnograful Pamfil Bilţiu.

Efect precum al rachetelor antigrindină
Pe de altă parte, etnografa Janeta Ciocan spune că nu doar că era o metodă de comunicare, dar avea şi rol de a feri satul de grindină, de „vreme grea”, respectiv de fulgere sau trăznete. „Se spune că se bate clopotul „într-o dungă” sau într-o ureche”, atunci când vin norii periculoşi care fac grindină. Sătenii recunosc aceşti nori şi atunci se bătea clopotul „în dungă” spre zona  din care veneau norii respectivi, dunga” fiind partea clopotului dinspre direcţia norilor”, a precizat etnograful.
Pentru acest efect există şi o explicaţie ştiinţifcă. „Sunetul produs de clopot creează presiune, împinge aerul cu presiune spre nori şi ridică temperatura norului. Presiunea ridicată ridică şi temperatura şi atunci nu mai poate produce gheaţă”, mai spune ea.
Însă pentru a îndepărta ploaia, mai spune ea, există rugăciuni speciale şi se citesc anumiţi psalmi.
Clopotul a fost utilizat de către creştini abia din secolul al VII-lea în vestul Europei, iar în est începe să fie folosit abia din secolul al IX-lea, mai arată etnografa. „Însă rolul lui era în primul rând de a chema la Liturghie. Se trăgea clopotul înainte de Liturghie. Dar apoi ajunge să aibă şi rol de comunicare”, mai spune ea.

Sunete diferite, în funcţie de mesaj
Potrivit etnografilor, clopotul suna diferit în funcţie de ceea ce trebuia anunţat. De aceea, mai spune ea, nu oricine putea să tragă clopotele, pentru că exista riscul de a transmite mesaje false. „Putea anunţa când veneau tătarii, când era pericol de invazie. Într-un fel suna clopotul când veneau tătarii şi altfel când a murit cineva”, mai explică ea. „Noi, acum, nu înţelegem, pentru noi clopotul sună la fel. Dar la ţară, oamenii încă ştiu să descifreze mesajul pe care îl transmite”, mai spune ea. „Un incendiu, un pericol, era anunţat diferit. Oamenii de pe câmp, când auzeau – aproape tot satul era la câmp în vremea secerişului – lăsau lucrul şi fugeau toţi, pentru că ştiau că era un incendiu”, mai explică etnografa, arătând că acesta era motivul pentru care sunetul clopotului era utilizat chiar la întemeierea satului.
Potrivit ei, biserica trebuia să fie aşezată în centrul satului, iar hotarul satului se întândea până acolo unde se putea auzi clopotul bisericii, tocmai pentru a putea fi folosit ca metodă de comunicare şi atunci când oamenii erau la muncă pe câmp.
Etnografii mai spun că era foarte importantă starea vremii atunci când se turnau clopotele, pentru că asta influenţa calitatea sunetului.