Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 mai 2025
După ce nu a reuşit să închirieze un imobil în care să mute pacienţii cu afecţiuni cronice din Pavilionul de la Zărneşti (după 2 licitaţii fără niciun ofertant, deşi chiria era de peste 35.000 de euro pe lună), conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie a schimbat strategia. Astfel, în urma demersurilor făcute la Consiliul Judeţean Braşov, Prefectura Braşov şi Primăria Braşov, spitalul ar urma să obţină spaţii într-un imobil al Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov.
Noua adresă: Gladiolelor 4
Primul pas în acest sens va fi semnarea unui protocol de colaborare între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov şi Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, prin care unitatea sanitară va primi temporar, cu titlu gratuit, spaţii din imobilul de pe strada Gladiolelor nr. 4, aflat în proprietatea municipiului Braşov (şi administrat de DAS Braşov).
Textul protocolului va fi supus aprobării Consiliului Judeţean Braşov, într-o şedinţă de îndată convocată pentru vineri, 23 mai. Ulterior, Consiliul Local Braşov va aproba o hotărâre prin care va da în administrare spaţiile. Anterior, în 20 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a aprobat o hotărâre privind relocarea pacienţilor din pavilionul de la Zărneşti în imobilul de pe strada Gladiolelor.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, în această perioadă se poartă discuţii în urma cărora vor fi stabilite cu exactitate spaţiile ce urmează a fi preluate temporar de unitatea sanitară braşoveană. Hotărârea de Consiliu Local va fi supusă aprobării cel mai probabil în şedinţa de plen din 29 mai.
Transferul va fi pentru cel mult 12 luni
Conform proiectului hotărârii de Consiliu Judeţean ce urmează a fi supus aprobării în şedinţa de plen de vineri, transferul spaţiilor către unitatea sanitară braşoveană se va face pentru o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data de 1 iunie. În acelaşi document se mai arată că unitatea sanitară a solicitat spaţii care să permită transferul a 110 pacienţi, însă, printr-o adresă transmisă de reprezentanţii municipalităţii braşovene către conducerea spitalului, în clădirea de pe strada Gladiolelor nu există spaţiu suficient pentru numărul de pacienţi solicitat.
Pacienţii se vor întoarce la Zărneşti în primăvara anului viitor
Reabilitarea pavilionului de la Zărneşti al Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov au început în primăvara acestui. Lucrările sunt finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu cofinanţare asigurată de Consiliul Judeţean Braşov, în baza unui contract de finanţare în valoare de peste 12 milioane lei. Termenul de finalizare al programului de finanţare este 30 iunie 2026.
Începând cu luna martie 2025, lucrările de reabilitare au fost demarate în sectorul clădirii eliberat în urma relocării interne a 35 de pacienţi în alte pavilioane ale spitalului. După finalizarea acestei prime faze, constructorul nu va mai putea continua lucrările în lipsa eliberării restului clădirii, care este în prezent ocupat de pacienţi internaţi.
„Mai mult, desfăşurarea lucrărilor în zona parţial eliberată afectează calitatea actului medical in zonele în care pacienţii încă sunt prezenţi, punând în pericol atât siguranţa acestora, cât şi condiţiile de muncă ale personalului medical”, au precizat reprezentanţii spitalului.
Pentru a putea elibera imobilul de la Zărneşti, conducerea spitalului a solicitat sprijinul mai multor instituţii braşovene, însă răspunsurile au fost negative. De asemenea, spitalul încercat să închirieze un spaţiu în acest sens, dar nu a primit nicio ofertă în acest sens.
nu este nici un comentariu
Proiectul prevede demolarea podului vechi, dar acest lucru s-ar putea să fie imposibil
2025-05-23 citeste mai multJudecatoria Brasov, dosar nr. 1893/197/2025. Somatie prin care se aduce la cunostinta celor interesati ca petenta Muntean Iuliana a solicitat Judecatoriei Brasov sa se constate ca a dobandit prin uzucapiune[...]
2025-05-23 citeste mai multComuna Mândra beneficiază deja de un iluminat public modern, după finalizarea unui proiect important de înlocuire a vechilor corpuri de iluminat cu unele de tip LED. Proiectul, în[...]
2025-05-23 citeste mai multPSD a trasmis joi, 22 mai 2025, că în discuţiile pe care le va purta cu preşedintele României şi cu celelalte forţe politice în următoarea perioadă, „nu va negocia nimic[...]
2025-05-23 citeste mai multPe un sector din judeţul Mureş se desfăşoară lucrări de reparaţii
2025-05-23 citeste mai mult
Adaugă un comentariu