Cioloş şi fluieratul în moschee

Dintre cele două teme majore de dezbateri din aceste zile, respectiv: paternitatea multiplă a lui Borcea şi literatura ştiinţifică de penitenciar, permiteţi-mi să o abordez pe a… treia: plecarea premierului Cioloş la Berlin.
Este prima dintre vizitele sale oficiale şi a doua la nivel înalt a României de după alegerile din 2013. Anul trecut, cam tot pe vremea asta, preşedintele Iohannis se îndrepta, cu toate pânzele sus, spre locul de baştină al strămoşilor săi, într-o tentativă temerară de a-şi încununa proaspătul mandat cu un trofeu de marcă: prietenia şi sprijinul celui mai important lider al continentului – Angela Merkel. Staff-ul său neexperimentat a făcut eforturi aproape disperate, în ciuda reticentei părţi germane, pentru a pune în operă această vizită pripită prin care Iohannis spera să primească cheia de la lacătul spaţiului Schengen. Era, la vremea respectivă, obiectivul cel mai important al unei Românii blocate sistematic de veto-ul “artistic” al câtorva ţări importante ce păreau să nu ţină seama de îndeplinirea criteriilor “tehnice”. Iar izbăvitorul urma să fie chiar proaspătul ales al diasporei.
Ce s-a întâmplat atunci a fost cel mai spectaculos fiasco din istoria diplomaţiei recente. Angela l-a primit pe Klaus nemţeşte cu politeţe şi răceală şi nu i-a promis nimic. În spatele acestei atitudini se ascundea, de fapt, un NEIN răspicat. Nici vorbă, deocamdată, de integrarea României în Schengen! Şi aşa aţi intrat prea devreme în Uniune, părea să spună, fără cuvinte, implacabilul cancelar german. Staţi cuminţi până când vom considera noi că a venit timpul!
A trecut de atunci un an şi s-au întâmplat multe. Nici România şi nici Germania nu mai sunt aceleaşi de anul trecut. La noi, Iohannis şi-a văzut cu ochii visul de a avea un guvern al lui, cu preţul ignorării (la fel ca predecesorul său) Constituţiei şi în urma unei manevre care seamănă cu o lovitură de stat. Însă una reuşită, faţă de cea din 2012, înăbuşită în faşă de Barosso şi ai lui. Cu celebra listă în zece puncte.
Noul premier se bucură de o imagine mai bună decât precedentul şi, în plus, face parte din categoria birocraţilor comunitari, categorie din care şi-a extras aproape jumătate din guvern. N-a plecat la Berlin cu avionul lui Ţiriac ca să-i ceară Angelei ceva în mod expres. Pentru că nu e momentul, chiar dacă nici cancelarul german nu mai are aroganţa de anul trecut. Trecută prin experimentul riscant al stimulării (inconştientă – zic unii, perfect conştientă – apreciază alţii) valului de refugiaţi care a dat peste cap aproape toate rosturile organizării europene, dar, mai ales principiul liberei circulaţii. Să ceri acum intrarea în Schengen e ca şi cum ai fluiera în biserică (sau în moschee, e acelaşi lucru), pentru că cele mai bogate ţări dau din colţ în colţ pentru a stăvili afluxul de refugiaţi care le destabilizează propriile populaţii.
Aşa încât misiunea lui Cioloş se simplifică, rămânând în parametrii unei curtoazii şi al încercării de reîncălzire a relaţiei bilaterale – inclusiv prin numirea unui ambasador cu cetăţenie şi contribuţii fiscale la bugetul federal. Dealtfel, punctul central al vizitei rămâne recepţia de la ambasadă şi întâlnirea cu românii din diaspora, pentru că autorităţile sunt mult prea ocupate cu liniştirea publicului propriu după incidentele ce au avut loc în noaptea de Anul Nou, provocate de musafirii islamişti.