Cine va plăti pensiile decreţeilor?

Decreţeii se duc peste 5-10 ani într-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plătească din cauza scăderii populaţiei active, exodului forţei de muncă şi deşertului de natalitate, scrie directorul Terapia, Dragoş Damian. Declaraţia de la Anvers reprezintă un semnal de alarmă în plus.
Dragoş Damian, ne invită să observăm ralitatea de pe şantierele, din fabricile şi din fermele româneşti - angajaţii români au peste 50 de ani. „Este bine că, cel puţin în campania electorală, candidaţii ies pe şantierele de construcţii pentru a vedea cu proprii ochi progresul proiectelor publice finanţate în marea lor majoritate din taxele şi impozitele plătite de contribuabilii votanţi. În curând, o să vedeţi, candidaţii se vor duce în fabricile de prelucrare şi în fermele agricole, de preferat cele unde sunt mulţi angajaţi în schimb. Şi acolo ies nişte poze excelente, căşti, veste, halate, linii de asamblare, linii de mulgere, etc. Angajaţii români din fabricile de prelucrare, de pe şantierele de construcţii şi din fermele agricole aparţin în marea majoritate generaţiei Decreţeilor (cei născuţi între 1966 şi 1989-nr) - Baby-Boomers-ii României”, scrie directorul.
În schimb, foarte puţini din generaţiile tinere de Mileniali (cei născuţi între 1981 şi 1996 - n.r.) şi Zoomeri (persoanele născute între 1997 şi 2012 - n.r.) aleg munca fizică, spune Damian.
El susţine că mulţi dintre ei aleg să fie NEET („Not in Education, Employment, or Training" - „Fără învăţământ, angajare sau formare”, este o persoană care este şomeră şi nu primeşte studii sau formare profesională - n.red.).
Damian spune că ponderea disproporţionată a decreţeilor în munca fizică din fabrici, construcţii şi agricultură are consecinţele extrem se serioase:
1) Decreţeii se duc peste 5-10 ani într-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plătească din cauza scăderii populaţiei active, a exodului forţei de muncă şi a deşertului de natalitate.
2) Venirea a sute de mii de asiatici la muncă în fabricile de prelucrare, pe şantierele de construcţii sau în fermele agricole reprezintă o mare necunoscută, cu o evoluţie greu de estimat în următorii 10 ani – inclusiv din punct de vedere demografic. De fapt este greu de estimat impactul forţei de muncă din import până şi pe termen imediat, după ce România intră cu totul în Schengen şi arabii încep construcţia la Neom.
3) Şi, nu în ultimul rând, s-o spunem, inteligenţa artificială, digitalizarea, automatizarea şi tehnologizarea nu vor putea înlocui munca fizică în totalitate şi în nici un caz în următorii 10 ani, când România trebuie să îşi clădească infrastructura şi în nici un caz în fabricile de prelucrare, şantierele de construcţii şi fermele agricole”.

„Specialişti în resurse umane, consulţanţă, mindfullness sunt din abundenţă”
Clujeanul susţine că România are nevoie de muncitori în fabricile de prelucrare, în şantierele de construcţii şi în fermele agricole: „Specialişti în Resurse Umane sunt din abundenţă. În consultanţă, în mindfulness, în sfaturi legale, în compliance, în recrutare, în concediere, în experienţe memorabile, în coaching, în training, în reconversie, în munca de la distanţă şi munca de aproape, în beneficii intra şi extrasalariale, în asigurări de viaţă – fiecare iţi vinde ceva, iar tu, pentru că eşti în panică şi nu ştii sau nu poţi să reţii sau atragi angajaţi, cumperi. Ce nu avem însă sunt muncitori în fabricile de prelucrare, în şantierele de construcţii şi în fermele agricole”.
Dragoş Damian ne îndeamnă să facem următorul exerciţiu când trecem pe lângă un şantier de construcţii: să ne uităm cu atenţie la cei care lucrează acolo. Este vorba despre persoane care au în marea majoritate peste 50 de ani. La fel se întâmplă şi în fabricile de prelucrare şi în fermele agricole. „Nu vine nimeni din urmă ca să le ia locul”, avertizează el.
El susţine că nu putem vorbi despre creştere economică sustenabilă în România fără fabrici, şantiere de construcţii şi ferme agricole: „Este de dorit că după ce se termină alegerile, viitori lideri ai României s-o lase mai moale cu piarul din forumurile, conferinţele, dezbaterile şi seminariile despre cum o să facem şi o să dregem în cercetare-dezvoltare, inteligenţă arficială, digitalizare, tehnologizare, automatizare şi alte asemenea „priorităţi” şi să accepte că fără valoarea adăugată adusă de fabricile de prelucrare, de şantierele de construcţii şi de fermele agricole, România nu are nici o şansă la o creştere economică sustenabila. Politici şi strategii industriale pe mâncare, chimie, energie şi apărare şi dezvoltarea de resursă umană pentru aceste domenii.”

Declaraţia de la Anvers
Dragoş Damian susţine că acestea sunt priorităţile pe care le-au cerut şi industriaşii europeni care au semnat Declaraţia de la Anvers, despre care n-a vorbit nimeni în România, cu excepţia lui Ştefan Vuza (om de afaceri clujean cu afaceri în industrie - n.r.).
Anvers (Belgia) a găzduit la 20 februarie 2024 summitul industriei europene, desfăşurat la BASF, cea mai mare întreprindere chimică din lume.
Industriaşi din aproape 20 sectoare industriale, reprezentând 7,8 milioane de lucrători în Europa, şi-au unit forţele cu sindicatele europene şi liderii europeni pentru a aborda preocupările stringente cu privire la situaţia critică în care a ajuns industria europeană.
Declaraţia de la Anvers este un apel urgent pentru revitalizarea industriei europene, consolidarea sectoarelor industriale de bază, asigurarea competivitităţii şi rezilienţa acestora în contextul schimbărilor geopolitice.