Ciobaniada

De la Mineriade, aceasta este prima manifestare de forţă a unei categorii socio-profesionale împotriva abuzurilor administraţiei. Ciobanii n-au fost luaţi în consideraţie, ca atare niciodată. Au cam fost lăsaţi în plata Domnului, pe munţii şi dealurile pe care le străbat cu turmele, fiind sesizaţi doar când transhumanţa mai afectează circulaţia publică. Şi-au văzut mereu de treaba şi existenţa lor, relaţia cu cei din jur rezumându-se la negocierea preţului produselor lor. Înconjuraţi în general de simpatie, ciobanii şi-au făcut un duşman constant şi perfid în vânători – acea categorie de persoane care nu-şi câştigă existenţa din pieile şi carnea animalelor pe care le doboară în scop recreativ şi sportiv şi care dispune în rândurile sale de un mare număr de potentaţi cu roluri importante în mecanismele sociale. Aceştia şi-au văzut interesele afectate de faptul că în drumul lor, paznicii turmelor – câinii, mai dau iama în vânatul mic, făcându-le concurenţă neloială. Au trântit atunci, iute, un proiect de lege prin care pedepseau animalele şi pe stăpânii lor pentru intruziunea în domeniul lor de activitate. Faptul că au redactat un proiect cu prevederi dacă nu stupide, cel puţin absurde, nu a sărit în ochii legiuitorilor obişnuiţi să ridice mâna la tot ce nu-i priveşte direct. Şi aşa, pe nepusă masă, bieţii producători de brânzeturi s-au trezit lipsiţi de apărare în faţa sălbăticiunilor lipsite de respect faţă de nobila lor menire. Că nu mai pot opune urşilor şi lupilor care dau iama-n turme oridecâteori au ocazia, decât „un câine mare şi unul mic”, conform textului legii. Acum, eu neştiind limbajul de specialitate, nu ştiu ce înseamnă „câine mic”: de vârstă sau de talie? Ce faci cu el dacă creşte? Îl omori? Ce faci cu acei câini care depăşesc numărul admis de vânători? Îi eutanasiezi sau îi duci la adăposturile pentru maidanezi? Dar, mai ales, ce faci cu prădătorii pe care-i surprinzi asupra faptului, în lipsa paznicilor tradiţionali? Le urezi poftă bună (că n-ai dreptul să-i atingi fără aprobare de la AGVPS) şi îi mai pofteşti şi altădată?
Toate aceste probleme şi le-au pus şi ciobanii care au aflat de grozăvie abia după ce a fost votată, din tabletele la care au început şi ei să aibă acces, precum Ghiţă. Şi s-au întrebat cât de democratic este ca ei, partea vătămată, să nu fi fost ascultaţi şi consultaţi. Revolta i-a adunat şi le-a îndreptat paşii spre sediul „răului” – Palatul Parlamentului – unde au dorit să afle ce-a fost în capul parlamentarilor când le-au făcut figura asta. Că s-a lăsat cu o încăierare, că unii mai nevricoşi i-au rupt hârtiile doamnei senator Anghel, sunt lucruri care se mai întâmplă. Că circulaţia Bucureştiului a fost complet dată peste cap – este unul dintre riscurile democraţiei şi liberei mişcări. Nu ştiu cât au înţeles oierii noştri din explicaţiile savante date de purtătorul de cuvânt al Guvernului (că o lege iniţiată şi votată de parlament nu poate fi modificată prin ordonanţă de urgenţă. S-au mirat şi ei că unul de-al lor, cum probabil că îl consideră ciobanii de prin Mărginimea Sibiului pe preşedinte, a putut să promulge o asemenea bazaconie fără ca măcar să o înapoieze odată iniţiatorilor.
N-a apărut, în mod straniu, pe ecranul talk-show-urilor în temă, nici un reprezentant al categoriei care a manipulat lucrurile în această nefericită direcţie: vânătorii! Oare de ce?