Cizmărie cât o viaţă de om

O pereche de papuci de calitate trebuie să ţină măcar 3-4 ani. O spune George Stănişor, cizmar cu experienţă din Holbav. O experienţă cât o viaţă de om, căci a încălţat oameni din jurul său zeci de ani. De la 15 ani a învăţat să facă cizmărie şi a dus această meserie până de curând. Ar mai face şi acum papuci, căci tare îi place, dar nu-l mai ţine vederea ca altădată. Luna viitoare împlineşte 93 de ani şi este unul dintre cei prezentaţi de Muzeul de Etnografie ieri, la vernisarea unui nou ciclu expoziţional - „Meserii uitate”. Primul calup expoziţional se concentrează asupra cizmarilor şi pantofarilor, iar cei care vor ajunge la Muzeul de Etnografie vor avea ocazia să citească din poveştile a trei cizmari şi pantofari, să vadă încălţăminte de altădată, dar şi „modernă”, precum şi un atelier de cizmar de pe Valea Hârtibaciului, care a fost achiziţionat în 1995. Sunt rezultate ale documentării de teren făcute de reprezentanţi ai Muzeului în acest an.
„Vechile meserii care s-au păstrat în timp sute de ani şi  făceau parte din  viaţa economică şi socială a comunităţilor urbane şi rurale transilvănene, odată cu industrializarea din spaţiul european, încep să-şi piardă din utilitate. Tehnologiile tradiţionale de prelucrare, atât în cizmărie cât şi în alte domenii (tăbăcărie, croitorie, cojocărit, blănărie), încep să dispară fiind înlocuite de maşini mai performante, iar producţia devine în serie. Din aceste motive, păstrarea memoriei  meşterilor artizani şi a universului lor profesional este foarte importantă, fiind parte constitutivă a conservării patrimoniului cultural  material şi imaterial”, a spus, ieri, Ligia Fulga, directorul Muzeului de Etnografie Braşov.

Voia să înveţe o meserie
„Mi-a plăcut cizmăria, că dacă nu îmi plăcea nu o făceam”, îşi începe povestea George Stănişor. S-a născut în 1924, în Holbav, într-o familie în care nu exista o tradiţie meşteşugărească şi împotriva voinţei mamei sale, George Stănişor totuşi alege la numai 15 ani să înveţe ceea ce i-a plăcut să facă toată viaţa: cizmăria. „Am fost familie mare, iar eu am fost slugă, am fost la oi şi de acolo m-am dus acasă la Crăciun şi am rugat-o pe mama, că eram mai mare, să mă lase să mă duc la o meserie să o învăţ. Colegii mei începuseră să lucreze la două fabrici din Codlea şi ziceam că nu mă mai duc la oi. Mama n-a vrut, că eram mai mare şi să o ajut şi pe ea acasă. Însă eu, fără prea multă voie a ei, m-am dus şi am căutat să învăţ o meserie”, povesteşte seniorul. A intrat la meşterul Hans Göbel din Codlea, unde a stat patru ani. „Am învăţat meserie acolo patru ani, după aceea am plecat acasă şi am lucrat în comună. Dar a început războiul şi am plecat cătană, am stat doi ani şi am venit acasă să lucrez la meseria mea, dar n-a mai mers şi m-am băgat la mină de argilă. Am lucrat acolo unu-doi ani şi am venit aici, la Braşov, la radiatoare, fabrica de cabluri, şi am lucrat 10 ani, apoi m-am întors la mină vreo 10 ani, după care m-a pensionat. N-am mai avut voie să lucrez că nu mai vedeam. Am stat acasă şi am mai lucrat meseria mea la un cetăţean acolo, în Holbav, Iosif Iudean”, detaliază George Stănişor. Îi pare rău că niciunul dintre copiii lui nu a învăţat meseria să o ducă mai departe. El ar mai vrea să muncească, dar nu mai vede aşa bine ca altădată. De cumpărat spune că n-a cumpărat încălţăminte luată din „prăvălie”. „N-am cumpărat încălţăminte, eu i-am făcut, sunt mai buni cei făcuţi, e făcut pe gustul omului, cum îi poate purta omul, din prăvălie îl cumperi, dar un cetăţean a cumpărat o dată şi când a ajuns la uşa bisericii i-a căzut talpa şi a rămas cu piciorul gol. Un pantof altfel ţine dacă e lucrat cu mâna ta. Un pantof trebuie să ţină minim 3-4 ani, dacă e material bun”, spune cizmarul din Holbav.

Colegi de expoziţie
În expoziţie la Muzeul de Etnografie, braşovenii vor mai afla povestea lui Michael Widmann din Ruja, Valea Hârtibaciului, şi a lui Ion Ioniţă, din Braşov.
Pantofarul Michael Widmann s-a născut în 1926, într-o familie de meseriaşi din Ruja. A învăţat temeinic cizmăria în atelierul meşterului Wilhelm Wächter din Agnita, fiind 3 ani ucenic şi apoi 3 ani calfă. În 1947 Michael Widmann s-a întors în sat şi a deschis un atelier în care a lucrat până în 1986, trecând în lumea „fără dor” în anul 2005.
Ioniţă E. Ion s-a născut în anul 1970, la Bran. Studiile şi le-a făcut tot în domeniu, (Grupul Şcolar UCECOM - Bucureşti) absolvind cu nota maximă proba manuală, în meseria de cizmar-tălpuitor. În anul 2013, a plecat în Norvegia, unde a lucrat alături de un cizmar care făcea reparaţii pe loc, într-un atelier deschis într-un mall, folosind materiale şi metode moderne. În prezent are atelierul personal în Braşov, unde face încălţăminte la comandă, folosindu-se de aparate moderne.
Expoziţia poate fi vizitată până în luna aprilie 2017, la Muzeul de Etnografie (Bdul. Eroilor  nr. 21 A, de marţi până duminică, între orele 9 şi 17).