Ciobul prezidențial și oala spartă guvernamentală

Că nimic nu e bătut în cuie în politica românească o dovedește chiar evenimentul de luni - prezența lui Traian Băsescu în fața camerelor reunite ale Parlamentului, cu o analiză a activității Guvernului în cele 500 de zile de la preluarea puterii. Dacă în decembrie anul trecut, președintele afirma fără să clipească: „Avem cel mai bun guvern postdecembrist”, acum nu se sfiește să-și corecteze drastic aprecierea. Nu numai că nu este cel mai bun, dar este unul plin de hibe, pe care președintele le-a demontat meticulos, spre marea satisfacție a Opoziției. Revăzând la rece textul prezidențial, nu poți să-ți înfrângi tentația unei acolade istorice: în martie 2002, într-o prestație asemănătoare tot în fața camerelor reunite, fostul președinte Iliescu denunța „capitalismul de cumetrie” constituit de noua administrație și îndepărtarea de nobilele idealuri ale social-democrației. A constituit, ca și acum, o surpriză violența tonului abordat de fostul președinte caracterizat, mai degrabă prin propensiune împăciuitoare și printr-o relativă blândețe față de colaboratorii săi. Dacă deterioarea relației președinte-premier în cazul Iliescu-Năstase a fost una mai discretă, nu același lucru e valabil și pentru cuplul Băsescu-Tăriceanu. La moment când oferea generoasa caracterizare, Băsescu avea deja îndoieli serioase asupra corectitudinii opțiunii prin care a făcut din Tăriceanu un premier. Avuseseră deja loc câteva conflicte, în special cel pe tema alegerilor anticipate, dar nimeni nu bănuia spre ce zonă acută va evolua această relație. Evenimentul de luni de la Parlament marchează o ruptură aproape definitivă între cei doi centri de putere. Boicotarea de către premier și de către miniștrii liberali a cuvântării prezidențiale este fără precedent în istoria postdecembristă. Fără precedent este și ignorarea de către premier a criticilor prezidențiale, căci Tăriceanu n-a catadixit nici măcar să le conteste cu jumătate de gură, în stilul său tradițional. Deși ar fi putut să o facă. Premierul a ratat șansa de a-i întoarce președintelui criticile, întrebându-l ce anume a făcut el pentru ca opțiunea europeană să fie mai apropiată? Cum și-a îndeplinit atribuțiile specifice funcției? Pentru că Traian Băsescu este mai mult decât vulnerabil la acest capitol. Prestația sa în materie de politică externă a fost una constant dezastruoasă, încărcată de gafe și de opțiuni eronate. Dacă n-ar fi decât să menționăm penibilul Forum al Mării Negre, sau erodarea relației cu marele puteri europene printr-un servilism extrem față de americanii și este suficient să se vadă că nu are nici un motiv să se considere mai breaz decât premierul. Asta nu înseamnă că pomelnicul său critic nu rămâne valabil. Și că prestația guvernului este în mod evident sub cota care ar fi fost necesară pentru ca cel puțin integrarea europeană să nu stea în suspans prelungit.