Cine plăteşte?

Când se va considera că se poate pune punct pandemiei, preşedintele şi „guvernul său” îşi vor asuma toate meritele, iar membrii Cupolei Sanitare vor fi probabil decoraţi. Se va considera că România a trecut printr-o grea încercare care, într-o altă structură politică, i-ar fi putut fi fatală. Dacă, de pildă, Dragnea ar fi rămas la butoane, credeţi că ar fi avut îndrăzneala se închidă ţara şi să dea prioritate grijii faţă de oameni?  Nici vorbă: ar fi riscat probabil vieţile românilor pe altarul economiei. Gândul la mita electorală cu mărirea pensiilor cu 40% l-ar fi făcut să ignore cele mai elementare măsuri de siguranţă. Bătrânii ar fi bântuit de dimineaţa până seara prin pieţe şi magazine, iar posesorii de autovehicule ar fi umblat  creanga pe autostrăzile patriei dintre o localitate în alta. Aşa ceva nu s-a întâmplat sub înţeleapta conducere politică liberală. Oamenii au stat în siguranţă pe la casele lor şi afluxul de posibili purtători ai virusului a fost evitat prin măsurile stricte şi cozile de la frontiere. Copiii au putut să stea mai mult alături de părinţii lor, iar părinţii în şomaj tehnic alături de copii, elevii s-au perfecţionat în tehnicile IT făcând cursuri nu la tablă, ci pe tabletă. Despre cei peste 65 de ani să nu mai vorbim: ar trebui să dea acatiste pentru sănătatea lui Iohannis şi Orban, pentru că datorită îndemnurilor lor vor putea să îşi ia în continuare pensiile, chiar dacă Cîţu nu va avea de unde să scoată banii pentru măririle promise demagogic de PSD.

Iată că s-au deschis în sfârşit şi terasele, iar iubitorii de cafea în aer liber le pot popula cu grijă, în timp ce patronii, obligaţi să solicite  CNP-urile şi parolele telefonice aferente pot  constitui o pavăză împotriva răspândirii accidentale a virusului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nesuferitele declaraţii pe proprie răspundere (altminteri atât de utile) vor putea rămâne într-un eventual muzeu al tehnicilor ant-pandemie, alături de deciziile judecătoreşti de anulare a amenzilor pentru întârzierile peste program ale pensionarilor.

E drept că nişte spitale de campanie au rămas nefolosite şi că spitalele de rezervă nu şi-au mai putut primi pacienţii cronici.  Dar ce ne făceam fără ele? Vom beneficia însă de rezervele strategice de măşti şi combinezoane importate în regim de urgenţă şi fără licitaţii pentru viitoarele pandemii, care cu siguranţă că vor veni, dacă ne luăm după Arafat şi Nelu Tătaru, spiritele vigilente  ale anti-covidului.

Economia. E drept că este cam în suferinţă. Dar nu e nimic, o relansăm, precum Elon Musk racheta sa spre staţia orbitală. Şi lui i-au explodat alte câteva până a reuşit să o trimită pe asta şi nimeni nu l-a tras la răspundere. Ba, cârcotaşul de Trump chiar l-a felicitat pentru tenacitate. De ce să nu îl felicităm şi noi pe Cîţu pentru tenacitatea cu care „atrage” împrumuturi în „condiţii favorabile”, cum zice el?

Desigur, nu vor lipsi cârcotaşii de prin opoziţie care nu vor întârzia să facă caz de de faptul că economia a fost blocată pripit şi slugarnic, pentru că aşa au făcut şi alţii şi pentru că iluştrii noştri infecţionişti au semnalat faptul că pandemia este un fel de aisberg căruia îi vedem doar vârful, restul fiind cufundat în necunoscutul specific oricărei pandemii. Şi că, de fapt, ceea ce s-a întâmplat la noi numai pandemie nu s-ar fi putut numi, şi că morţii altor comorbidităţi au fost înregistraţi cu forţa pe listele covidului. Că datorită preocupării excesive faţă de coronavirus au murit pe capete canceroşii, lipsiţi de tratamente,  hipertensivi neasistaţi şi chiar bolnavii de gripă comună, care n-au fost asimilaţi coronavirusului.

La urma urmelor cred că în ministerul doamnei Izoleta cineva s-a ocupat să facă nişte calcule din care să reiasă cu cât a fost uşurat bugetul de pensii prin trecerea în lumea de dincolo a procentului de 80% de beneficiari în vârstă. Cel mai simplu calcul ne arăta că dintre cei vreo mie două sute de morţi de până acum, o mie intră în această categorie, iar la o medie de 800 lei lunar pensie nemajorată, rezultă o economie de vreo 800.000 lei, ceea ce reprezintă un real succes al guvernării.

Aşa că să o  lăsăm mai moale cu „cine plăteşte” şi să încercăm să vedem jumătatea plină a paharului pandemiei . Cel cu care toastează politicienii aflaţi la putere.