Cioacă, idolul puștoaicelor de la „Unirea”
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 24 martie 2009
A scăpat de nevastă și o duce mult mai bine. Drept dovadă, polițistul Cristian Cioacă s-a prezentat ieri, la Curtea de Apel Brașov, la volanul unei limuzine BMW X5, făcând furori
printre elevele Colegiului Național „Unirea”, acolo unde
și-a parcat mașina
A scăpat de nevastă și o duce mult mai bine. Drept dovadă, polițistul Cristian Cioacă s-a prezentat ieri, la Curtea de Apel Brașov, la volanul unei limuzine BMW X5, făcând furori
printre elevele Colegiului Național „Unirea”, acolo unde
și-a parcat mașina. În fața instanței s-a prezentat și hacker-ul ploieștean Marin Adrian Nițu, fără niciun apărător legal. Deși avocata lui Cioacă a cerut să-l reprezinte, instanța a hotărât că între cei doi există contradicții de interese și i-a dat termen hacker-ului să-și caute avocat
Celebrul polițist suspectat că și-a făcut dispărută soția a sosit la primul termen programat la Curtea de Apel Brașov la volanul unui BMW X5, de culoare albă. Zâmbitor, polițistul a dat binețe jurnaliștilor și a avut grijă să-i deschidă ușa avocatei Maria Vasii și să îi care geanta până la sala de ședințe. Apariția lui a stârnit curiozitatea puștoaicelor de la C.N. „Unirea”, în fața căruia și-a parcat limuzina. Adunate la geam, unele au început să chicotească, altele să-l huiduiască și să strige. „Criminalule! Unde e Elodia?”.
Marin Adrian Nițu l-a turnat pe Cioacă
La primul termen din dosarul privind violarea căsuței poștale electronice a Elodiei Ghinescu s-a prezentat și hacker-ul ploieștean Marin Adrian Nițu. Acesta nu a venit cu tot cu avocat, poate și pentru a trage de timp. Maria Vasii s-a oferit să-l reprezinte și pe Nițu, însă judecătoarea - la sugestia procurorului - a respins această cerere și i-a acordat un nou termen pentru a-și găsi apărător. Procurorul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) care se ocupă de acest caz a subliniat că Cioacă și Nițu nu pot fi reprezentați de aceeași avocat pentru că există conflicte de interes. Și anume: Nițu l-a turnat pe Cioacă. „Între domnul Cioacă și Adrian Nițu există interese contrare. Pe timpul anchetei, polițistul s-a prevalat de dreptul la tăcere, pe când Nițu a acceptat să dea declarații, și-a recunoscut fapta și l-a incriminat pe Cioacă pentru aceasta”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.
Vasii crede că este o confuzie
Avocata apărării spune însă că Cioacă nu poate fi acuzat de nimic, iar dacă ar fi fost lăsată să-l reprezinte și pe Nițu, procesul nu ar mai fi suferit amânare. „Azi, din lipsă de apărător din oficiu, nu se pot face cu adevărat discuții ca să înțelegeți și dvs. despre ce era vorba în dosar. Nu exista ipoteza unei infracțiuni. Clientul meu, domnul Cristian Cioacă, a fost totuși afectat deosebit de grav de acest dosar și azi, în sfârșit, avea dreptul la un proces echitabil. Ați fi aflat și dvs. despre ce era vorba cu adevărat în dosar”, a declarat Maria Vasii. Cioacă s-a folosit de dreptul la tăcere și în fața presei și a cerut să-i fie respectată prezumția de nevinovăție. „Vă rugăm să așteptați să ajungem la momentul următorului termen. Eu am dreptul la tăcere”, a spus polițistul care are „în cârcă trei dosare penale”.
Cu ce-a greșit Cioacă?
Polițistul Cristian Cioacă a fost acuzat de acces fără drept la sisteme informatice și la date informatice și transfer neautorizat de date informatice, infracțiuni pedepsite de articolul 41, litera B, din Codul Penal. Hacker-ul mai are și un alt cap de acuzare - acela de restricționare fără drept de date informatice. Următorul termen a fost fixat pentru data de 17 aprilie. Atunci, avocata Elodiei va depune la dosar o cerere prin care mama Elodiei, în calitate de curator legal, să-și reprezinte fiica sub aspect de victimă.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu