Cioban, producător de mobilă, miliardar, șomer și iar patron

Pentru brașoveanul Ciprian Marinescu, criza economică e un proiect personal ce trebuie depășit „Prin anii 1990 eram cioban la oi. Prin Săcele, în Munții Ciucaș. Tot atunci fratele meu era angajat la un depozit de mobilă, ca manipulator. Venea în vizită pe la mine și mă vedea ca un amărât. A insistat și m-a angajat la un depozit de mobilă. Când am luat primul salariu aproape vorbeam singur. Era de patru ori mai mare leafa decât atunci când lucram ca cioban”. Ne declară domnul Ciprian Marinescu. Cioban, producător de mobilă, miliardar, șomer și iar „tâmplar” Pasiunea găsită Ciprian spune că a învățat să devină un profesionist în domeniu la locul de muncă „Eram un banal încărcător descărcător. Societatea unde lucram avea oameni trimiși la Timișoara pentru specializare. Dintr-o întâmplare am fost trimis și eu. Învățând meseria de tapițer și de a crea mobilă, deși nu refuzam munca de manipulat de mobilă, în fiecare zi mergeam să îi ajut pe cei din atelier. Directorul a văzut acest lucru și a decis, chiar împotriva voinței altor șefi ai mei, să mă treacă pe tâmplărie. Sincer, la început am fost puțin supărat pentru că nu mai obțineam alte avantaje. Dar după doi ani deja eu formam practicanți. Iar mobila realizată de mine a început să placă și altora. Astfel am avut o altă ofertă. De la Marcel Ardelean, care pentru mine a fost ca un frate, deși inițial am fost angajatul acestuia” Mobilă și mobilitate... taximetristă Ciprian spune că ,,La Marcel am învățat școală. Practic pot spune că acesta mi-a deschis cariera. Dar după ce lui i-a picat afacerea am fost pe drumuri, mai exact șomer, o perioadă. Am devenit taximetrist, numai că muncind zi și noapte, având comenzi și din București sau Sibiu, familia mi se ducea la vale. Așa că am renunțat și am ajuns la domnul Dumitru Buțan să fac instalații termice. Însă, la un moment dat, cineva mi-a propus să realizez 10 canapele cu plata în avans. Nu aveam tehnologia necesară, așa că l-am rugat pe un amic să îmi dea 3.000 de dolari împrumut. Cu greu am obținut acești bani cu o dobândă de 5% pe lună. Totuși, mi-am cumpărat compresor, circular, mașină de rinduit, pistol de capsat și altele. Mi-am făcut și o firmă, am dat drumul la proiecte și trebuie să recunosc că timp de câțiva ani mi-a mers foarte bine”. Experimentele în alte domenii, un eșec Profitul aduce investiții, inutile uneori. Astfel, Ciprian spune că „fiind în bani, cum ar spune mulți, mi-am deschis o mică fermă de animale. În primul an mi-am scos investiția și chiar am avut profit. Dar datorită legislației impuse, în următorii ani am avut pierderi uriașe. Mai exact, timp de doi ani, am pierdut triplu decât am investit. Nu vă imaginați că aveam ferme uriașe. Doar 30 de porci. Brusc, furajele au devenit foarte scumpe, iar kilogramul de carne de porc prea ieftin în raport cu investițiile necesare. Am încercat și cu o fermă de găini, dar legile în vigoare m-au dus la faliment și acolo. Așa că m-am concentrat, ca afacere, pe producția de mobilă”. „După dezvoltare, nimeni nu îmi mai făcea plăți” Canapelele mergeau din 2002 bine. Așa că, spune acesta, „am luat în chirie un spațiu în Hărman, în 2004. Am început să fac din pal melaminat, mobilă. Atât de bine s-a dezvoltat afacerea de la sine, încât aveam 39 de angajați. Am mai luat un spațiu la Tărlungeni, dar am greșit pentru că nu făceam față să verific tot ce se întâmplă. Mai rău, nefiind proprietar pe spații și terenuri și plătind chirie, proprietarii, în doi ani, mi-au cerut de cinci ori mai mulți bani. Ei se foloseau de faptul că-mi era greu să mut utilajele. Am plătit, pentru că încă mergeam în profit. Dar a venit criza. Și nimeni nu mai făcea plăți. Stăteam degeaba cu cecurile”. În șase luni a ajuns din miliardar, șomer divorțat Ciprian recunoaște că șase luni a încercat să își păstreze afacerea. „Cheltuiam cam jumătate de miliard pe lună și aveam încasări de maxim 200 - 250 de milioane. Am trăit din credite o perioadă, dar, inevitabil, a venit falimentul. Am mai făcut alte credite la bănci, o mare greșeală, spun acum. Dar datoriile de leasing, dobânzile, datoriile curente și salariile m-au doborât. Am pierdut tot, inclusiv afacerea, prima soție și am rămas înglodat în datorii. În mai puțin de un an, de când a început criza, m-am autodistrus ca firmă, ca finanțe și ca om ce are o familie. M-am întors la țară, deși cândva veneam să îi aduc mamei mele zeci de milioane. Atunci nu mai aveam nimic, decât un jeep care era aproape stricat”. „Nu mi-am pierdut speranța și încrederea în faptul că știu să fac mobilă” „Pierdusem tot”, spune Ciprian. „Mai puțin speranța și meseria de a face mobilă. Am reușit să iau un spațiu în comuna Feldioara. Dacă încercam să fac două canapele, spațiul devenea deja strâmt. Iar banii erau la Brașov. Sau București sau Cluj sau Iași. Eram în Feldioara aproape blocat ” Șansa a venit de la un coleg de meserie, care i-a propus să închirieze un spațiu în orașul Brașov, dar fiecare să plătească pe firma lui. „Eu am venit cu puținele utilaje care mi-au rămas. Am reușit, din nou, în doi ani să răzbesc. Am doar doi angajați, mai trebuie să plătesc datorii la bănci, dar am început să mă simt echilibrat financiar. Mi-ar merge bine, dar mă trag din urmă datoriile. Totuși, am reajuns patron”. Mobila acum se vinde mai greu, mai scump, dar și de... calitate Dacă înainte de criză, susține sursa citată, toată lumea cumpăra engros, acum „nu merge decât la un maximum 20-25% din vânzările de atunci. Dar acum este mai scumpă, însă se pune mare preț pe calitate. Doar prin seriozitate și calitate mai putem fi pe piață. Nu mai avem mari comenzi, dar sunt clare, nu așa cum se întâmpla înainte, pe vorbe”. Caseta Banii din torpedou nu aduc fericirea „Când eram cu zeci de angajați, mama își făcea cruce câți bani vedea în torpedoul mașinii mele. Ea mi-a spus că angajații trebuie să fie, la rândul lor, familia mea, dar să nu angajez mai mult decât am posibilități financiare. Nu prea am ascultat-o. Acum am înțeles, o duc decent și sper spre mai bine. Iar clienții, deși au fonduri, sunt mai pretențioși. Așa că, pentru mine calitatea a devenit o obsesie”.