Cine a pierdut și cine a câștigat?

Dincolo de sinteza congresului liberal - Tăriceanu a pierdut și Antonescu a câștigat - rezultatul alegerilor are implicații în aproape întreaga clasă politică. Prima schimbare survine în interiorul partidului, unde „gașca” lui Tăriceanu ori s-a spart, ori s-a reorientat. Cei care au simțit mai devreme trendul, au trecut cu arme și bagaje încă înainte de alegeri. Doi dintre stâlpii fostului „regim”, Fenechiu și Rușanu, au făcut pasul înapoi, iar mișcarea lor a fost la vedere. Cei care i-au rămas fideli lui Tăriceanu - în special cei din echipa guvernamentală - au fost „rași” pe toate planurile de voturile din Congres. Cea mai drastică sancțiune a primit-o Cioroianu, cu cele doar vreo 200 de voturi primite pentru BPC, dar și Meleșcanu, rămas simplu membru, fără a mai fi vicepreședinte, într-un organism care votează zdrobitor deciziile formulate de noua conducere. „Genocidul” îi afectează și pe cei care se considerau deja europarlamentari - Renate Weber și Daniel Dăianu - care cad victime ale schimbării altora și nu problemelor proprii. Cea mai spectaculoasă rămâne însă eliminarea lui Bogdan Olteanu, cel care a fost, în majoritatea timpului, paratrăznetul lui Tăriceanu și care a considerat de bun simț să nici nu-și mai încerce norocul. În interior, lucrurile vor continua să se decanteze până când vor apărea mai clar direcțiile politice și oamenii care le vor pune în operă. Este limpede însă că, prin proporțiile succesului, Antonescu are posibilitatea, cel puțin până la prezidențialele din toamnă, să „guverneze” autoritar, fără a întâmpina vreo rezistență. Ce se întâmplă în afara partidului? Desigur, cel mai interesat de rezultat părea președintele Băsescu, al cărui lung duel cu șeful Guvernului a identificat o majoră nepotrivire de caracter. Paradoxal, Băsescu pierde prin eliminarea lui Tăriceanu! El se vede lipsit de ținta spre care-și proiecta sistematic săgețile mediatice. O dată eliminat Tăriceanu, atitudinea față de „frații” de dreapta va trebui să se schimbe și este dificil de imaginat, deocamdată, partitura pe care se va produce aceasta. Un Tăriceanu până la toamnă ar fi constituit un obiectiv valoros, care să susțină argumentările electorale și să justifice neîmplinirile mandatului. În condițiile de față, Băsescu se vede lipsit de spațiul de manevră pe care să-și exercite talentele de președinte-luptător. O a doua implicație majoră o constituie prezența în ecuația liberală a lui Dinu Patriciu. Omagiat de la tribuna congresului pentru meritele sale în evoluția partidului de către chiar viitorul câștigător, Patriciu a fost perceput ca omul din umbră al guvernării liberale, cel care a făcut și desfăcut toate ițele acestuia, controlând prin intermediul resurselor sale financiare întregul mecanism de partid. Prezența sa la congres a dorit să sublinieze continuitatea unei poziții. Nu justifică însă și continuitatea influenței. Prin mențiunea sa, Antonescu pare a fi dorit mai degrabă să-și achite o datorie și să se elibereze de o povară viitoare, decât să dea de înțeles că Patriciu rămâne un punct de sprijin în mandatul său. Oricum, este evident că o influență de tipul celei exercitate asupra lui Tăriceanu nu va mai fi posibilă, că o dată ajuns la vârf, pe picioarele proprii, Antonescu nu va dori să-și lege de acestea ghiuleaua pasivului politic al magnatului. În aceste condiții, Patriciu apare și el ca unul dintre perdanți, în ciuda faptului că, înainte de congres, dăduse semnale clare că susținerea sa pentru Tăriceanu era deja de domeniul trecutului.