Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 04 noiembrie 2026
O galerie medievală de expresii umane: „înfofolitul”, „amuzantul”, „satisfăcutul”
Bisericile din Transilvania ascund o colecţie impresionantă de expresii umane reprezentative pentru arta medievală. Personajele au fost descoperite de cercetători în Biserici medievale din Transilvania şi au fost „botezate“ în funcţie de expresia dominantă a feţei.
Homorod: „idiotul” şi „înfofolitul”
Astfel, pe altarul Bisericii din Jimbor (comuna Homorod, judeţul Braşov) „convieţuiesc“ în armonie „idiotul“ şi „înfofolitul“. Biserica este o construcţie sub formă de sală închisă cu cinci laturi la răsărit, provine din secolul al XV-lea, dar suferit o serie de transformări care i-au afectat structura. De la ea provine un altar pictat în 1520, ce a fost transferat în 1909 la Muzeul de Artă din Cluj. Nu se ştie sigur dacă biserica a fost prevăzută cu elemente de apărare, incinta actuală din jurul bisericii fiind concepută parcă să delimiteze cimitirul. Doar turnul-clopotniţă, la care sunt evidente formele neogotice, ridicat cu trei nivele, aflat la sud şi străbătut de un culoar de poartă, sugerează o veche aranjare fortificată.

Feldioara: „amuzatul” şi „satisfăcutul”
„Amuzatul“, „satisfăcutul“ şi „profil cu nas seriosׅ“ sunt trei personaje care îşi „împart“ altarul Bisericii evanghelice din Feldioara, potrivit informaţiilor consultate de Adevărul. Biserica este construită în stil gotic, pe temeliile bazilicii de la sfârşitul secolului al XIII-lea. Biserica a fost edificată de către coloniştii saşi, imediat după plecarea cavalerilor teutoni din cetatea de pe deal şi al căror sediu fortificat se afla aici. Bolţile iniţiale ale celor trei etaje ale clădirii au fost demolate, fapt care a facilitat crearea de deschideri laterale dinspre nava centrală spre navele laterale. Biserica a fost ulterior distrusă de către tătari în 1241 în prima lor incursiune în Ţara Bârsei. Urmele vechii biserici au identificate cu ocazia ridicării casei aflate la nr. 75 din sat. Spre sfârşitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească creşte o dată cu venirea în localitatea a unui nou val de colonişti. Ca urmare, sătenii construiesc o a doua biserică în jurul anului 1280 în interiorul fortificat al teutonilor.
Numele iniţial al bisericii a fost Heling Kreuz Kirche, în traducere Biserica Sfintei Cruci, numele fiind sugerat de forma bisericii de cruce latină care avea axa centrală mai lungă ca cea a braţelor laterale. Ulterior hramul bisericii a fost schimbat, edificiul religios fiind închinat Sfintei Maria. Prima menţiune documentară cu acest hram este datată în anul 1447 într-un document în care se spune că Iancu de Hunedoara a donat bisericii veniturile unei mori de pe râul Homorod.

Drăuşeni: „bârfitorii”
O pictură de frescă din Biserica de la Drăuşeni (judeţul Braşov) îi ascunde pe „bârfitori“. Biserica fortificată din Drăuşeni a fost ridicată în stil romanic pe un plan bazilical, în secolul al XIII-lea. Ea a avut iniţial un turn masiv în partea de vest care prezenta elemente romanice şi gotice timpurii, un valoros portal vestic cu pilaştri şi mici coloane şi trei nave. Navele laterale şi tribunele au fost demolate în secolul al XV-lea. Tot atunci s-a demolat şi absida estică şi corul a fost înălţat creându-se astfel un etaj de apărare.
În partea superioară a navei principale sunt afişate opt ferestre duble precum şi una cu boltă în semicerc. Naosul prezintă pe părţile laterale bolţi încrucişate.

Exemple şi din vecini
„Gemenii“ au fost zugrăviţi pe fresca Bisericii din Dârjiu (judeţul Harghita), la începutul secolului XV. Pe aceeaşi pictură murală decorativă figurează şi personajul botezat de specialişti „gură strâmbă“. Biserica unitariană fortificată din Dârjiu este un monument istoric şi de arhitectură din sec. XIII-XIV, una din cele şase biserici fortificate din Transilvania incluse în anul 1999 pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial. Construcţia reprezinta una dintre cele mai importante biserici fortificate secuieşti, ea fiind prezentă în toate referinţele unor astfel de monumente din Transilvania datorită picturilor murale (în mare parte distruse) din înteriorul bisercii dar şi arhitecturii fortificaţiilor ce o înconjoară.
Pe voluta (n.r. ornament în formă de spirală) unei coloane din Biserica evanghelică din Brateiu (judeţul Sibiu) apare expresia unei „fantome“, datată în secolele . XIII-XIV.
Pe o cheie de boltă a fostei mănăstiri cisterciene de la Cârţa (judeţul Sibiu) este pictat „dispreţuitorul“. Pe pictura altarului bisericii evanghelice din Tătârlaua (judeţul Alba) „domneşte“ Sfântul Rege Ştefan, poreclit de specialişti „împăratul roşu-galben“. Tot aici a fost pictat, la începutul anilor 1500, un „ienicer transilvan“.
Fecioara Maria în ipostaza de „ingenua“ este pictată pe altarul Bisericii luterane din Biertan (judeţul Sibiu). Pe acelaşi altar se „odihneşte“ şi personajul numit de medievişti „obositul“. Complexul arhitectural medieval este alcătuit din biserica şi centura de fortificaţii, fiind amplasat în centrul aşezării, pe un deal. Biserica de tip hală, ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 şi 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălţată în acest stil. Construcţie monumentală, de mari dimensiuni, are trei hale de înălţimi egale. Intrarea se face prin trei porţi: de vest, de nord şi de sud. Meşterii din Viena şi Nürnberg sunt părinţii spirituali ai celor care au realizat între 1483 şi 1513 splendidul altar poliptic al bisericii de aici, cel mai mare din ţară, cu cele 28 de panouri pictate ale sale. Amvonul, sculptat în piatră, din 1500, operă a meşterului Ulrich din Braşov, trădează puternica influenţă sud-germană.


nu este nici un comentariu
La Braşov s-a derulat în aceste zile unul dintre cele mai spectaculoase concursuri de orientare în alergare. Peste 300 de concurenţi de la 10 la 80 de ani, din 10 ţări, au participat[...]
2026-11-02 citeste mai multCeaţa, burniţa şi ploaia rece de toamnă, căzută la final de săptămână la Braşov, a întregit peisajul de Halloween, de la Braşov. Turiştii care au ajunssâmbătă, 31 octombrie,[...]
2026-11-02 citeste mai multCea mai dubioasă serie de crime din istoria României a avut loc în perioada comunistă. Patru femei au fost omorâte la Poiana Braşov, dintre care două în acelaşi an şi aceeaşi[...]
2026-11-03 citeste mai multTrei spoturi de promovare a României, realizate în colaborare cu Charlie Ottley în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, vor rula la televiziunea britanică
2026-11-02 citeste mai multAu dat şi 3.000 de lei de persoană pentru o noapte la Castelul Bran
2026-11-02 citeste mai mult
Adaugă un comentariu