Cine ia caimacul?

Singurul lucru care mă împiedică să mă bucur așa cum s-ar merita de victoria Stelei este faptul că ea va fi „confiscată” de Gigi Becali și că cel puțin vreo săptămână nu vom mai avea loc de el, în paginile de ziar sau pe ecranele televizoarelor. Cu cunoscuta sa lipsă de modestie, finanțatorul (?!) Stelei va trage toate foloasele ne(cuvenite) de pe urma acestui succes. Inclusiv politice, formațiunea sa fiind, deocamdată, cea care furnizează suporterilor săi cea mai mare cantitate de circ posibilă, în condițiile în care pâinea este așa cum este. Întrebarea care se pune, firesc, este următoarea: al cui este, cu adevărat, meritul acestei performanțe? O performanță prin care, din zece în zece ani (până acum, cel puțin) o echipă românească pătrunde în clubul select al Ligii? Este meritul lui Gigi Becali? Cum ar putea acest personaj lipsit de bagajul cultural necesar, cu o personalitate imprevizibilă și necontrolabilă, cu mari probleme în relațiile interumane, să determine un progres - tehnic și tactic - care să aducă echipa la nivelul fotbalului care se joacă în Europa, pe baza unei experiențe căpătate în dubiosul mediu al campionatului intern? Răspunsul este, surprinzător poate, afirmativ: da! Succesul i se datorează în măsura în care, cu intuiția specifică psihologiilor de tipul celei becaliene, el a reușit să scoată, organizatoric, echipa din mediul mafiot al celor cae n-au văzut în ea decât o sursă de a-și trage bani negri, asigurându-i o conducere unitară și autoritară, chiar dacă adeseori contestabilă, și un program de performanță în care n-au mai contat atât de mult vânzările de jucători. Ambițiile - adeseori megalomanice - ale patronului unic au constituit premisa acțiunii prin care mai mulți tehnicieni au reușit să consolideze calitățile individuale specifice ale jucătorului român pentru a crea din acestea o echipă. Adulați, înjurați, alungați, toți cei care au trecut pe la cârma tehnică a Stelei au lăsat ceva în urmă, în afara resentimentelor generate de relația năbădăioasă cu patronul. Au lăsat, mai ales, sentimentul unei echipe - ceea ce lipsea, sau lipsește multor altor formații care nu reușesc să convertească în performanță considerabilele infuzii de bani pe care le fac diverși magnați care doresc să câștige mai mult prin investiții mai puțin riscante. Victoria Stelei ține însă, în primul rând, de calitatea jucătorilor săi: oameni talentați, dăruiți de bunul Dumnezeu cu îndemânare, intuiție și chiar inteligență. Oameni care au înțeles - mai mult sau mai puțin - că drumul spre performanță - și spre bani - e presărat cu dificultăți și că beneficiile viitoare pot izvorî doar din renunțările de acum. Și dacă ar fi să dau un exemplu de talent îmbinat cu modestie și bun simț (poate exact reversul „calităților” manageriale) atunci acesta este Bănel Nicoliță, tânărul rrom din Slobozia, cel care ar merita ceva mai mult din partea fanilor, decât răutățile gratuite de care mai are parte.